Cântarea 1.
Irmos:
Cântare de biruinţă să aducem popoare, Dumnezeului Celui Ce a izbăvit din robia lui Faraon pe poporul lui Moise, căci cu Slavă S-a proslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cortule Purtător de Lumină al Împăratului Hristos, străluceşte-mi mintea mea cea întunecată de amăgirile vrăjmaşului şi de întunericul păcatelor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Născătoare de Dumnezeu, slobozeşte smeritul meu suflet de gândurile cele rele şi-l fă pe acesta lăcaş al lui Dumnezeu, ca pururea, după datorie, să te slăvesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, suflete al meu, pentru ce ţi-ai cheltuit toată viaţa ta în multă trândăvie? Sârguieşte-te şi strigă lui Hristos: Doamne, mântuieşte-mă, pentru rugăciunile Aceleia ce fără de sămânţă Te-a născut pe Tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe cea între maici Curată şi între fecioare Cinstită; pe cea Purtătoare de naştere şi Neispitită de bărbat; pe cea Născătoare de Prunc şi Hrănitoare şi Fecioară, pe Maria cea Neîntinată să o binecuvântăm.
Cântarea a 3-a.
Irmos:
Întăreşte-ne pe noi, Dumnezeule, cu Puterea Ta şi smereşte semeţia ereticilor şi înalţă fruntea noastră.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Picătură de lacrimi dăruieşte-mi mie, Curată, ca să-mi spăl adâncul patimilor mele şi curat să te laud pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu naşterea ta cea Neispitită de nuntă s-a binecuvântat firea noastră; pentru că Binecuvântarea născând-o, blestemul l-ai pierdut.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Stăpâne, afundă păcatele mele în curgerile lacrimilor, ca într-un potop de ape multe, cu rugăciunile Aceleia ce Te-a născut pe Tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe Hristos, Ploaia Cea Cerească, primindu-L, roagă-L pe Acesta să-mi oprească ploile patimilor mele, să-mi usuce noianul păcatului meu şi să mă mântuiască pe mine, cel ce cu adevărat te slăvesc pe tine.
Cântarea a 4-a.
Irmos:
Venirea Ta cea din Muntele Cel cu desime, auzind-o Proorocul, striga: Slavă Negrăitei Întrupării Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie celui ce mă cufund neîncetat în dulceţile trupului şi în patul trândăviei de-a pururea zac şi suspin.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Care limbă va spune noianurile cele nemărginite ale relelor celor lucrate de mine şi adâncul greşelilor? Miluieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Fecioară fără de prihană.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceea ce eşti Curăţitoarea păcătoşilor şi Scăparea credincioşilor, dăruieşte-mi, Stăpână, cea cu totul fără de prihană, curăţire de cele ce am greşit ţie, mie celui ce scap la tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sicriu al Sfinţirii Celei Dumnezeieşti, sfinţeşte-mi sufletul meu şi luminează-mi gândul, rugând totdeauna pe Hristos, împreună cu Apostolii, să mă mântuiască.
Cântarea a 5-a.
Irmos:
Pe cei ce de noapte se închină Ţie, Hristoase, miluieşte-i şi le dăruieşte pace; căci Lumină sunt Poruncile Tale şi s-au făcut tămăduire robilor Tăi, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În ceasul ieşirii mele, Stăpână, stai lângă mine, gonind pe cumpliţii diavoli, cei ce stau împrejurul meu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Stăpână, caută şi auzi glasul meu şi mă izbăveşte, rogu-mă, de munca cea veşnică.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Unule, Iubitorule de oameni şi Milostive, miluieşte-mă cu rugăciunile Aceleia ce Te-a născut pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Marie, Prealăudată Stăpână, pomeneşte-mă când voi sta înaintea Divanului Fiului tău.
Cântarea a 6-a.
Irmos:
În pântecele chitului intrând Proorocul Iona, nu s-a stricat, Stăpâne, cu Porunca Ta, ci s-a făcut mai înainte închipuire a îngropării Tale celei de trei zile; pentru aceea striga Ţie: să se suie din stricăciune viaţa mea către Tine, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu naşterea ta s-a preaslăvit firea oamenilor cea neslăvită, căci cu preaslăvire ai născut pe Dumnezeul Cel Preaslăvit, Marie Preaslăvită; pentru aceasta te slăvim pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Viaţa mea s-a umplut de lenevire şi de greşeli; pentru aceea întoarce-mă către pocăinţă, Stăpână, mai înainte până nu ia sfârşit târgul vieţii mele.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strigat-am cu toată inima mea: miluieşte, Stăpâne, sufletul meu cel neîndreptat, care numai la Tine caută şi la mare mila Ta nădăjduieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Marie Preacurată, Ceea ce pe Cel fără de materie întru materia trupului L-ai născut, mă rog dă-mi mie să mă rup de împătimire şi de alipirea cea pământească şi materialnică.
Cântarea a 7-a.
Irmos:
Cuptorul cel înfocat şi mânia cea tirănească nu i-a îngrozit pe tinerii cei binecredincioşi, pe cei ce cu îndrăzneală strigau: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Îndreptarea căderii lui Adam, ridică-mă pe mine cel căzut în fundul răutăţii, cu rugăciunile tale, Fecioară şi ale Dumnezeieştilor Apostoli.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Norule cu totul Luminat, dintru tine ne-a Strălucit nouă Soarele Cel Neînserat, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întunericul necunoştinţei, Născătoare de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu bunătatea Ta, Stăpâne, dă-mi iertare patimilor mele, a celor de voie şi a celor fără de voie, pentru rugăciunile Aceleia ce Te-a născut.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cine din oameni va lăuda după vrednicie naşterea ta cea străină, Născătoare de Dumnezeu? Sau care din minţile cele nematerialnice o va tâlcui?
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce din Tatăl S-a născut...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întru lenevire săvârşindu-mi viaţa mea, eu ticălosul şi apropiindu-mă de sfârşitul vieţii mele, strig ţie, Curată: din laţul celor potrivnice răpeşte smeritul meu suflet.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiind eu încercat cumplit cu boli trupeşti şi ridicări asupră-mi de patimi şi cu dureri sufleteşti, dă-mi sănătate cu mijlocirea ta, Născătoare de Dumnezeu.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Să nu mustri cu mânia Ta pe robii Tăi, Hristoase Dumnezeule, nici cu urgia Ta să pedepseşti pe poporul Tău, Cel Ce eşti fără de păcat; că pe Ceea ce Te-a născut pe Tine, o aducem Ţie Solitoare, Stăpâne Milostive.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cleşte de Serafimi şi Foarfec te-a văzut Proorocul Isaia, care ai purtat în sânurile tale pe Cărbunele Dumnezeieştii Fiinţei; întru Care arde, Fecioară, spinii greşelilor mele.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Cel Ce din Tatăl S-a născut mai înainte de veci, Dumnezeu Cuvântul, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmos:
Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi Fecioară Curată şi mai Slăvită decât Heruvimii, întru glasuri de cântări te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Omoară-mi trupul şi înviază-mi sufletul, tu cea Neispitită de nuntă, Ceea ce ai născut Viaţa Cea Ipostatică, Care ne înviază şi ne însufleţeşte pe noi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Când sufletul meu se va despărţi de ticălosul meu trup, atunci mă izbăveşte, Mireasă a lui Dumnezeu, de tirania vrăjmaşilor celor nevăzuţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Când vei şedea pe Scaunul Slavei, Hristoase, să judeci lumea pe care ai zidit-o, atunci şi pe mine, robul Tău, să mă numeri împreună cu cei aleşi ai Tăi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea şi mă izbăveşte din robia celor ce-mi dau acum război şi mă învredniceşte Luminii Celei Neînserate.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea.
Pe Dumnezeu şi Domnul, Cel Ce S-a Întrupat dintru tine pentru noi cei stricaţi cu păcatele, pe Acesta roagă-L cu căldură, Preacinstită, ca să ne miluiască pe noi şi să-şi întoarcă mânia şi urgia Lui de la cei ce cu credinţă cinstesc şi binecuvintează neîncetat Puterea şi Stăpânirea ta.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Canon de rugaciune catre Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 5-lea
Vizualizari: 801
Id: 25379
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 5-lea
Canon de rugaciune catre Maica Domnului, duminica seara, glasul al 5-lea
Canon de rugaciune catre Maica Domnului, sambata seara, glasul al 5-lea
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Avramie
Canon de rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Mucenita Anastasia Romana
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.