Sinaxar 22 Mai

 

În această lună în ziua a douăzeci și doua, pomenirea sfântului mucenic Vasilisc, nepotul sfântului Teodor Tiron.

Acest sfânt a trăit în zilele lui Maximian și era din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, nepot al sfântului marelui mucenic Teodor Tiron. Odată a fost la luptă mucenicească mai înainte cu sfântul Eutropie și Cleonic, care erau în rândul ostașilor, tovarăși cu sfântul Teodor. Și săvârșind aceia mucenicia pentru Hristos, el a rămas în temniță.

După aceea, dorind ca să săvârșească calea strădaniei, și rugându-se pentru aceasta lui Dumnezeu, a fost învrednicit arătării sale, căci i s-a poruncit să se tocmească cu rudeniile lui și să meargă la Comane să mărturisească. Deci mergând cu ostașii la casa lui, și sărutând pe maică-sa și pe frații săi, și învățându-i să stea în credința lui Hristos, a fost prins atunci de slujitorii ce fuseseră trimiși de guvernatorul Agripa. Aceștia legându-l și încălțându-l cu încălțăminte de fier care aveau într-însele multe cuie ascuțite, I-au gonit tocmai spre drumul Comanelor. Și sosind la satul Dacnon, au găzduit la o femeie, anume Traiani, și au legat pe sfântul de un paltin uscat cu mâinile îndărăt; și făcând sfântul rugăciune, a înverzit paltinul și a înfrunzit, iar acolo unde sta sfântul a ieșit din pământ o fântână cu apă, ceea ce văzând slujitorii și femeia aceea, se zice că au crezut în Hristos și au dezlegat pe sfântul din legături. Și dacă au sosit la orașul Comanelor, a fost dus sfântul înaintea guvernatorului, și neplecându-se el a jertfi, a făcut cu rugăciunea sa să se pogoare foc din cer și a ars capiștea idolilor și idolul din ea, Apolon. Atunci, mâniindu-se foarte guvernatorul și pornindu-se cu urgie, a poruncit să i se taie capul și să i se arunce trupul în râu; și așa și-a luat cununa muceniciei, întru slava și lauda Dumnezeului nostru, Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic și luptător împotriva Duhului Sfânt.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, care, adăpat fiind cu plumb topit, s-a săvârșit.

Ioan VladimirTot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei și făcătorul de minuni, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codru, care s-a săvârșit fiind târât de cal.

Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Sofia doctorița, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Zaharia de la Prusa, care s-a nevoit la anul 1802.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.