Sinaxar 4 Martie

În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală și s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute și s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui și fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea și care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea și pe aceea că ducea la păscut și aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, niște călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat și l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-și făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Și ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească și slujba catârului. Leul a primit aceasta și tot timpul, cât catârul a fost ținut de neguțătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui și alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguțătorii amintiți, la întoarcere, să apuce pe aceeași cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând și cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neașteptată a înspăimântat pe neguțători și i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat și care la rândul lor erau legate una de alta, așa cum este obiceiul, și le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la ușa chiliei, le-a înfățișat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deșert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârșea și să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-și capul, ca și cum ar fi mulțumit sfântului și-a luat calea către munte. Și o dată pe săptămână venea și se apropia de sfânt, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârșit din viață, leul a venit din nou să-și primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt și aflând de la ucenicul acestuia despre sfârșitul lui și fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici niște mugete ușoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, și-a dat duhul. Astfel mărește Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca și fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul și asemănarea Sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pavel și Iuliana, sora lui.

Aceștia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau frați de același sânge; se trăgeau dintr-un neam ales și fuseseră crescuți în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate și cugetând adânc la înțelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă ușurință și era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj și să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetății lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfățișat la împărat și a dat pe față deșertăciunea închinării la idoli. Pentru aceasta a fost prins și fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l așa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă și ea, a fost spânzurată și strujită la fel ca fratele ei; dar sfinții care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămați au fost puși în lanțuri de fier și aruncați în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziți din lanțuri și fiind hrăniți îndeajuns de înger, au adus mulțumiri lui Hristos. Și, fiind aduși din nou înaintea împăratului și nevoind să jertfească idolilor, au fost supuși la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel și sora lui sfânta Iuliana.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici: Codrat, Acaciu și Stratonic, cei ce au fost mai înainte chinuitori ai sfinților mucenici Pavel și Iuliana și care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Grigore episcopul Asului din Anatolia, care a trăit la anul 1150 și care în pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.