Sinaxar 13 Mai

 

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintei mucenițe Glicheria.

GlicheriaAceasta a trăit în zilele împăratului Antonin și a guvernatorului Savin, în cetatea Traianopolei. Și aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate, sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, și a mers la guvernator, declarând că este creștină și roaba lui Hristos. Și îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capiște și, făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia și l-a zdrobit. Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei și nu o ajungeau. De aceea au spânzurat-o de cosițe și au strujit-o și au pus-o în temniță, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; și intrând la dânsa în temniță și găsind o strachină și pâine și lapte și apă, cu toate că temnița era încuiată s-au îngrozit guvernatorul și cei ce erau cu el. După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri și rămânând nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure și să mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a fost dată la fiare și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu, și se îngropară sfintele ei moaște în Iraclia Traciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Laodichie, păzitorul temniței, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul.

Acesta fiind de neam slăvit și mare, și după suflet s-a dovedit mare. Căci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor și fără de Dumnezeu, acuzat că se închină sfintelor icoane și, legându-i-se grumajii cu o funie a fost purtat și înconjurat prin mijlocul uliței celei pline de popor, suferind scuipări și ocări și luându-i-se toată averea, și în temniță rău pătimind și cu toată casa sa totodată cu femeia și cu copiii a fost izgonit. Și de necazurile înstrăinării îndestulându-se și luptându-se cu diferite scârbe, a fost chemat de Dumnezeu, și s-a dus ca să câștige vrednice răsplătiri de la Hristos, Cel care dă răsplata nevoinței.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavsicacos, episcopul Sinadei.

Acest fericit avea patrie cetatea Apamiei și părinți din cei aleși și de bun neam și hrăniți cu adevărata credință creștinească. Iar el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune și cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care s-a și supus vieții sihăstrești și se hrănea cu puțină pâine și apă; și întrebuințând meșteșugul doctoresc, vindeca și trupurile și sufletele; se lupta împotriva demonilor și-i izgonea; slăbănogirile le vindeca, îngheboșările îndreptă, și alte preamărite minuni săvârșea. Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, și de el hirotonisit fiind, a fost trimis la biserica Sinadelor.

Aici sfântul îndată cu praștia cuvântului a izgonit pe lupii cei gânditori și cu cuvântul cel ascuțit tăindu-i ca pe niște mădulare putrede, i-a scos afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părții celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere și vindecare, s-a dus la Constantinopol și întâlnind pe împăratul Mavrichie, și vindecându-l de patima de care era stăpânit, l-a plecat ca prin hrisov să dăruiască cetății sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur. Întorcându-se spre Sinada și ajungând la locul ce se numește Solin, numai prin rugăciune a făcut să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau. Așa bine și plăcut lui Dumnezeu viețuind, și la mulți făcându-se pricină de mântuire, și-a schimbat viața și s-a mutat către cele dorite.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Alexandru, episcopul Tiverianilor, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Nichifor presbiterul Mânăstirii Efesului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi se săvârșesc înnoirile cinstitei și dumnezeieștii biserici a preasfintei stăpânei noastre, Împărătesei a toate, care se află în ostrovul sfintei Glicheria.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie cel nou, ctitorul Mânăstirii Ivirilor din Aton, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan Iviritul, tatăl pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârșit.

PortaritaTot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil Iviritul, care a auzit dumnezeiesc glas și a scos din mare icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se zice Portărița, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea monahilor cuvioși mucenici Iviriți, care înfruntând pe împăratul Mihail și pe patriarhul Ioan Vecos apărând dreapta credință, au fost aruncați în mare și așa s-au săvârșit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.