În pustia Egiptului se nevoiau doi călugări, care, vreme de 20 de ani nu s-au certat niciodată, pentru că în toate ascultau unul de celălalt. Odată, unul dintre ei a zis:
-Frate, hai să ne certăm şi noi măcar o dată, aşa cum se ceartă toată lumea.
-Dar cum? - a întrebat celălalt.
-Uite, punem o cărămidă în mijloc şi eu zic că e a mea, iar tu să zici că e a ta.
-Bine — a zis fratele.
Şi au început să mute cărămida de la unul la altul. Dar de îndată ce al doilea a zis:
-E a mea!, primul a zis:
-Bine, dacă e a ta, ia-o.
Şi aşa n-au mai reuşit cei doi fraţi să se certe.
Cel care este atent să nu-şi împlinească voia, ci să caute la necesităţile, durerile şi bucuriile aproapelui, ajunge la smerenie. Smerenia nu se vede pe sine şi nu judecă faptele celorlalţi, ceea ce este izvorul liniştii şi al păcii fericite. Părinţii egipteni aveau convingerea că, până nu rămâne omul singur cu Dumnezeu — adică să nu se mai intereseze de faptele celorlalţi —, nu poate avea linişte.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București 2006, p. 122)
Categoria: Articole
Cautare:
Calea smereniei
Vizualizari: 786
Id: 21186
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.