Cand Hristos se uita la tine, la tine se gandeste, nu la aproapele

Hristos când se uită la tine nu se gândeşte la aproapele tău. Fiindcă numele de Iisus, pe care şi L-a luat, înseamnă „Dumnezeu Mântuitorul” – Evanghelia Sfântului Matei descoperă, atunci când Îngerul îi spune lui Iosif: „Să-i dai numele de Iisus, fiindcă acela, Pruncul care se va naşte din Sfânta Fecioară, va mântui poporul Său” (Matei 1, 21) – de la cine? De la păcatele sale proprii. Când Hristos se uită la tine, la tine se gândeşte, nu la aproapele.

Pentru aceea, când Hristos se uită la tine, nu-i destul să vadă că nu ai omorât pe aproapele tău, că poate strângând din pumni şi scrâşnind din dinţi ai reţinut – din cauza legii morale sau din vreo frică socială sau altele – ai reţinut mâini ucigaşe de la o ucidere de frate. Pentru Hristos, Cel Care ne-a făcut în chipul Său şi în asemănarea Sa, nu e destul. El se uită la tine şi vede oglindindu-se, dar întunecat, chipul dumnezeiesc.

Dumnezeu nu scrâşneşte din dinţi ca să nu omoare, Dumnezeu se îndulceşte în a fi bun, nu în a omorî. Hristos, cum zic unele din rugăciunile noastre, „cu uşurinţă” a purtat pe Cruce păcatele noastre. „Fără de mâhnire”, zice altă rugăciune, a purtat păcatele noastre, ale noastre, în suferinţele trupului Lui pe Cruce.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 67)

Categoria: Articole

Cautare: