Sinaxar 10 Martie

În aceastã lunã, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, ºi a celor împreunã cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton ºi Crescent.

În timpul unei persecuþii împotriva creºtinilor, în secolul al III-lea, o creºtinã evlavioasã cu numele Rufina a fugit din Corint sã se ascundã în munþi, ca sã scape de urmãritori. Acolo a nãscut un fiu, Codrat, dupã care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost þinut în viaþã, fiind hrãnit în mod miraculos: un nor apãrea deasupra lui ºi îi picura rouã dulce în guriþã.

Sf. Codrat ºi-a trãit copilãria ºi tinereþea în sãlbãticie. În adolescenþã el a cunoscut niºte creºtini de la care a învãþat despre adevãrata credinþã. Codrat a studiat gramatica ºi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp ºi-l petrecea în singurãtate, prin munþi, în rugãciune ºi meditaþie la Dumnezeu. Anii treceau ºi mulþi prieteni ºi ucenici îl cãutau pentru un cuvânt de învãþãturã. Printre aceºtia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent ºi mulþi alþii.

Din porunca pãgânului împãrat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca sã tortureze ºi sã ucidã pe creºtini. Fiind cel mai în vârstã dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apãrând cu demnitate credinþa în Hristos Mântuitorul, dupã care a fost supus torturii. În ciuda suferinþelor inumane, el îi încuraja pe alþii, spunându-le sã nu le fie fricã ºi sã-ºi apere cu tãrie credinþa.

Iason, vãzând cã nu-i poate convinge pe nici unul sã se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toþi la fiarele sãlbatice sã fie sfâºiaþi de vii. Însã fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin sã-i lege de picioare la trãsuri ºi sã-i tragã prin tot oraºul ºi mulþi oameni din mulþime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmã aceºtia au fost condamnaþi la decapitare cu sabia. La locul execuþiei, aceºtia au cerut puþin rãgaz pentru rugãciune ºi unul câte unul ºi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rãmas, au suferit ºi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor ºi Nichifor au fost zdrobiþi într-o presã mare de piatrã; lui Claudiu i s-au tãiat mâinile ºi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu ºi Leonid au fost înecaþi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creºtine au ales sã sufere de bunã voie pentru Hristos.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

În zilele împãratului Iustinian (527-565) trãia la Bizanþ o femeie, cu numele Anastaºia, temãtoare de Dumnezeu, care se trãgea din pãrinþi de neam ales ºi bogaþi. Era cea dintâi patricianã a împãratului ºi având adânc înrãdãcinatã în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe cãile Domnului. Avea o înfãþiºare frumoasã ºi era plinã de bunãtate aºa încât toþi erau încântaþi de purtãrile ei frumoase, chiar ºi împãratul. Dar, pentru cã semãnãtorul neghinelor, diavolul, obiºnuieºte întotdeauna sã zavistuiascã ceea ce este bun ºi sã dea asalturi împotriva oamenilor de ispravã, neîngãduindu-ºi niciodatã odihnã, a fãcut în aºa fel ca Anastasia sã fie urâtã de împãrãteasã. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împãrãteasa ºi fiind cu adevãrat plinã de cunoºtinþã dumnezeiascã, Anastasia ºi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivitã vine împrejurarea aceasta; cautã deci de-þi mântuieºte sufletul tãu ºi vei scãpa ºi pe împãrãteasã de ura aceasta necugetatã ºi-þi vei dobândi ºi þie împãrãþia cerurilor. ªi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie ºi adunându-ºi o parte oarecare din averea ei, iar pe toatã cealaltã lãsând-o, a pornit la drum ºi a ajuns la Alexandria. ªi construind acolo, în locul care se cheamã Pempton, o mãnãstire micã, a rãmas în ea, þesând veºminte sfinte ºi sârguindu-se sã placã lui Dumnezeu. Mãnãstirea aceasta a rãmas pânã în zilele noastre, purtând numele de Mãnãstirea Patricienei.

Dupã o oarecare vreme împãrãteasa mutându-se din viaþa aceasta (548), împãratul ºi-a adus aminte de Anastasia patriciana ºi a trimis sã fie cãutatã cu multã stãruinþã pretutindeni. Iar mieluºeaua lui Dumnezeu luând cunoºtinþã de acest lucru, pãrãsind în timpul nopþii mãnãstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, ºi istorisind ea preafericitului bãtrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrãcat-o cu haine bãrbãteºti ºi i-a pus numele Anastasie eunucul. ªi aºezând-o într-o peºterã, la o oarecare depãrtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduialã sã nu iasã niciodatã din chilie ºi nici pe altcineva sã nu mai primeascã la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraþi sã-i aducã o datã pe sãptãmânã un ulcior cu apã ºi sã i-l punã afarã lângã peºterã, dupã care sã primeascã binecuvântare ºi sã plece.

