Sinaxar 6 Octombrie
În aceasta luna, īn ziua a sasea, pomenirea Sfāntului maritului Apostol Toma, numit Geamanul.
Acesta propovaduind cuvāntul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost īnchis de Smideu īmparatul, caci crezu printr-īnsul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe māinile a cinci ostasi, care suindu-l īntr-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut īn Domnul.
Īnca traind apostolul, a trecut īn India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa īn Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care īsi marita o fiica si se veseleau toti cāti se īntāmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decāt altii, si ospatāndu-se toti ceilalti, numai el nu mānca, ci fiind īn grija si pe gānduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, īngāmfāndu-se, a dat sfāntului o palma peste obraz, zicāndu-i: "Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorāt, ci te bucura si te veseleste īmpreuna cu ceilalti oaspeti". Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: "Sa-ti ierte Domnul greseala īn veacul viitor, iar īn acest de acum, māna care s-a īntins fara de cale asupra mea, sa o īmparta fiarele salbatice, pentru a multora īnvatatura si certare". Si īndata dupa cuvānt, alergānd acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pāndea acolo la fāntāna, de l-a sfāsiat si a murit. Atunci un cāine gasind īn drum māna ce lovise pe sfāntul si luānd-o īn gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.
Si mirāndu-se toti cāti erau acolo a cui sa fie māna aceea, o oarecare femeie evreica ce cānta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: "Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada īmpreuna cu noi la masa; pentru ca eu cāntānd cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: "Māna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de cāini īn viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se īntelepteasca". Si iata ca s-a īnfaptuit cuvāntul lui". Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapānitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemānd pe apostol, īi zise: "De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi". Deci primind apostolul acesta bucuros, intra īn camara cea de nunta, si īntarind pe tineri spre curatenie, si convingāndu-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dāndu-i īn seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parāndu-i-se ca este Toma, īi zise: "N-ai iesit tu mai īnainte decāt toti? Dar cum iarasi ai venit?" Iar cel ce se aratase zise: "Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate īi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dānsul, lepadāndu-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor īmparatiei Mele". Si zicānd aceasta s-a facut nevazut.
Deci, aceia pazind la sine cuvāntul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa īn care se culcau tinerii, si aflāndu-i sezānd osebiti, s-au māhnit, si īntrebānd pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: "Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire īntre noi pāna la sfārsit, ca sa ramānem nedespartiti la vremea cununiilor īn camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat īn asemanarea strainului. De aceasta tulburāndu-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit īnselatorul acela, sa fie adus īnainte, si trimitānd cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvāntul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla īn chip vazut, iar īn chip nevazut aratāndu-se noilor sai ucenici, īi īntarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa īmblānzeasca mānia tatalui si socrului lor, si sa-i īnvredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rānduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost īnvatat de catre īnsisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut īn Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste īn India, au mers la el cu sārguinta si s-au desavārsit cu sfāntul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.
Iar cānd a mers apostolul Domnului la Gundafor īmparatul Indiei, l-a īntrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cārme si vāsle; iar la pietre, coloane, temple si case īmparatesti. Atunci īmparatul zise: "Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care īmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratāndu-i si locul. Īnsa apostolul zise: "Acum, īmparate, nu este vreme a zidi cineva, ci īn luna lui octombrie". Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea īn veacul cel viitor, pentru cele ce am facut īn viata; si asa prea lesne īndupleca firea īmparatului, mai ales ca lua īn māinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirāndu-se īmparatul de istetimea apostolului, dāndu-i si de cheltuiala de ajuns, se īntoarse la casa sa. Iar apostolul īmparti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu īmparatului case nefacute de māna de om, īn curtea celor īntāi-nascuti. Deci trecānd cātva timp, īmparatului īi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicānd sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curānd. El iarasi luānd aurul, īsi ridica māinile si ochii catre cer, si zise: "Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca īn multe feluri de chipuri stii si rānduiesti māntuirea fiecaruia; si aflāndu-se tot īn acel gānd, īl īmparti tot la cei lipsiti. Deci īn cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus īmparatului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a īmpartit la saraci, si īnca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dānsul, si nu manānca nimic".
