Bunacuviinta in zi de sarbatoare
Și pentru sfânta Liturghie, să știi lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci și cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăiești cu nimeni, ci să iei aminte cu frică și cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine, care se săvârșesc la sfințitul Altar. Vai, celor fără de minte care vorbesc și grăiesc necuviințe în biserica Domnului, tulburând slujba. Și mai ales unii lipsiți de evlavie care cântă și joacă la sărbătorile sfinților, și nu simt, nebunii și orbii, fărădelegea lor. O, necucernicilor și nelegiuiților, și următori diavolilor și poftelor lor! Ce mulțumire o să aibă Sfântul acela, că-i duceți o făclie sau altă făgăduință, apoi, nu numai că nu stați la sfânta slujbă precum sunteți datori, ci jucați afară? Creștinii cei evlavioși împreună cu preoții să cânte în biserică slăvind pe Domnul, și voi cei fără de minte, să serbați din afară pe diavoli, și să-i bucurați cu dansuri și cântece și cu alte fapte elinești, cum făceau închinătorii de idoli în zilele cele vechi? Creștini să vă numească cineva pe voi?
Categoria: Articole
Cautare:
Bunacuviinta in zi de sarbatoare
Vizualizari: 894
Id: 18264
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
|
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.