Tu ai auzit că există mai multă bucurie între locuitorii cereşti pentru un păcătos care se căieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi. Nu minte această făgăduinţă a lui Hristos ci slujeşte cunoaşterii clare a milostivirii dumnezeieşti pe care Domnul o are faţă de neamul omenesc. Străduieşte-te întotdeauna ca, prin împlinirea poruncilor Stăpânului, să îi înveseleşti pe îngeri şi să nu bucuri prin fapte nelegiuite mulţimile ticăloase şi dispreţuitoare de oameni ale demonilor ticăloşi. Aşa cum se bucură de mântuirea ta Sfinţii Îngeri, aşa se veselesc de pieirea ta urâţii demoni. Tu, suflete, eşti asemenea unei corăbii care pluteşte în vâltoare şi eşti năpădit de toate vânturile groaznice, care se silesc să te ducă în fundul celor mai de jos ale pământului şi să arzi mereu în focul cel puternic. Urmăreşte aşadar ca întotdeauna să fii condus de vânturi liniştite şi răcoroase, adică de învăţăturile Sfântului Duh. Pe El să-L vezi mereu şi pe El singur să-L asculţi. Cu El să-ţi umpli velele gândurilor tale, cu El să-ţi întăreşti fară şovăială catargul inimii tale ca să ajungi fără vreo lipsă la portul ceresc, păstrând în întregime toată bogăţia virtuţilor tale. Păstrează-ţi lampa trupului tău în simplitate ca întotdeauna să lumineze cu lumină neapropiată. În caz contrar, lumina firească ce locuieşte în tine, se transformă din cauza nepăsării şi neînfrânării, în întuneric înfricoşător, aruncându-te în întunericul cel mai din afară unde sunt cumplita scrâşnire a dinţilor şi lacrimile neîncetate, fără însă nici un folos. Să dobândeşti bogăţia lacrimilor dăruite de Dumnezeu, lacrimi prin care Împăratul Hristos se îndreaptă imediat către milă.
(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 80-81)
Categoria: Articole
Cautare:
Bucuria nepretuita pentru un pacatos care se caieste
Vizualizari: 694
Id: 20040
Imagine:
Share:
Deprinderea noastra cu viata pacatoasa
Ioan Botezatorul ne poate fi indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei
Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne daruiasca rabdare, marele balsam pentru ranile sufletului si ale trupului
Nu putem sa ne indumnezeim prin propria noastra asceza
Intrebarea intrebarilor „Cine poate sa se mantuiasca?”
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.