Sinaxar 29 Noiembrie
În această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a Sfinților 370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.
Aceștia au trăit pe vremea împăratului Deciu și a lui Achilin, mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinței în Hristos și a sfârșitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se afla multe și bogate izvoare de ape fierbinți, în chip minunat tămăduind bolile. Mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de la Nicomidia pe câți creștini care erau acolo, legați pentru credința cea în Hristos. Și mergând Achilin în capiștea Isidei, și făcând întinatele jertfe, a poruncit sfinților mucenici să se închine și să facă jertfă la idoli. Dar ei lepădându-se a face una ca aceea, a poruncit să fie dați la moarte toți. Și așa vitejii mucenici au luat cununa nevoinței de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea Lui, fiind la număr trei sute șaptezeci. Pe aceștia văzându-i Sfântul Paramon așa fără milă omorâți, a strigat cu glas mare, zicând: "Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor înjunghie ca pe niște dobitoace atâția drepți". Iar Achilin auzind aceasta și aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci l-au prins trimișii și nu îngăduiau ca unul să-i omoare, ci cu toții înaintea judecătorului se sileau și se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile și cu armele lor, unii lovindu-l cu sulițele, alții băgându-i trestii ascuțite prin limbă și în celelalte mădulare ale trupului și i-au dat sfârșitul în locul acela sub privirile tiranului și l-au trimis la cereștile locașuri, ca să se bucure veșnic împreună cu cei trei sute șaptezeci de mucenici. Deci sfintele lui moaște au fost îngropate împreună cu moaștele sfinților celor ziși mai sus.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.
Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, și fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creștin. De aceea a fost supus la felurite și nenumărate chinuri, după care și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveștejită.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ioan din Persida.
Tot în această zi, pomenirea Sf. sase Mucenici, care s-au săvârșit fiind prigoniți.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.