Cântarea 1.
Irmos:
Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i, rogu-mă; ca Ţie, întru omorârea trupului, ca într-o alăută să-Ţi cântăm cântare de biruinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Curgeri de lacrimi dă-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, prin care voi scăpa de cercetarea lacrimilor celor din focul gheenei. Că tu, Curată, toată lacrima de pe faţa pământului ai încetat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cetăţean al Locului celui Nestricăcios şi de viaţă Făcător m-a pus Ziditorul meu dintru început şi m-a orânduit să stăpânesc pe toate cele de pe pământ; dar vrăjmaşul pizmuindu-mă, cu dorul îndumnezeirii m-a surpat, Preacurată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pahar aducător de moarte mi-a dres mie Eva de demult, iar tu, Curată, născând pe Strugurele vieţii, must mi-ai izvorât şi Vinul Nemuririi, care veseleşte inimile credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cort mai Înalt decât Cerurile şi mai Desfătat decât pământul te-a lucrat pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Ziditorul cerului şi al pământului şi te-a arătat, pe pământ, Rai Cuvântător şi Însufleţit.
Cântarea a 3-a.
Irmos:
Cel Ce eşti mai presus decât toată începătoria, de voie Te-ai pogorât dintru Înălţime pe pământ şi firea omenească cea smerită ai înălţat-o din iadul cel mai dedesubt; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vezi neputinţa mea, vezi necazul meu, Maica lui Dumnezeu şi dezleagă nelegiuirile mele cele nenumărate, iar datoriile mele le şterge.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nici o cântare vrednică, potrivită ţie, nu iese din gură omenească, Născătoare de Dumnezeu, pe care te laudă Dumnezeieştile Oşti ale Cerurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Armă Nebiruită şi Zid Nerupt avându-te pe tine, răstorn cetele celor potrivnici şi laud Măririle tale, Născătoare de Dumnezeu, cea Neispitită de nuntă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ia aminte la strigarea robului tău, celui ce are trebuinţă de ajutorul tău, Maica lui Dumnezeu; Nădejdea mea, auzi-mă şi sârguieşte de mă miluieşte.
Cântarea a 4-a.
Irmos:
Dumnezeiescul Sfat Cel Neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ploi de lacrimi şi izvor de umilinţă dă-mi mie, care îmi spală toată tina greşelilor mele şi învredniceşte ca inima mea cea îngheţată să izvorască curgeri vii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Plângând împreună şi lăcrimând, cad la tine Născătoare de Dumnezeu: fii mie ajutor când sufletul meu se va despărţi de ticălosul meu trup şi ruşinează pe diavolii care vor căuta atunci să mă apuce.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Neispitită de nuntă, Marie, Numele cel Preadulce şi mai Scump decât aurul şi mult mai Cinstită decât pietrele cele scumpe, Bogăţia cea de mult preţ şi Lucrul cel Preascump, miluieşte-mă pe mine cel ce alerg la tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Îmi întind mâinile mele şi ochii către tine şi buzele mele cele întinate, Stăpână, le pornesc spre rugăciune; deci să nu mă urgiseşti pe mine, că întru tine, după Dumnezeu, mi-am pus nădejdea mea, eu robul tău.
Cântarea a 5-a.
Irmos:
Acum Mă voi ridica, după proorocie, a zis Dumnezeu; acum Mă voi proslăvi, acum Mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut şi la Lumina Cea Minunată a Dumnezeirii Mele înălţându-l.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Somnul cel greu al trândăvirii m-a cuprins pe mine, făcându-mă leneş spre cele bune şi cu totul greu de pornit, iar către cele rele sârguitor; dar tu, Fecioară, îndreptează-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din viaţa cea sfinţită şi prea bună am căzut, supunându-mă dulceţilor şi dobitoacelor celor necuvântătoare m-am asemănat. Că în cinste fiind eu, omul, n-am priceput, ticălosul; ci, miluieşte-mă, Preasfântă Fecioară.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu lesnire vremea vieţii mele se sfârşeşte, curgând cu dulce pătimire ca o apă nestatornică şi cheltuindu-se îmi vesteşte mie mai înainte că se apropie tăierea morţii. Iar tu, Fecioară, mai înainte de sfârşit, miluieşte-mă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Gânditor şi simţitor cad la tine, Curată; slobozeşte-mă de bântuitorii cei gândiţi şi simţiţi, care se pun asupra mea şi mă izbăveşte de vătămarea cea văzută şi cea nevăzută.
Cântarea a 6-a.
Irmos:
Venit-am întru adâncul mării şi m-a înecat viforul păcatelor mele celor multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cutremură-te şi te înfricoşează suflete, luând în minte Divanul cel cu adevărat Înfricoşat şi Nemitarnic la care vei sta înainte şi mai înainte de sfârşit pocăieşte-te, căzând la Preacurata Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine Părtinitoare te avem, Preasfântă Fecioară; prefă-ne nouă întru bucurie mâhnirea şi ne izbăveşte de tot necazul ce naşte moarte, Preacurată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bubele şi rănile sufletului meu să nu le vădeşti, Cuvinte, nici să mă ruşinezi înaintea celor mulţi, când vei face cercetarea cea înfricoşată, pentru rugăciunile Celeia ce Te-a născut pe Tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Se înfricoşează Cerul şi pământul se clatină, înspăimântându-se împreună cu cele dedesubt, cum Făcătorul amândorura, Prunc fără de sămânţă, în braţele Fecioarei se poartă.
Cântarea a 7-a.
Irmos:
Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului bârfire socotind-o, în mijlocul văpăii au strigat: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
O, Înfricoşată Taină! O, Uimitor Semn! O, Minunată auzire! Că Fecioara, cea Neispitită de bărbat, s-a făcut şi Hrănitoare şi Născătoare a Dumnezeului şi Ziditorului tuturor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Când iau în minte mulţimea relelor mele, mă întunec şi pe sine înlăuntru mă osândesc, mai înainte de Judecată, Preasfântă Stăpână, căci am divanul cel mare al ştiinţei care mă osândeşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai Biserică Preasfântă a Fiinţei Celei mai presus de fiinţă, că pe Sfântul Dumnezeu, ca o Sfântă, cu sfinţenie L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un Ipostas şi în două firi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iată, Curată, cele mai de pe urmă şi cele dedemult, toate patimile mele şi relele mele cele în multe feluri, cu plângere şi cu durere şi cu lacrimi le-am mărturisit ţie, strigând: să nu mă laşi lipsit de ajutorul tău.
Cântarea a 8-a. Irmos: Atotputernice, Izbăvitorul tuturor...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Acum socoteşte întru sine, suflete al meu, unde vei fi ridicat după puţină vreme şi înainte a ce fel de Divan şi Stăpânitor vei sta, a Celui Ce cunoaşte sfaturile tale cele ascunse; ci, suspină dintru adâncul inimii, strigând: mântuieşte-mă, Hristoase, pentru rugăciunile Aceleia ce Te-a născut.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ridică-ţi ochiul tău, suflete, către Sion şi către Ierusalim, Cetatea cea de sus; înalţă-ţi dorirea, întoarce-ţi pofta ta şi întinderea ta la cele Cereşti, căzând la Maica lui Dumnezeu, că acolo este petrecerea tuturor Sfinţilor şi Veselia Cea Adevărată.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cei ce seamănă aici cu lacrimi şi seminţele faptelor bune mai înainte le aruncă, aceştia şi vor secera cu adevărat, bucurându-se, multă rodire a Bucuriei Celei Făcătoare de viaţă în ceruri. Acesteia învredniceşte-mă, Fecioară, ca să te slăvesc întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fiind vinovat a nenumărate pedepse, ce voi face, ticălosul, când voi sta înaintea Înfricoşatului Divan al Fiului tău şi răspuns potrivit pentru relele care am făcut mi se va cere să dau? Tu însă ajută-mă atunci, Născătoare de Dumnezeu.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Atotputernice, Izbăvitorul tuturor, pe cei ce se ţineau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai răcorit şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Cântarea a 9-a.
Irmos:
Eva adică, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Pruncul purtat în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântare; pentru aceasta toţi pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Acum, ca şi cum aş sta înaintea judecăţii gol, cu grumazul împilat, ruşinându-mă, cu cutremur mă apuc de Preacuratele Tale picioare şi cu lacrimi le ud, ca mai înainte desfrânata şi strig Ţie: mântuieşte-mă, Mântuitorule, pentru rugăciunile Maicii Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiu, pe Cel mai înainte fără de maică, mai pe urmă L-ai născut fără de tată, Fecioară, pe Cel Ce este întocmai cu Tatăl şi întocmai cu oamenii şi Simplu şi Îndoit, Cel Nealcătuit, Nemuritor şi muritor, Cel fără de trup, îndoit cu firea şi cu voirea.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înaintea oamenilor, Hristoase şi a toată Adunarea cea Cerească, când mii de mii şi întunecime de întunecime de îngeri vor sta înaintea Ta, să nu mă osândeşti când mă vei judeca, pentru solirile Aceleia ce Curat Te-a născut pe Tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
O, Maică a Făcătorului tuturor, Mângâierea cea cu totul Luminată a celor scârbiţi, Apărătoarea celor ce se primejduiesc, Sprijinitoarea celor necăjiţi şi Cercetarea celor bolnavi, miluieşte-mă şi izbăveşte-mă pe mine nevrednicul!
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.
Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Milostiv, ca Ceea ce eşti Izvor al Îndurării, Milostivă şi Iubitoare de bine, Fecioară, dăruieşte umilinţă sufletului meu mai înainte de sfârşit, dăruieşte plâns veselitor inimii mele, ca plângând să dobândesc prin tine, acolo, mângâierea drepţilor.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Canon de rugaciune catre Maica Domnului, duminica seara, glasul al 4-lea
Vizualizari: 811
Id: 25411
Imagine:
Share:
Acatistul pentru vindecarea de cancer, catre icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
Troparul Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa"
Paraclisul de-minuni-facatoarei icoane Pantanassa
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Longhin Sutasul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Luchian, preotul
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.