„Ca nu stiti ziua, nici ceasul...”

Doi călugări tineri din Mânăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :
- Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi schiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi schiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri. Toţi cei care mor uită de viaţa aceasta şi în ceasul morţii văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele. Odată m-am întâmplat lângă patul unui om nepregătit care se chinuia să moară şi striga la mine deznădăjduit: „Nu mă lăsa, Părinte Paisie, nu mă lăsa!” Căuta să fugă şi striga: „Nu mă lăsa, Părinte Paisie!”, şi a murit. Dumnezeu să-l ierte! Altul, care era de mult bolnav, a murit aşa frumos! S-a spovedit, s-a împărtăşit şi a cerut să-l fac călugăr. Joi l-am călugărit în patul lui de suferinţă şi sâmbătă a plecat la Domnul. Dar, înainte de ceasul morţii m-a trimis să chem duhovnicul ca să-i citească rugăciunile de darea sufletului. Apoi a zis: „Aprindeţi lumânarea! Degrabă, lumânarea!” Îi aprind lumânarea şi voiam să i-o ţin eu. Iar el mi-a zis: „Lasă, Părinte Paisie, c-o ţin eu!” A ţinut-o în mâinile lui câteva minute. S-a uitat la stânga şi s-a înfricoşat. Apoi s-a uitat la dreapta şi s-a bucurat puţin. La urmă, îmi zice: „Părinte, stinge lumânarea că mai am oleacă!” A venit duhovnicul şi i-a citit molitfa de darea sufletului. Era în zori de ziuă. S-au adunat mai mulţi în jurul monahului Ghervasie, că aşa îl chema. Am aprins din nou lumânarea, şi-a cerut de la toţi iertare, a răsuflat adânc şi şi-a dat duhul cu pace. Iată călugăr pregătit pentru moarte numai în trei zile. Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Ghervasie. Mi-a fost ucenic.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie, duhovnicul, Editura Apologeticum, 2005, pag. 15)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: