Cântarea 1.
Irmos:
Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine cel ce cu bună credinţă, cu sufletul şi cu gura te mărturisesc pe tine, de Dumnezeu Născătoare, Curată şi fără de prihană, de cumplitele primejdii, de boli şi de greşeli acum miluieşte-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tot adâncul darurilor l-am cunoscut că este învistierit întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea, alergând acum cu osârdie la Dumnezeiescul tău Acoperământ, ne mântuim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Preacurată, roagă pe Cel Ce S-a Întrupat din Preacuratele şi Cinstitele tale sângiuri să ne izbăvească din greşeli şi de cumplitele ispite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Toţi credincioşii te-am câştigat pe tine Laudă şi Scăpare şi Întărire şi Bucurie şi sufletelor Mântuire şi Nădejde şi Zid, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri Dăruită.
Cântarea a 3-a.
Irmos:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, a celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu rugăciunile tale, Curată, pe Dumnezeu, pe Care L-ai născut, fă-L Milostiv robilor tăi, celor ce aleargă la Acoperământul tău şi cu credinţă se închină Naşterii tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ascultă, Fecioară, graiurile sufletului meu, pe care dintru adâncul inimii mele le aduc ţie, Prealăudată şi din patimi şi din primejdii miluieşte-mă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Chiverniseşte-mi toată viaţa mea, Fecioară, Nădejdea şi Folositoarea mea şi mă izbăveşte de ispite şi de cumplitele primejdii, Dumnezeiască Mireasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maica lui Dumnezeu, Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatică, din necunoştinţă şi din întunecare, roagă-te acum să ne izbăvim noi.
Cântarea a 4-a.
Irmos:
Te laud şi am auzit, Doamne şi m-am înspăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc smerenia Ta cea multă către mine, Mult Milostive.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De rănile sufletului meu şi de bolile trupului dăruieşte-mi dezlegare, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine cel vânturat de patimi şi de gânduri şi de întreitele valuri ale vieţii, întru nădejde şi întru credinţă întăreşte-mă, Fecioară.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu rugăciunile tale, Maica lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de înconjurări şi de vifor şi de primejdii, Ceea ce eşti întru tot Lăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe mine cel învăluit de valurile lumeşti răpeşte-mă, Fecioară, la Limanul tău povăţuindu-mă.
Cântarea a 5-a.
Irmos:
Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru Lumina Poruncilor Tale îndreptează-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Armă Nebiruită asupra ispitelor celor de multe feluri avându-te, de toată supărarea vrăjmaşilor ne izbăvim arătat, noi cei ce de-a pururea Născătoare de Dumnezeu te ştim pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii, Plinirea Legii ai născut, pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Care S-a Întrupat dintru tine, pe Care roagă-L pentru robii tăi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preacurată, Ceea ce pe Făcătorul tuturor în braţele tale L-ai purtat, pe Acesta, cu rugăciunile tale, fă-L Milostiv nouă, celor ce din inimă acum către tine alergăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Din strâmtorare şi din sufletul meu cel îndurerat, rugăciune aduc eu, ticălosul, ţie Uneia Ceea ce ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul îndurărilor; îndurându-te, miluieşte-mă.
Cântarea a 6-a.
Irmos:
Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Liman de mântuire cunoscându-te, Stăpână şi înotând eu în marea vieţii cea cu multe griji, te chem pe tine ca să fii Îndreptătoare sufletului meu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmbrăcatu-m-am în haina nebuniei mele, rău pătimind, Maică Pururea Fecioară; ci tu, care pe Dumnezeu ai născut, dă-mi mie Veşmântul Bucuriei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din sfinţita petrecere am căzut, mâhnindu-mă eu ticălosul; ci, întoarce-mă, Stăpână, Ceea ce eşti Binecuvântată, la Poruncile Fiului tău îndreptându-mă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Învredniceşte-mă Dumnezeieştilor milostiviri, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, Care cu Scump Sângele Său i-a izbăvit pe oameni din stricăciune.
