Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”. De aici necesitatea pregătirii pentru moarte printr-un proces mai conştient şi liberator, de asumare a situaţiei, de împăcare cu toate, cu toţi, cu sine, cu propria conştiinţă, cu împrejurările vieţii, cu prezentul şi cu trecutul, cu evenimentele, cu oamenii şi, desigur, cu viitorul, cu însăşi apropierea morţii. Trebuie să fie un proces prin care să ajungem să ne găsim pacea, aşa cum a spus, cred, Sfântul Isaac Sirul, pacea cu Dumnezeu, cu conştiinţa noastră, cu aproapele nostru şi chiar cu lucrurile pe care le-am întâlnit. Aşa încât, întreg pământul să ne poată spune într-un singur glas: „Mergi în pace”, iar la rândul nostru să putem spune la tot ce a însemnat pământul pentru noi: „Rămâneţi în pace. Fie ca pacea şi binecuvântarea Domnului să fie cu voi.” Nu se cade să intrăm în veşnicie legaţi, încătuşaţi de ură, neîmpăcaţi. Şi dacă vrem să fim capabili ca, în scurtul răgaz pe care apropierea morţii ni-l acordă, să facem acest lucru, este esenţial să ne privim întreaga viaţă ca pe un suiş către veşnicie, nu ca pe un declin treptat spre moarte, ci ca pe un suiş către clipa când, prin uşa cea îngustă a morţii, vom intra în veşnicie, nu dezbrăcându-ne de viața vremelnică, ci îmbrăcându-ne întru veşnicie - pentru a folosi cuvintele Sfântului Apostol Pavel.
(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina - Nera, 2010, pp. 130-131)
Categoria: Articole
Cautare:
Calea impacarii
Vizualizari: 1031
Id: 6500
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.