Sinaxar 8 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se Închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat În Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând În rândul fratilor, s-a aratat, de la Început, În totul nebiruit În orice munca si aspra vietuire, Încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si Îi Îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp Însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din Înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot ĂŽn acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait În zilele marelui Împarat Teodosie, si a ajuns pâna În zilele lui Leon si Zenon, care au Împaratit În anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, Împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind Îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând În viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, Învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor Împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot În aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si Învatator al crestinilor, pe vremea Împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, Îi Învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta Învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: "Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine".

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a Înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a Însanatosit si l-a scos afara, prin usile Închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul În mâinile lui Dumnezeu.

Tot În aceasta zi, pomenirea celui Între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face În Mânastirea Hora si În biserica cea mare, duminica.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care În pace s-a savârsit.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care În pace s-a savârsit.

Tot În aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care În pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: "Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?" Zis-a lui bătrânul: "În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii". Zis-a avva Macarie lui: "Şi ce face îndrăzneala?" Zis-a lui bătrânul: "Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică". Zis-a avva Macarie lui: "Aşa de cumplită este îndrăzneala?" Şi a zis avva Agaton: "Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător".

     2. Zis-a avva Agaton: "Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru".

     3. Zis-a iarăşi: "Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună".

     4. Zis-a iarăşi: "Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut".

     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: "Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru". Iar el a zis: "Ei bine, aşa este". Şi i-au zis lui: "Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarăşi: "Tu eşti Agaton ereticul?" Iar el a răspuns: "Nu sunt eretic". Şi l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: "Sculaţi-vă, să mergem de aici". Iar ei s-au tulburat, zicând: "Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >". Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: "Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut". Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

     8. A fost întrebat avva Agaton: "Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?" Iar bătrânul a zis: "Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti".

     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: "Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?" Zis-a lor: "Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă".

     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: "Părinte, porunceşte să-l iau". Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: "Tu l-ai pus acolo?" Şi a răspuns fratele: "Nu!" Şi a zis bătrânul: "Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?"

     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: "Lasă-mă să locuiesc cu tine". Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: "Unde ai găsit săpunul?" Zis-a fratele: "Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat". Zis-a lui bătrânul: "Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?" Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: "M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război". Şi a zis lui bătrânul: "De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul".

     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: "Nu aţi pus pricina la buna rânduială". Iar ei i-au zis lui: "Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?" Iar el a răspuns: "Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)".

     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra În gură sa, până când s-a deprins să tacă.

     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

     17. Acelaşi avva Agaton a zis: "Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii".

     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: "Agathoane, să nu faci tu aceasta!" Şi aşa se liniştea gândul lui.

     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: "Cum petreci în chilia ta?" Iar el a zis: "Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi". Şi i-a zis lui: "Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare". Zis-a şi celuilalt: "Tu cum petreci?" Iar el a zis: "Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc". Şi i-a zis lui bătrânul: "Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi".

     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: "Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă".

     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: "Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!" (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: "Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?" Zis-a avva Agaton: "Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?" (Rom. 7, 33-34).

     23. Zis-a avva Agaton: "De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine".

     24. Zis-a iarăşi: "Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu".

     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: "Au noi ştim ce este dragostea?" Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

     26. Zicea avva Agaton: "De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită".

     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: "Fratele Alexandru nu face nimic". Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: "Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri". Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: "Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate".

     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: "Avvo Agathoane, unde eşti?" Şi le-a răspuns lor: "Înaintea judecăţii stau". I-au zis lui: "Şi tu te temi, părinte?" Le-a zis lor: "Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!" Şi i-au zis lui: "Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?" Zis-a bătrânul: "Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor". Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: "Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme". Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci?" Şi i-a răspuns avva Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Fă milostenie, de mă ia acolo!" Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea: "Într-atâta". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi-i răspunse bătrânul: "Într-atâta". Şi-i zicea: "Cumpăra-mi acest lucru". Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: "Te duci?" Şi i-a răspuns lui: "Da!" Şi i-a zis din nou: "Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!" Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: "Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ". Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot ĂŽn aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.