Sinaxar 4 Octombrie
Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinți părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.
Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învățat ale credinței de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învățat pe marele Dionisie credința în Hristos, și a fost și începător al cântărilor la Adormirea și la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinților Apostoli. El era cu totul înstrăinat și depărtat cu sufletul de cele pământești, și arătat către toți la care se vedea și se auzea, că este cuprins de dumnezeire, și de Dumnezeu lăudător. Deci, viețuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu și veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.
Acesta era foarte înțelept, întrecând pe mulți cu înțelepciunea. Deci luându-și femeie și născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, și s-a preoțit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; și ca un dascăl fiind creștinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei țări, și ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit și mai curat și mai deslușit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă și picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, și i-au tăiat capul, și arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.
Tot în această zi, Sfânta Muceniță Domnina și fiicele ei Verina și Prosdoca.
Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-și casele și rudele, au fugit și s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei și tatăl fetelor, având și slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole și acolo fiind un râu ce înconjura locul, și persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furișară, și făcându-și ruga din pripă, s-au aruncat în apă și le-a luat repejunea apei și s-au săvârșit înecate de apă.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact și Calistena, fiica lui.
Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, și eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalți cu bogăția, și cu înțelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-și dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credință, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, și izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, și-a tuns părul capului, și îmbrăcându-se bărbătește s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi și a tămăduit-o; și pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinții ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; și minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviință. Deci murind Maximin, a luat împărăția Liciniu; atunci Callistena s-a înfățișat la împărăteasa acestuia, care era creștină și soră a marelui Constantin. Și povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine și a făcut-o ca pe o maică a fiului său; și așa fericita Callistena, își întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Și a adus sfintele moaște ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia și făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfințit-o și apoi petrecându-și viața apostolească, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.
Acesta a fost egiptean de neam, și sărac de părinți și fiind silit de unchiul său s-a însurat, și locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă și osteneală, nesocotindu-și șotia ca și când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ținea. Apoi, când au aflat el această înțelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviință și a făcut acolo o mănăstire de maici.
Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deșertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotință și făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.
Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare - prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoțind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.
Tot în această zi, Sfinții Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu și Herimon diaconii.
Aceștia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, și diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu și Faust, izgoniți fiind cu dânsul, și multe pătimind și-au primit mucenicescul sfârșit. Iar Eusebiu și Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând și cercetând pe sfinții care erau închiși prin temnițe, și îngropând moaștele mucenicilor, și ajungând ei până în zilele lui Deciu, și suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinși și li s-au tăiat capetele.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.