www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cand anume s-a zidit lumea nevazuta a fiintelor duhovnicesti?

Cand anume s-a zidit lumea nevazuta a fiintelor duhovnicesti?

Ne mai rămâne de pus o singură întrebare privitor la Ziua întâi: unde anume se plasează în ea zidirea lumii îngereşti? Moisi descrie numai zidirea lumii văzute; când anume s-a zidit lumea nevăzută a fiinţelor duhovniceşti? Unii Părinţi socotesc că ele se cuprind în zidirea „cerului"; alţii nu sunt aşa de precişi, cunoscând însă că acestea s-au zidit tot „întru început". Sfântul Vasile învaţă: „Dar după cum se pare, a fost şi înainte de lumea aceasta ceva care se poate contempla cu mintea noastră, dar n-a fost consemnat de istorie, pentru că acest lucru era nepotrivit celor începători şi încă prunci cu cunoştinţa. Era o stare mai veche decât facerea lumii, potrivită puterilor celor mai presus de lume, o stare mai presus de timp, veşnică, pururea fiitoare; în ea Ziditorul şi Creatorul tuturor a făcut creaturi: lumină duhovnicească, potrivită fericirii celor care-L iubesc pe Domnul, firile raţionale şi nevăzute, şi toată podoaba celor duhovniceşti câte depăşesc mintea noastră, ale căror nume nici nu este cu putinţă să le descoperim. Acestea umplu lumea cea nevăzută."

La fel scrie şi Sfântul Ambrozie:

„Îngerii, Domniile şi Stăpânirile, deşi au început să fiinţeze cândva, existau atunci când s-a zidit lumea. Căci ni se spune că s-au zidit toate, [...] cele văzute şi cele nevăzute, ori scaunele, ori domniile, ori începătoriile, ori stăpânirile: toate printr-însul şi pentru dânsul s-au zidit (Col. 1, 16)

Într-adevăr, Dumnezeu i-a spus lui Iov: Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii mei (Iov 38, 7). Vom vedea, în Ziua a Şasea, că Adam a fost ispitit de către satana, deci ştim că războiul din cer cu îngerii cei trufaşi, descris în Apocalipsă (12, 7-8), avusese loc mai înainte, iar satana căzuse deja „ca un fulger" (Lc. 10, 18) (rezumatul învăţăturii ortodoxe despre facerea şi firea îngerilor se găseşte la Sf. Ioan Damaschin).

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 76-77)

Categoria: Articole

Cautare:

Cand anume s-a zidit lumea nevazuta a fiintelor duhovnicesti?

Vizualizari: 710

Id: 10501

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.