- Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?
- Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă şi să nu se fi aranjat corect cu pocăinţa şi spovedania. De unul care se spovedeşte nu se prind vrăjile chiar de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedeşte şi are inimă curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.
A venit odată la Colibă unul între două vârste cu nişte aere... De îndată ce l-am văzut de departe, am înţeles că avea o înrâurire diavolească. „Am venit să mă ajuți, mi-a spus el. Roagă-te pentru mine, căci împlinesc un an de când am nişte dureri înfricoşătoare de cap, iar medicii nu află nimic”. „Ai diavol, i-am spus, pentru că i-ai dat drepturi să intre în tine”. „Mu am făcut nimic”, mi-a spus. „Nu ai făcut nimic? îl întreb. Nu ai înşelat o fată? Ei, ea s-a dus şi ți-a făcut vrăji. Du-te şi cere iertare de la fată, apoi spovedeşte-te şi mergi să-ți citească exorcisme ca să-ți afli sănătatea. Dacă tu nu-ţi dai seama de greşeala ta şi nu te pocăieşti, toți duhovnicii lumii de s-ar aduna şi s-ar ruga pentru tine, diavolul tot nu va pleca”. Atunci când vin astfel de oameni, cu astfel de aere, le vorbesc deschis. Au nevoie de o zguduitură bună ca să-şi revină.
Un altul mi-a spus că femeia lui are diavol. Stârneşte mereu scandaluri în casă. Se scoală noaptea, îi scoală pe toți, le răstoarnă pe toate. „Tu te spovedeşti?”, îl întreb. „Nu”, îmi spune. „Trebuie să fi dat drepturi diavolului, îi spun. Nu s-a făcut aceasta din senin”. În cele din urmă am aflat că mersese la un hoge care îi dăduse ceva să stropească în casă pentru noroc şi ca să-i meargă bine la servici, iar el n-a dat nici o însemnătate acestui lucru. După aceea diavolul treiera prin casa lui.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 202-203)
Categoria: Articole
Cautare:
Cand anume prind vrajile?
Vizualizari: 774
Id: 11669
Imagine:
Share:
Cum sa ne folosim corect timpul liber?
Imitand Sfintii, scapam de patima iubirii de arginti
Lucrurile produc gandurile simple si bune
Ma sfatuieste gandul a nu intreba pe sfinti, ca nu cumva, primind raspuns si defaimandu-l pentru neputinta mea, sa gresesc
Pacatele parintilor inainte de a avea copii
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.