Calitatea şi cantitatea rugăciunii vădesc starea relaţiei pe care o avem cu Dumnezeu şi ponderea acestei relaţii în viaţa noastră. Tocmai de aceea încep sfinţii rugăciunea o dată cu apusul soarelui şi o continuă toată noaptea, până la răsărit sau chiar mai târziu. Rugăciunea lor se ridică la Părintele ceresc, iar El îi mângâie şi îi bucură. Doriţi să ştiţi mai multe despre rugăciunea minţii. Năzuiţi spre un lucru bun şi important!
Omului îi este foarte greu să facă progrese în rugăciunea lui Iisus dacă nu este obişnuit să se concentreze în timpul rugăciunii obişnuite. De aceea, ar fi bine să vă însuşiţi următoarea metodă: concentraţi-vă atenţia asupra cuvintelor şi înţelesurilor psalmilor sau ale altor rugăciuni scurte, care se potrivesc mai bine cu starea dumneavoastră interioară. Repetaţi-le des şi cu multă atenţie, incluzând printre ele şi rugăciunea lui Iisus. După aceea, adăugaţi rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către sfinţi, neuitând să cereţi iertarea păcatelor tuturor celor vii şi celor morţi.
(Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 24-25)
Categoria: Articole
Cautare:
Calitatea si cantitatea rugaciunii
Vizualizari: 743
Id: 22363
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.