Cand Il iubim dezinteresat pe Dumnezeu, viata noastra se umple de bucurie

Credinţa noastră trebuie să aibă mărime de suflet şi atunci şi nevoinţa noastră se va face cu mărime de suflet. Şi cu cât se nevoieşte cineva cu mai multă mărime de suflet, cu atât i se măresc şi credinţa şi dragostea. În această nevoinţă cu mărime de suflet, foarte mult ajută ca omul să se gândească la binefacerile lui Dumnezeu. Unul care are mărime de suflet nu se gândește dacă există sau nu Rai, ci se nevoieşte pentru că el crede în Dumnezeu şi Îl iubeşte. În timp ce unul care nu are mărime de suflet va începe să se gândească: „De ce să mă nevoiesc? Oare există Rai? Există Judecată?”. Iar dacă cineva este nemulţumitor, orice va face, tot nemulţumitor va rămâne. Cel care are mărime de suflet chiar şi în ispite Îl slăveşte pe Dumnezeu şi, încet-încet, ajunge să se poarte mereu cu recunoştinţă față de El, iar atunci vine dumnezeiasca prefacere în sufletul lui, bucurându-se şi veselindu-se neîncetat. Altul se poate să nu aibă nici ispite, ci numai binecuvântări, dar niciodată să nu fie mulţumit.

După dragostea faţă de Dumnezeu, vine jertfa. Iar atunci când există jertfa fără interes, încep să vină şi cercetările dumnezeieşti. Să fac o jertfă nu pentru altceva, ci pentru Dumnezeu, Care a făcut toate şi ne dă atâtea binecuvântări. Vezi, închinătorii la idoli, care îndumnezeiau natura, adorau soarele, râurile şi ajungeau să se jertfească chiar şi pe ei înşişi pentru această credinţă. Dacă aceia se jertfeau pentru făptură, cu cât mai mult noi trebuie să ne jertfim pentru Făcătorul!

Oamenii nu cred şi de aceea nu se jertfesc. Toată nepăsarea de aici începe. Unul huleşte cele dumnezeieşti, altul crede pe jumătate şi se chinuieşte.

Pentru ca cineva să se bucure cu adevărat, duhovniceşte, trebuie să creadă şi să iubească.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 300-301)

Categoria: Articole

Cautare: