www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cand se savarseste Vecernia?

Cand se savarseste Vecernia?

În legătură cu istoria sfântă a mântuirii, Vecernia ne aduce aminte de ridicarea de pe cruce și Înmormântarea Domnului care, după cum știm, au avut loc spre seară. Sfinții Părinți o puneau în strânsă legătură cu Cina Domnului și cu moartea Lui pe cruce.

În primele secole creștine, slujba Vecerniei se săvârșea după apusul soarelui, la ieșirea luceafărului de seară sau pe la aprinsul luminilor. În zilele noastre, după Tipic, timpul săvârșirii Vecerniei este ceasul al zecelea din zi, adică aproximativ ora 16.00 - deci mai devreme de căderea serii.

În mănăstiri, la sărbătorile cu Priveghere (sâmbătă seara, în ajunul praznicelor împărătești și al sărbătorilor sfinților mai importanți), slujba Vecerniei se oficiază după apusul soarelui, urmată de Litie și Utrenie. Ca excepție de la regula generală, Vecernia se face în timpul dimineții în următoarele cazuri: în Duminica Rusaliilor (adică Vecernia Lunii Rusaliilor, care se săvârșește în ziua de Rusalii, îndată după Sfânta Liturghie), în Vinerea Sfintelor Pătimiri (Vecernia Sâmbetei Mari care, în unele părți, mai ales la bisericile de enorie, se face dimineața, după slujba Ceasurilor împărătești) și în cazurile în care Vecernia se unește cu una dintre cele trei Sfinte Liturghii (a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigore Dialogul și a Sfântului Ioan Gură de Aur).

Categoria: Liturgica

Cautare:

Cand se savarseste Vecernia?

Vizualizari: 1051

Id: 25596

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.