Bolnavii aflati in stare de inconstienta si impartasania

Adeseori este chemat preotul lângă om când deja nu se mai poate stabili un contact deplin cu acesta, iar uneori nu mai este posibil nicicum un astfel de contact. Există canoane care interzic împărtăşirea celor care nu sunt în deplinele lor facultăți mintale, care se află în stare de inconştienţă. Canoanele interzic, pe bună dreptate, împărtăşirea unor astfel de oameni, căci orice Taină se săvârşeşte cu credinţă, iar în acest caz omul deja nu mai poate să conştientizeze, să simtă că este împărtăşit.

Şi totuşi această chestiune poate fi abordată în diferite moduri. Iată, să spunem, moare un apropiat al dumneavoastră, din parohie, care permanent a mers şi s-a împărtăşit, s-a rugat, i-aţi cunoscut toată viaţa. El s-a îmbolnăvit greu, poate fi vorba de o congestie cerebrală ori ceva de acest fel, şi acum este pe moarte. Cum să nu-l împărtăşeşti? Într-un asemenea caz preotul îşi ia îndrăzneala să împărtăşească pe un astfel de om fie cu o picătură din Sfântul Sânge, dacă bolnavul nu mai poate să înghită, fie cu o părticică din Sfintele Daruri, dacă e sigur că omul nu este lepădat de Biserică, că a fost în Biserică toată viaţa lui şi nu are vreun impediment de a fi împărtăşit în acel moment.

Mi-a fost dat de multe ori să fiu în asemenea situaţii. A avut loc o adevărată minune atunci când am împărtăşit pe cineva; acel om şi-a revenit întru sine, chiar s-a înzdrăvenit și a mai trăit încă o vreme, deşi era o boală aducătoare de moarte grabnică.

Dar dacă preotul se află lângă un om care mai înainte nu a mers niciodată la biserică, ba chiar s-a declarat necredincios, şi acel om este fără cunoştinţă, aproape trecut dincolo, fără să fi arătat vreo legătură cu Dumnezeu, atunci preotul nu are dreptul să-l împărtăşească. În cazul dat, trebuie să aplicăm canonul în toată puterea lui. Căci nu poate fi împărtăşit un om necredincios, un om care nu doreşte să se împărtăşească. Noi nu ştim dacă a dorit ori nu, dacă a crezut ori nu. El nu ne-a rugat să facem una ca asta, nu a arătat asta nicicum.

(Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 106-108)

Categoria: Articole

Cautare: