În trăsura leneşă a trupului, sufletul meu călătoreşte prin această lume a iluziilor care încearcă să-şi dovedească existenţa cu ajutorul trândăviei şi masivităţii lor.
O, purtătorule de Lumină Doamne, cât de cumplit de legat de această trândavă trăsură a ajuns sufletul meu! În orbirea sa el crede că, dacă ar avea să cadă din această trăsură, el ar putea cădea încă şi mai jos – de parcă n-ar sta pe aceeaşi grămadă de cenuşă!
În teama şi neştiinţa lui, sufletul meu s-a predat cu totul trupului, pur şi simplu pentru ca trupul să-l poarte cât mai încet şi mai trândav cu putinţă pe drumul către un sfârşit dezastruos.
Propria sa domnie, propria sa realitate – unica realitate – unica realitate din această lume – sufletul a predat-o trupului din teamă şi neştiinţă. El a înmânat o oglindă unui orb, iar aceasta a sfărâmat-o în bucăţi.
Aminteşte-ţi de începutul tău, o, suflete, când tu erai ca o rază de soare, iar trupul era ca lumina lunii. Tot atunci erai la fel de pătrunzător şi strălucitor ca lumina soarelui şi trăsura era la fel de iute ca lumina lunii. Pe vremea aceea tu ştiai că esenţa se afla înlăuntrul tău şi că trăsura ta era doar umbra ta şi ceva împrumutat ţie. Şi nu ştiai nimic de teamă fiindcă aveai ochii larg deschişi şi te vedeai purtat sus pe aripile puterii şi nemuririi.
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 104-105)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Cand sufletul se preda cu totul trupului…
Vizualizari: 821
Id: 6667
Imagine:
Share:
Sarutarea mainii preotului nu este sarutare obisnuita, ci este sarutare sfanta
Diferite bunuri
Descoperire dumnezeiasca pentru rasplata nevoitorilor
Sa ai in mana, in loc de piatra care doboara, iubirea care iarta!
Dobandirea exercitiului in rugaciune
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.