Cand ardem de dorinta de a ne face dreptate

Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne arun­că în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţe­lege şi am renunţa la „dreptatea noastră!”

Să vă spun o povesete legata de asta: undeva, pe aici prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului - dacă v-am mai spus-o să mă iertaţi - că face nu ştiu ce vrăji femeilor să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a între­bat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi şi cam agresivi şi... Aşa că le dau câte o sticluţă de apă sfinţită şi le spun: «când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie că nu mai puteau să des­chidă gura să-şi facă dreptate...». Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai înghiţi din nou, că nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul.”

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi mai fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate... Vom descoperi perspec­tive de o adâncime şi o frumuseţe nebănuite pentru săr­mana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire...

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 26-27)

Categoria: Articole

Cautare:

Cand ardem de dorinta de a ne face dreptate

Vizualizari: 924

Id: 9875

Imagine:

Share: