Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră.
Boala v-a împiedicat să mergeţi la Moscova. Asta înseamnă că pentru dumneavoastră este mai bine să nu mergeţi acum la Moscova. Şi liniştiţi-vă în privinţa asta; nici să nu vă gândiţi să mergeţi în pofida bolii. Moscova nu pleacă nicăieri, şi drumul către ea va fi după aceea la fel de deschis ca şi acum. Va trece boala şi veţi călători la Moscova.
Iată că v-aţi împărtăşit cu Tainele lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu! Dacă aici aţi fi avut împiedicare, asta ar fi fost temei de mare jale. Toate celelalte sunt mărunţişuri.
Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista.” Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de una singură, ci nădăjduiesc că Milostivul Domn nu mă va lăsa singură, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum.
Iarăşi boală! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate, şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă! Nu priviţi cu mohorâre la neputinţe. Ele arată mai degrabă mila şi luarea-aminte a lui Dumnezeu faţă de noi, decât lipsa Lui de bunăvoinţă. Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este.
Sunt boli a căror vindecare este oprită de Domnul - atunci când El vede că boala e mai de trebuinţă ca sănătatea pentru mântuire. Nu pot să spun că asta nu s-ar întâmpla şi în ceea ce mă priveşte.
Dumnezeu a trimis boală. Daţi mulţumită Domnului, fiindcă tot ce e de la Domnul spre bine este.
Dacă simţiţi şi vedeţi că înşivă sunteţi vinovată, începeţi cu pocăinţa şi părerea de rău înaintea Domnului pentru faptul că n-aţi păzit darul sănătăţii cel de la El primit. Iar apoi trebuie să vă gândiţi doar că boala e de la Domnul şi că nimic nu are loc întâmplător. Şi după aceea mulţumiţi din nou Domnului. Boala smereşte, înmoaie sufletul şi-i uşurează obişnuita povară a grijilor de multe feluri.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 7-9)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Boala este lucru al intelepciunii Dumnezeiesti
Vizualizari: 725
Id: 11420
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.