Sinaxar 19 Iulie

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.

Sora a sfântilui Vasile cel Mare (praznuit la 1 ianuarie) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la 24 septembrie). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la 17 noiembrie) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persercutii.

Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Die, facatorul de minuni.

Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioși în Antiohia - Siria, spre sfârșitul sec. al IV-lea. Încă din tinerețe s-a remarcat prin felul său de viață. Obișnuia să mănânce puțin și nu în fiecare zi, stăpânindu-și trupul prin privegheri și neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoințe, Sf. Die a ajuns la despătimire și a primit de la Domnul darul facerii de minuni.

În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune și i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol și să-I slujească Lui și poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele orașului, ducând război cu vrăjmașul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească și a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar și după moartea lui.

Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi și cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputințele sufletești și trupești. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea și tot ce primea dădea săracilor, nevoiașilor și celor bolnavi.

Chiar și împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoțit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcției. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulți frați întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viață un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.

Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Și-a luat rămas bun de la frați, a primit Sfintele Taine și a rămas nemișcat în patul său ca și când ar fi murit. Sfinția Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viață. Foarte mult s-au bucurat frații la auzul acestor cuvinte.

Astfel, după încă 15 ani de viață, în care a păvățuit, a vindecat și a odihnit pe cei nevoiași și neputincioși, i-a fost anunțată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoțească apărut în altarul bisericii. Mulțumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morții, Sf. Die s-a săvârșit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru împreuna-sihastri, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în orașul sirian Edesa, fiind toată viața sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinții săi. 

La vârsta de 12 ani după ce și-a pierdut părinții și și-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfințit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmați de alți 24 de ani de pustnicie și abstinența, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaș mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduința Patriarhilor Antiohiei și Ierusalimului, a clerului și poporului.

Nu i-a fost ușor sfântului să-și părăsească viața în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-și sarcina de a păstori enoriașii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail și a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfințire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, și anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii și s-a așezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toți un model de credință, prin cuvinte, viață și iubire. Prin exemplul vieții sale sfinte, el și-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu strășnicie biserica sa de tentații străine și învățături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea și îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraș, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocșilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puțin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă și i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat și din recunoștință, a fost de partea sfântului în doleanțele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învățăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiați de-ai lui, a acceptat botezul în creștinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-și toți credința în Dumnezeul creștinilor în fața musulmanilor, califul Ioan și ceilalți trei au fost omorâți. Califul le-a apărut în același timp în vis Sfântului Teodor și Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos și Hristos l-a numărat cu ceilalți Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârșitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Teodor s-a săvârșit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creștinilor scrierile sale edificatoare. "Viața Sf. Teodor al Edessei" a fost foarte citită în sec. al XVI-lea și al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

Tot în aceasta zi, aflarea moastelor sfântului Serafim de Sarov.

Moastele sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane si familia regala a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusa in mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.