Īmparatul umplāndu-se de nespusa mānie, a trimis si a adus pe apostol si l-a īntrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzānd a zis: "Ti-am zidit īmparate palat foarte frumos, precum am īnvatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos". Si īmparatul zise: "Ia sa mergem sa-l vedem". Iar apostolul zise: "Nu-ti va trebui acum, ci cānd te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar īmparatului parāndu-i ca-l ia īn rās, striga salbaticit: "Luati pe acest īnselator si-l bagati īntr-o groapa, care va fi mai īntunecoasa, īmpreuna cu negutatorul, care mi l-a adus". Deci aflāndu-se la īnchisoare īn legaturi apostolul, fratele īmparatului cazānd īn multa inima rea, chemānd pe īmparatul īi zise: "Pentru māhnirea ce ti s-a īntāmplat de la acest īnselator, īngreunāndu-ma la suflet, acum voi sa mor"; si vorbind amāndoi asa, īi pieri firea si muri.
Atunci luāndu-i sufletul īngerul, si purtāndu-l pe la salasele Domnului īi arata frumusetea lor si-l īntreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazānd unul mai ales si osebit pe urma tuturor, īl arata pe acela īngerului, si se ruga a se salaslui īn o parte a acelui palat; īngerul īnsa īi zise: "Nu vei putea sa te salasluiesti īn acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul". El īi zise: "Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dānsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi īntoarce; ca el nu-i stie frumusetea.
Atunci īngerul īntorcānd sufletul īn trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind īi zise: "Stiu fara īndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din īmparatia ta pentru mine, ca sa īnviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da". Īmparatul zise: "Ceea ce este īn puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate", adeverindu-i cu juramānt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicānd: "Daruieste-mi palatul pe care-l ai īn ceruri; cāti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?" Īmparatul la aceasta ramase ca un mut; apoi īntreba: "Eu sa am palate īn cer? De unde?" "Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este īnchis īn temnita".
Atunci punānd īmparatul īn mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau īn acest chip, zicāndu-i: "De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub īmparatia mea, ar fi pacat a se calca juramāntul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind īnsa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decāt cele ce ai vazut". Acestea zicānd, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazānd īmparatul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala māniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si lumināndu-i pe amāndoi cu cuvāntul harului, dāndu-le si arvuna īmparatiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse īn alte cetati propovaduind si binecuvāntānd pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfānt.
Tot īn aceasta zi, Sfānta Mucenita Erotiida.
Tot īn aceasta zi, Sfāntul noul mucenic Macarie cel din Chios, īn Bitinia, care īn Brusa a marturisit, īmproscat fiind mai īntāi cu pietre; īn urma de sabie s-a savārsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminćtorul aleužilor ŗi Apostol pentru America.
Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminćtorul aleužilor ŗi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a nćscut īn 26 august 1797, īn satul Anginsk, dioceza Irkutsk, īn familia unui paracliser. Bćiatul ŗi-a terminat studiile foarte devreme ŗi la vārsta de ŗapte ani citea Apostolul īn bisericć. Īn 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. Īn 1814, noul rector a considerat cć ar fi mai bine sć schimbe numele de familie ale unor studenži. Astfel Ioan Popov a primit numele de Veniaminov īn onoarea Arhiepiscopului Benjamin al Irkutsk (decedat īn 8 iulie, 1814). Īn 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar īn 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.
Activitatea misionarć a viitorului apostol pentru America ŗi Siberia a īnceput īn 1823. Pćrintele Ioan a petrecut 45 de ani muncind la iluminarea populažiei din Kamchatka, Insulele Aleutine, America de Nord, Yakutsk ŗi frontiera Khabarov, īn condižii vitrege, punīndu-ŗi chiar viaža īn pericol. Sf. Inochentie a botezat zece mii de oameni ŗi a construit biserici ŗi ŗcoli unde a predat personal liniile fundamentale ale viežii creŗtine. Cunoŗtinžele muncii manuale ŗi īndemānarea l-au ajutat foarte mult īn procesul misionar.
Pćrintele Ioan era un predicator īnnćscut, cćlćuzindu-ŗi enoriaŗii neīntrerupt, īn timpul Sf. Liturghii, a diferitelor slujbe de pomenire sau de priveghere. Īn cćlćtoriile sale numeroase, pćrintele a studiat limba, tradižia ŗi obiceiurile popoarelor īn mijlocul cćrora se afla. Munca sa īn domeniul geografiei, etnografiei ŗi lingvisticii a fost foarte apreciatć īn toatć lumea. El a compus un alfabet ŗi o gramaticć a limbii aleute traducīnd Catehisme, Evanghelia ŗi multe ale rugćciuni īn acea limbć. Una din cele mai reuŗite lucrćri este Drumul cćtre Īmpćrćžia Cerurilor (1833), tradusć īn variate dialecte ale popoarelor din Siberia, tipćritć īn mai mult de 40 de edižii. Datoritć muncii Pćrintelui Ioan, poporul Yakut a putut auzi pentru prima datć īn 1859 cuvāntul lui Dumnezeu ŗi slujbele bisericeŗti īn limba sa.
Īn 29 noiembrie 1840, dupć moartea sožiei sale, pćrintele Ioan a fost tuns monah cu numele de Inochentie de cćtre Sf. Filaret , Mitropolitul Moscovei, īn cinstea Sf. Inochentie al Irkutsk. Īn 15 decembrie Arhimandritul Inochentie a fost sfinžit Episcop al Kamchatka ŗi al Insulelor Kurile ŗi Aleutine. Īn 21 aprilie 1850, episcopul Īnochentie a fost promovat la rangul de arhiepiscop.
Din voia lui Dumnezeu, īn 5 ianuarie 1868, Sf. Inochentie l-a succedat pe Mitropolitul Filaret la scaunul din Moscova. Prin Sf. Sinod, Mitropolitul Inochentie a consolidat eforturile misionare seculare ale Bisericii Ruse (deja īn 1839 a propus un proiect pentru īmbunćtćžirea organizćrii activitćžii misionare).
Sub īndrumarea mitropolitului a fost īnfiinžatć Societatea Misionarć iar Mćnćstirea Sf. Acoperćmānt a fost reorganizatć pentru activitćži misionare. Īn 1870 s-a īnfiinžat Misiunea Spiritualć Ortodoxć Japonezć condusć de Arhimandritul Nicolae Kasatkin (dupć care devenit Sf. Nicolae al Japoniei (prćznuit īn 3 februarie), cćruia sf. Inochentie i-a īmpćrtćŗit mare parte din experienža sa misionarć. Cćlćuzirea diocezei Moscovei de cćtre Sf. Inochentie a fost de asemenea fructuoasć, prin eforturile sale construindu-se Biserica Sf. Acoperćmānt al Maicii Domnului īn cadrul Academiei Spirituale din Moscova.
Sf. Inochentie s-a mutat la Domnul īn 31 martie 1879, īn sfānta zi de duminicć, fiind īnmormāntat la Biserica Sf. Duh al Sfintei Treimi -Lavra Sf. Serghie. Biserica Ortodoxć l-a canonizat pe Sf Inochentie īn 6 octombrie 1977. Sfāntul este prćznuit de trei ori īn an: 31 martie, ziua moržii sale, īn 5 octombrie (dupć Sinaxarul Ierarhilor Moscoviži) ŗi 6 octombrie, ziua canonizćrii sale.
Cu ale lor sfinte rugćciuni, Doamne, miluieŗte-ne ŗi ne māntuieŗte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.