Cântarea a 7-a.
Irmos:
Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au călcat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cruce pironindu-Se, Cel Ce S-a Întrupat dintru tine, de Dumnezeu Născătoare, a rupt zapisul lui Adam. Pe Care acum, Fecioară, roagă-L, de toată răutatea să se izbăvească cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejde Bună şi Folositoare Înfricoşată eşti Stăpână şi acum te rugăm ca să dăruieşti noianul milostivirii tale tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine şi Fiului tău strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu întunericul cel cumplit al vieţii fiind ţinut, pe Cel Ce s-ar scârbi împreună şi împreună ar pătimi durere nu am agonisit. Cu Strălucirea ta, Fecioară, dezleagă-mi negura greşelilor şi luminează-mă pe mine cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cu haina cea frumoasă a mântuitoarelor Porunci prin Botez îmbrăcându-mă, prin lenevire o am înnegrit eu, ticălosul. Şi acum alerg la tine, Fecioară, cerând ca să mă îmbrac iarăşi, prin tine, cu Veşmântul întregii Înţelepciuni.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a pogorât…
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmi slăbeşte mintea mea acum, căzând întru adâncurile necinstirii, că de aici cu feluri de rele sunt cuprins. Ci tu, Fecioară, tămăduieşte-mă, cu lumina nepătimirii îmbrăcându-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Turn de tărie Întemeiat şi Temelie şi Cetate şi Părtinitoare agonisindu-te pe tine, toţi ne mântuim acum, lăudând Naşterea ta, Preacurată şi preaînălţând-o întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Izvor al nemuririi Strălucit te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Cel fără de moarte, Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe Dânsul întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Curgere de tămăduiri de-a pururea curgătoare ne izvorăşti nouă credincioşilor, Preacurată, dintru care cu îndestulare scoţând darul tău, lăudăm Naşterea ta, Preacurată şi o preaînălţăm întru toţi vecii.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc către tinerii evreieşti şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmos:
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău întru stricăciune prin mâncare, din Sfânta Fecioară negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude să-L mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De Dumnezeu Fericită, Fecioară, toată nădejdea mea cu osârdie spre tine o pun; miluieşte-mă, Maica Vieţii Celei Adevărate şi te roagă, Preacurată, ca să mă satur de Desfătarea cea de-a pururea Vecuitoare, eu cel ce cu credinţă şi cu dragoste cu laude te măresc pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Arătându-te Fecioară, luminează întunericul sufletului meu cu Strălucirile cele fără de materie ale Luminii tale, Ceea ce eşti Uşa Dumnezeieştii Lumini şi de Lumina şi de Desfătarea Cea Veşnică a mă sătura învredniceşte-mă, Curată, pe mine cel ce cu credinţă şi cu dragoste întru cântări te măresc pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe cei bolnavi cu sufletul şi cu trupul şi căzuţi în patimi cumplite, văzându-i, Stăpână, tămăduieşte-i cu milostivirea ta şi îi slobozeşte acum din întristările ce îi supără, ca toţi neîncetat să te mărim pe tine cu cântări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
În pântecele tău Sălăşluindu-Se Fiul, pe Care din pântece mai înainte de veci Tatăl L-a născut, S-a făcut Om Desăvârşit şi Izvor de daruri, pe tine, Maica lui Dumnezeu, te-a arătat nouă, celor ce cu credinţă ne închinăm Naşterii tale celei Negrăite.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 2-lea.
Ceea ce eşti Izvorul Milei, învredniceşte-ne să dobândim milă, Născătoare de Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos, arată, precum de-a pururea, puterea ta, că întru tine nădăjduind, strigăm ţie: Bucură-te, ca oarecând Gavriil, al celor fără de trupuri mai Marele Voievod.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, duminica seara, glasul al 2-lea
Vizualizari: 925
Id: 25435
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, vineri seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, joi seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, miercuri seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, marti seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, luni seara, glasul 1
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.