www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 7-lea

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 7-lea

Cântarea 1.

Irmos:

Celui Ce a sfărâmat războaiele cu braţul Său şi pe voievozii călărimii i-a afundat, să-I cântăm Lui ca Izbăvitorului nostru Dumnezeu, că S-a proslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Având pe Dătătorul înţelepciunii plecându-Se ca un Fiu rugăciunilor tale, dă-mi şi mie, celui ce te laud pe tine, Născătoare de Dumnezeu, o Dumnezeiască picătură a cunoştinţei celei de sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară-mi poftele trupului meu cele dezmierdătoare şi adormi, Preacurată, pornirile mele cele pătimaşe şi pe sufletul meu cel omorât înviază-l, ca Una ce ai născut Viaţa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Noaptea păcatului cuprinzând mintea mea, a făcut-o neguroasă şi neagră şi întunecată; ci Tu, Cuvinte, Soarele dreptăţii, luminează-mă cu lumina pocăinţei, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Puterea Celui Preaînalt te-a umbrit pe tine, Fecioară şi Duhul Cel Sfânt a venit peste tine şi S-a Sălăşluit întru tine. Pentru aceea, pe Unul din Treime negrăit L-ai născut cu Trup, Prealăudată.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi ai întemeiat temelia pământului peste ape multe, întăreşte şi mintea mea întru voia Ta, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine cea Bună între femei, pe tine cea Frumoasă Fecioară şi Tânăra cea cu totul Strălucită, Doamna cea Împodobită şi fără de prihană, te rog să mă împodobeşti cu bunătăţile faptelor bune şi să mă înfrumuseţezi şi să mă străluceşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împreunătoare cu bună cuviinţă şi unire te-ai arătat Prealăudată, a firilor celor despărţite, fireşte şi neamestecate, a lui Dumnezeu şi a omului, ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu şi Omul şi aceasta şi aceea fireşte fiind, Desăvârşit întru amândouă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce miluieşti pe cei păcătoşi şi iubeşti pe cei drepţi, Cel Ce pe toate le faci şi le lucrezi după trebuinţă şi cu îndestulare, Cel Ce pocăinţa noastră a tuturor o neguţătoreşti dăruieşte-mi şi mie Hristoase, pocăinţă, pentru Ceea ce fără de sămânţă Te-a născut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Săvârşindu-mi viaţa mea în păcate şi în desfrânări, vinovat m-am făcut, Preaneîntinată, de toată osânda şi pedeapsa şi munca cea cumplită; ci, cu mijlocirea ta, izbăveşte-mă de osândă la judecată.

 

Cântarea a 4-a.

Irmos:

Venirea Ta cea cu Trup, Hristoase, încredinţând-o Proorocul Avacum, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Nădejdea tuturor păcătoşilor, Sprijinitoarea cea Fierbinte a celor deznădăjduiţi şi Mângâierea celor scârbiţi, mângâie sufletul meu cel chinuit cu cele cumplite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Smerit fiind cu înălţimea părerii celei sărace, a slavei deşarte celei proaste, la tine am scăpat, cea cu totul Neîntinată, care ai înălţat firea noastră cea smerită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În minte luând Divanul cel Înfricoşat al Tău, Hristoase şi groaznica hotărâre, mă înspăimânt, de frică sugrumându-mă, că nu am ce voi răspunde vrednic de îndreptare; pentru aceea cad la Preacurată Maica Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru tine Singură se înnoiesc cu preaslăvire, Stăpână, Legile cele fireşti, că tu Singură ai născut Prunc fără de sămânţă şi L-ai hrănit cu lapte, Fecioară Maică şi cea Nestricată.

 

Cântarea a 5-a.

Irmos:

Risipind noaptea patimilor, străluceşte-mi lumină gândită, Cel Ce ai alungat întunericul cel dintru început al adâncului şi ai strălucit lumii Lumina cea întâi zidită, Făcătorule a toate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În ceasul sfârşitului şi în vremea secerişului celui mai de pe urmă, să nu mă arunci în foc ca pe o neghină, cu mâinile îngerilor celor secerători, Hristoase, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dă-mi lacrimi, Stăpână, precum Fiul tău a dat desfrânatei şi ploi de umilinţă, rogu-te, ca să izvorăsc şi eu din ochii mei, curgând ca dintr-un izvor de-a pururea curgător.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străluceşte-mi haina mea cea înnegrită şi întinată şi adapă, Doamnă, cu untdelemnul milei tale candela cea stinsă a sufletului meu, ca ceea ce este lipsită de untdelemn.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce eşti Nor Uşor, care ai născut pe Soarele dreptăţii, risipeşte norii trândăviei mele şi îndreptează-mă, prin sârguinţă, către seninul pocăinţei.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Întru adâncul păcatelor căzând, Bunule, ca Proorocul Iona din chit, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu somnul trândăviei şi cu beţia lenevirii fiind ţinut, Stăpână, nu pot să-mi deschid ochii inimii mele şi să caut la Soarele Care a Răsărit dintru tine; pentru aceea tu mă luminează.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte sufletul meu de tâlharii cei gândiţi şi de pierzătorii cei păzitori de căi, de amarii zapcii cei stăpânitori de lume şi de puterile cele luătoare de seamă din văzduh, când vor ieşi întru întâmpinarea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe desfrânata care a venit la Tine cu inimă zdrobită şi cu lacrimi fierbinţi nu ai lepădat-o, ci ca un Dumnezeu Milostiv ai miluit-o. Şi pe mine, cel lipsit de lacrimi, miluindu-mă, îndură-Te şi mă mântuieşte, Iubitorule de oameni, pentru Preacurată Maica Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu izbirile vânturilor şi cu năvălirile valurilor vieţii mă viscoleşte pe mine şi mă tulbură suflarea vânturilor cele unele peste altele; izbăveşte, Maica lui Dumnezeu, a Ocârmuitorului, pe sufletul meu din viscolul cel aducător de moarte.

 

Cântarea a 7-a.

Irmos:

Pe tinerii cei din cuptor nu i-a ars, nici i-a supărat focul; atunci aceştia trei, ca şi cu o gură, lăudau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maică Fecioară, roagă pe Fiul tău pentru lume, ca să ne izbăvească pe noi de cumplite ispite, ca un Iubitor de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dă-mi mie, Fecioară, curgeri de lacrimi şi râuri izvorând, prin care să-mi spăl noroiul patimilor şi să-mi curăţesc tina sufletului meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, întru tot Lăudată, Fecioară! Cum voi putea să caut la Scaunul Cel de foc şi de văpaie înconjurat? Cum mă voi obrăznici ca fără de frică să văd într-Însul şezând Ochiul Cel Atotvăzător şi Neamăgit?

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Eu cel întunecat cu sufletul mi-am petrecut viaţa ca într-o noapte, lucrurile nopţii lucrând; ci, luminează-mă cu lumina solirii tale, Prealăudată, Ceea ce ai născut pe Lumina Cea Dumnezeiască.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce Se proslăveşte...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pentru ce nu-ţi aduci aminte de ceasul ieşirii tale, suflete al meu? Pentru ce nu lăcrimezi totdeauna? Pentru ce nu te tânguieşti şi nu suspini de-a pururea? Căci ai lucrat lucruri vrednice de lacrimi şi de suspinuri şi de multe tânguiri şi plângeri, care sunt vinovate gheenei, în care împreună cu ele vei arde, dacă nu te vei pocăi. Pentru aceasta, cazi la Născătoarea de Dumnezeu, cerând mântuire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Când iau în minte ziua şi ceasul cel înfricoşat al judecăţii celei nemitarnice, Stăpână, râul cel de foc şi scrâşnirea dinţilor, întunericul şi iadul, mulţimea viermilor şi toată cealaltă muncă, de cutremur umplându-mă, alerg la Acoperământul tău.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Unul din Cele Trei Ipostasuri ale Uneia şi Neîmpărţitei Dumnezeiri, a Treimii Celei Nedespărţite şi Simple, ai născut, pe Hristos Care S-a alcătuit dintru tine, Curată, cu grosimea Trupului, cu care S-a unit cu unire negrăită, rămânând simplu cu firea, fiindcă Dumnezeu este ca şi mai înainte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Încăperea cea Preacurată a Cuvântului, Palatul cel Cuvântător al lui Hristos, Împăratul împăraţilor, Cerul cel Însufleţit, Sicriul cel primitor de Dumnezeu şi Cortul cel Purtător de Dumnezeu, toată lumea, Fecioară, cu laude şi cu cântări mai presus de lume, te laudă toată lumea.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu Cel Ce Se proslăveşte de îngeri neîncetat întru cei de sus, cerurile cerurilor, pământul şi munţii şi dealurile şi adâncul şi tot neamul omenesc, cu cântări, ca pe Făcătorul şi Izbăvitorul, bine-L cuvântaţi.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Zămislirea Naşterii celei fără de sămânţă, cine din oameni poate să o spună? De naşterea cea fără de stricăciune, cine din pământeni nu se va minuna? Pentru aceasta neamurile pământeşti te măresc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce te-ai făcut Sălaş al Dumnezeirii, pe mine cel ce m-am făcut peşteră a tâlharilor celor stricători de suflete şi locaş a toată fărădelegea, cu baia lacrimilor spălându-mă, arată-mă sălaş al Dumnezeiescului Duh.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De meşteşugit meşteşug umple inima mea, Fecioară şi de umilinţă, rogu-mă şi sufletului meu dă-i tânguire mântuitoare. Toată dorirea mea mut-o spre Domnul, ca prin tine viaţă să dobândesc şi Dumnezeiască Strălucire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Când Tu, Mirele Cel Frumos, Hristoase, vei veni la miezul nopţii, învredniceşte-mă să Te întâmpin cu candelă luminată, ca o pasăre pe nori zburătoare şi prin aer umblătoare, ca un vultur înalt prin văzduh călător, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Sionul cel Sfânt, pe care te-a ales şi te-a osebit spre sălăşluire Lui Însuşi, Dumnezeu, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Tatălui Celui fără de început, Care are Împărăţie împreună şi pururea Vecuitoare, te rog, Stăpână, miluieşte-mă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 7-lea.

Ca Ceea ce ai milostivire spre smerenia noastră şi acoperi pe cei de pe pământ, ca pe un popor, fără de primejdie, milostiveşte-te Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, îngăduie, rugându-te, ca să nu pierim cumplit, roagă, ca o Curată, pe Dumnezeul Cel lesne spre împăcare, să mântuiască sufletele noastre, Preacurată Fecioară.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 7-lea

Vizualizari: 903

Id: 25340

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.