Sinaxar 21 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraĹŁii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinĹŁa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieĹŁe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toĹŁi nelegiuiĹŁii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susĹŁineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărĹŁi doveditoare despre adevărul credinĹŁei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiĹŁându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toĹŁi se supuneau voinĹŁei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alĹŁii să nu se supună, încredinĹŁându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinĹŁa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ĹŁară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaĹŁa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinĹŁi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului DiocleĹŁian. De la începutul vieĹŁii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alĹŁi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinĹŁii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinĹŁi credincioşi, cucernici şi bogaĹŁi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieĹŁuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinĹŁi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinĹŁată lui şi pe mulĹŁi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinĹŁilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Aceşti sfinĹŁi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului DiocleĹŁian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munĹŁii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ĹŁinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaĹŁi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toĹŁi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toĹŁi sfinĹŁii fiind băgaĹŁi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaĹŁi, au fost omorâĹŁi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniĹŁe Agni.

Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. ViaĹŁa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinĹŁa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: "Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările". Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorĹŁeau cu toĹŁii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morĹŁi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorĹŁiĹŁi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: "Mare este credinĹŁa creştinilor". Intrând şi ceilalĹŁi, cu un glas au strigat cu toĹŁii: "Mare este puterea lui Hristos". Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: "Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?" Sfânta a răspuns: "Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorĹŁit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi". Cârmuitorul a zis: "Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?" Iar sfânta a răspuns: "Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită". Cârmuitorul a zis iarăşi: "De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l". Atunci muceniĹŁa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toĹŁi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: "Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei". Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraĹŁi au strigat către cârmuitor: "Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni". Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinĹŁilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaĹŁie foarte bună. În tinereĹŁe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinĹŁele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, FlorenĹŁa şi VeneĹŁia.

Întorcându-se în ĹŁara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraĹŁii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, PrinĹŁul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărĹŁilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereĹŁe cărĹŁile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărĹŁile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanĹŁe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaĹŁia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că "în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puĹŁin învăţaĹŁi". Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele PrinĹŁ Vasile a vrut să divorĹŁeze de soĹŁia lui Solomonia din cauza neputinĹŁei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa "Capitole instructive privind dreapta credinţă". În această lucrare îi arăta prinĹŁului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. PrinĹŁul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniĹŁat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaĹŁa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenĹŁionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinĹŁele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: "Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice."

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: "Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ..."

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: "Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare." Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: "Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău."

Numai după 20 de ani petrecuĹŁi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinĹŁilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.