Cuvintele cele bune, din comoara cea bună a inimii ies. Iar dacă cineva nu-şi va curăţi inima sa de cuvintele cele rele, acela nu poate să grăiască bine de la sine. Că, măcar că i se pare lui a grăi ascultătorilor, cuvintele lui nu sunt primite, ci lepădate, fiindcă nu au darul Sfântului Duh. Deci, cel ce vrea ca să folosească cuiva prin cuvinte, să ceară mai întâi, de la Dumnezeu binecuvântare spre deschiderea gurii sale, precum şi Isaia grăieşte „Domnul mi-a dat mie limbă si învăţătură ca, adică, să ştiu vremea când se cade a grăi cuvântul.” Şi zice: „Ascultaţi-mă pe mine, ca să vieze întru bunătăţi sufletul vostru." Iar la Pilde zice: „Faguri de miere sunt cuvintele cele bune, iar dulceaţa lor este vindecarea sufletului. Și cel ce le-a cunoscut pe ele, cu lucrul este aflător de bunătăţi şi va iubi gurile celor ce grăiesc cuvinte bune. Că buzele cele dulci acopăr inima cea mâhnită." (...)
Iar, cela ce i se pare că a luat darul învăţăturii, să vorbească, dar cu smerită înţelepciune. Ca, zidindu-i pe alţii, pe sine să nu se osândească, adică, precum ca cel ce a ascuns talantul. Iar cel ce nu a luat un dar ca aceasta de la Dumnezeu, să tacă, deci, şi să nu scoată cuvânt deşert în inima sa, ca să nu audă vreodată acest cuvânt: „Iar păcătosului i-a zis lui Dumnezeu: „Pentru ce propovăduieşti poruncile Mele şi porţi legea Mea în gura ta, că tu urăşti aşezământul Meu și cuvintele Mele le nesocoteşti". Că omul cel bun, a zis Domnul, din comoara cea bună a inimii sale (adică din Duhul Sfânt) scoate cele bune. Întru Iisus Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 344)
Categoria: Articole
Cautare:
Buna graire
Vizualizari: 896
Id: 11038
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.