Se întâmplă cu cel smerit ca şi cu pomul. Când pomii poartă rod mult, rodul înconvoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poate să facă rod se înalţă și stă drept. Așa este şi cu sufletul: când se smereşte, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult.
De aceea, sfinţii, cu cât se apropiau mai mult de Dumnezeu, cu atât se vedeau pe ei înşişi mai păcătoşi. Aşa îl auzim pe Avraam. Când L-a văzut pe Domnul, s-a numit pe sine pământ şi cenuşă. Proorocul Isaia, când a fost chemat în misiunea sa de prooroc, a exclamat: „Vai mie, sunt necurat”.
Priviţi smerenia sfinţilor, în ce sfinţire se aflau inimile lor! Nicicând erau trimişi de Dumnezeu în ajutorul oamenilor, cei cu adevărat smeriţi nu primeau, fugind de prilejul de a fi slăviţi. Astfel, Moise I-a zis lui Dumnezeu, când a fost chemat să scoată poporul din robia Egiptului: „Mă rog Ţie, Doamne, trimite pe altul în locul meu, mai puternic, că eu sunt slab la glas şi zăbavnic cu limba” (Moise era gângav). Profetul Ieremia a zis: „Sunt prea tânăr pentru misiunea pe care mi-o dai, Doamne”. Şi, simplu spunând, fiecare dintre sfinţi avea această smerenie dobândită în urma împlinirii poruncilor lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să spună prin cuvânt cum se naşte în suflet această smerenie, dacă nu o află omul prin încercare, prin faptă. Ea trebuie trăită. Să te smereşti cu adevărat, la momentul potrivit şi, astfel, capeţi această virtute. Numai din auzite sau din pagini de literatură bisericească nu poţi dobândi smerenia. Citind numai, se scutură de pe noi ce am reuşit să adunăm cu destulă trudă şi rămânem tot goi şi tot săraci, şi tot mândri, şi tot neştiutori.
(Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, Bucureşti, 2002, p. 25)
Categoria: Articole
Cautare:
Calea catre smerenie – implinirea poruncilor lui Dumnezeu
Vizualizari: 653
Id: 10977
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.