Aceastã femeie viteazã ºi neînduplecatã petrecând acolo neajunsã de nimeni douãzeci ºi opt de ani, a pãzit rânduiala bãtrânului Daniil neºtirbitã. Ce minte sau ce limbã ar putea sã înþeleagã, sã povesteascã sau sã scrie virtuþile dumnezeieºti ale celor douãzeci ºi opt de ani pe care aceasta singurã le-a înfãþiºat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugãciunile, citirile, ºederile în picioare, îngenuncherile ºi postirile? ªi mai înainte de toate ºi dupã toate încãierãrile ºi rãzvrãtirile demonilor, plãcerile trupeºti, poftele cele rele ºi toate celelalte pe potriva acestora? De altã parte faptul cã ea, care fusese patricianã ºi care fusese obiºnuitã întotdeauna sã se întâlneascã în palatul împãrãtesc cu mulþime de bãrbaþi ºi femei, sã rãmânã cu totul neajunsã de nimeni în decursul atâtor ani, depãºeºte orice minte ºi orice cuget. În toate acestea însã ea s-a nevoit cu bine ºi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb cãtre bãtrânul Daniil, urmãtoarele cuvinte: "Pãrinte cinstite, ia cu tine în grabã pe ucenicul care îmi aduce apã ºi uneltele trebuitoare pentru îngropare ºi vino ca sã îngropi pe Anastasie eunucul". Dupã ce a scris acestea, a aºezat hârbul afarã, la uºa peºterii. Iar bãtrânul încunoºtiinþându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopþii, i-a zis ucenicului sãu: "Du-te, frate, la peºtera în care se gãseºte fratele Anastasie eunucul ºi vezi cã la uºa peºterii vei gãsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poþi mai degrabã aici". Dupã ce acesta s-a dus ºi l-a adus, bãtrânul citindu-l a lãcrimat. ªi luând în grabã pe frate cu el ºi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. ªi deschizând peºtera au gãsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinþealã. Deci, bãtrânul cãzând la pieptul lui a plâns, zicând: "Fericit eºti, frate Anastasie; cã gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreþuit împãrãþia cea pãmânteascã; roagã-te acum pentru noi Domnului!"

Iar aceea a rãspuns: "Eu, mai degrabã, pãrinte, am nevoie de multe rugãciuni în ceasul acesta". ªi bãtrânul a adãugat: "De aº fi luat-o eu înaintea ta, atunci aº fi putut ruga pe Dumnezeu!" Deci stând pe rogojinã a îmbrãþiºat capul bãtrânului, rugându-se. Iar bãtrânul luând pe ucenicul sãu l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: "Binecuvinteazã pe ucenicul meu ºi fiul tãu!" ªi ea a zis: "Dumnezeul pãrinþilor mei, Care stã înaintea mea în ceasul acesta al despãrþirii mele de trup, Cel ce cunoaºte toate nevoinþele mele din peºtera aceasta, pentru numele Tãu ºi pentru slãbiciunea ºi chinul meu, sã odihneascã duhul pãrinþilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei". ªi întorcându-se cãtre bãtrân, eunucul i-a zis: "Pentru numele lui Dumnezeu, pãrinte, sã nu mã dezbrãcaþi de zdrenþele cu care sunt acoperitã ºi nimeni sã nu cunoascã cele cu privire la mine". Apoi, împãrtãºindu-se cu Sfintele Taine, a zis: "Daþi-mi pecetea lui Hristos ºi rugaþi-vã pentru mine!" ªi privind cãtre rãsãrit a strãlucit ca ºi cum ar fi primit în peºterã o razã de foc asupra feþei ei. ªi fãcând semnul cinstitei cruci, a zis: "Doamne, în mâinile Tale îmi încredinþez duhul meu". ªi zicând acestea ºi-a dat duhul.

Atunci, au sãpat o groapã înaintea peºterii, iar bãtrânul Daniil, dezbrãcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: "Îmbracã pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrãcat". Iar ucenicul îmbrãcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost vãzuþi de el, întocmai ca niºte frunze veºtejite, dar nu a spus bãtrânului nimic despre aceasta. Dupã ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau cãtre chilia lor, ucenicul a zis bãtrânului: "ªtiai, pãrinte, cã eunucul era femeie?" Dar bãtrânul a rãspuns: "ªtiam ºi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru sã nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrãcat-o cu haine bãrbãteºti ºi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca sã nu bãnuiascã nimeni. Cãci multã cercetare s-a fãcut de împãrat pentru ea, în toatã þara ºi mai ales în locurile acestea. Ci, iatã, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost pãzitã de noi". ªi atunci, bãtrânul a început sã-i povesteascã ucenicului cu de-amãnuntul viaþa ei.

Tot în aceastã zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a sãvârºit din viaþã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mãrturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a sãvârºit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.