Cand Cuvantul a fost numit Hristos?

CAPITOLUL VI

Cand Cuvantul a fost numit Hristos?

Mintea nu s-a unit cu Dumnezeu Cuvantul, dupa cum mint unii, inainte de intruparea din Fecioara si nici nu s-a numit de atunci Hristos. Aceasta absurditate face parte din neroziile lui Origen, care a sustinut preexistenta sufletelor. Noi afirmam, insa, ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu a devenit Hristos din momentul in care s-a salasluit in pantecele Sfintei pururea Fecioarei, s-a facut trup in chip neschimbat si a fost uns trupul cu Dumnezeirea. “Aceasta este ungerea omenirii”, dupa cum zice Grigore Teologul. Iar prea sfintitul Chiril al Alexandriei, scriind catre imparatul Teodosie, a spus acestea: “Eu spun ca Iisus Hristos nu trebuie sa se numeasca nici Cuvantul din Dumnezeu fara omenire si nici templul care s-a nascut din femeie, fara a fi unit cu Cuvantul. Aceasta pentru motivul ca prin numele Hristos se intelege Cuvantul cel din Dumnezeu impreunat in chip tainic cu omenirea, in virtutea unirii savarsite prin intrupare”. Iar in scrierea catre imparatese, spune astfel: “Unii spun ca numele Hristos se cuvine numai Cuvantului nascut din Dumnezeu Tatal care este gandit si exista deosebit. Noi, insa, n-am fost invatati sa gandim sau sa spunem asa, ci spunem ca in momentul in care Cuvantul s-a facut trup, in acelasi moment a si fost numit Iisus Hristos. Se numeste Hristos, pentru ca a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Psalmi XLIV, 9; Evrei I, 9.), adica cu Duhul de la Dumnezeu si Tatal.

Dar ca ungerea este pentru omenire nu se va indoi nimeni din cei care sunt obisnuiti sa judece drept”. Iar Atanasie, cel de vesnica pomenire, in cuvantul despre mantuitoarea intrupare spune astfel: “Dumnezeul care exista inainte de venirea in trup n-a fost om, ci a fost Dumnezeu la Dumnezeu (Ioan I, 1.), fiind nevazut si impasibil. Dar cand s-a facut om este adus prin trup numele Hristos, pentru ca numelui ii urmeaza patima si moartea”. Chiar daca Sfanta Scriptura zice: “Pentru aceea te-a uns pe tine Dumnezeule, Dumnezeul tau, cu untdelemnul bucuriei” (Psalmi XLIV, 9; Evrei I, 9.), totusi trebuie sa se stie ca de multe ori dumnezeiasca Scriptura intrebuinteaza timpul trecut in locul viitorului, ca in versetul urmator: “Dupa acestea s-a aratat pe pamant si a petrecut cu oamenii” (Baruh III, 38.); cand s-au spus aceste cuvinte nici nu s-a aratat, nici n-a petrecut Dumnezeu cu oamenii. De asemenea, si urmatorul text: “La raul Vavilonului, acolo am sezut si am plans” ( Psalmi CXXXVI, 1.), caci aceasta niciodata nu s-a intamplat.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: