- Când i se dă omului înger păzitor? La zămislire, la naştere sau la Sfântul Botez?
- După Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înţelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice aşa: „Însoţeşte-i viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de nălucirile rele”. Pe lângă îngerul păzitor, Dumnezeu trimite omului şi alţi îngeri în viaţă spre a-l ajuta, a-l îndrepta şi a-l mângâia în ispitele şi încercările luptelor duhovniceşti prin care trece omul în acest veac.
Despre aceasta vorbeşte dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: „Au nu sunt duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mântuirea?” (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte, Apostolul înalţă cugetele ascultătorilor şi mângâie foarte mult pe creştini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru dânşii, de vreme ce „pe îngeri, care covârşesc pe oameni, i-a rânduit să slujească pentru mântuirea oamenilor”.
Dar vedem că, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Darului, îngerii au fost trimişi de Dumnezeu să ajute şi să slujească oamenilor celor aleşi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Isus Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteanul, Sedrah, Mesah şi Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutaşul, Apostolul Pavel şi alţii. Prin aceste câteva mărturii am arătat că Preabunul Dumnezeu ne rânduieşte nouă îngeri păzitori, nu numai la Sfântul Botez, ci şi în toată viaţa, ajutând pe calea mântuirii pe cei drepţi, care Îl iubesc şi cred întru El.
(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 86-87)
Categoria: Articole
Cautare:
Cand i se da omului inger pazitor?
Vizualizari: 772
Id: 8560
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.