www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului

Bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului

Cât priveşte pe cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, străini de ortodoxie, eterodocşi, să ne rugăm lui Dumnezeu să-i miluiască şi să ne pară rău că n-au bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului, că n-au ajutorul pe care-l avem noi din cinstirea Maicii Domnului.

Cred că Maica Domnului va fi bună şi cu necinstitorii ei, sau în orice caz, va fi bună cu cei care nu o cinstesc pur şi simplu, nu că au ceva împotriva Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului e bună şi o să-i înţeleagă şi pe cei care sunt cuprinşi de neputinţa aceasta a mândriei sau de păcate care nu-i lasă să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt, pentru că nu se lasă conduşi de Biserică.

Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, zicea: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.” Aşa că Maica Domnului o să-nţeleagă pe cei care au avut minte strâmbă şi noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 95-96)

Categoria: Articole

Cautare:

Bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului

Vizualizari: 738

Id: 6860

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.