Cand patimile ajung sa conduca mintea…

Dacă este forţată cu scopul obţinerii numai a plăcerii, cenzura raţiunii slăbeşte considerabil, patimile ajung să conducă mintea, iar omul, dintr-o voită funcţionare excesivă a glandelor lui endocrine, îşi pierde libertatea. Păcatul începe de la învoirea spre fapta propriu-zisă. Nemailuând în seamă frâna conştiinţei, care prin natura ei nu aprobă niciodată slăbirea raţiunii –viciul şi păcatul, omul păcătos intră în conflict deschis cu “pârâşul” lui, conştiinţa. Prin mustrările ei "nu tace" până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile morale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea de la Dumnezeu. Instincul rupe zăgazul rânduielii, te îndeamnă să ieşi dintr-o ascultare care ţi se pare ca un lanţ, sau ca o temniţă; aceasta este situaţia de luptă între trup şi suflet, între bine şi rău, pe terenul minţii şi inimii noastre. Instictul se răzvrăteşte. Cu cât eşti mai luptat de instinct cu atât eşti mai răzvrătit. De aceea tinereţea trebuie disciplinată.

(Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Editura Pelerinul, Iaşi, p.60-63)

Categoria: Articole

Cautare: