Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, glasul al 3-lea:
Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduplecat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta ta cea purtătoare...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Apostolul Marcu văzătorul de Dumnezeu lăudându-l, chem harul Duhului, ca, insuflându-mi mie luminat, să-mi gonească neştiinţa şi dumnezeiască bogăţie de înţelepciune să-mi dăruiască.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe al tău de Dumnezeu grăitor, cu lumina harului luminându-l, l-ai trimis lumii Mântuitorule, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca un pricinuitor al celor bune, care a Ta venire nouă ne-a binevestit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apostolului Petru cel înţelept ucenic fiind şi îmbogăţindu-te cu a aceluia primire de fiu, Sfinte Apostole Marcu cel întru tot cântat, tăinuitor te-ai arătat tainelor lui Hristos şi împreună moştenitor măririi Lui te-ai făcut.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce pe egipteni în adânc i-ai înecat, în nor şezând, Acela a venit din tine, Preacurată, la egipteni mai pe urmă şi prin Apostolul Marcu pe aceia din înşelăciune i-a izbăvit.
Cântarea a 3-a: Irmos: Însuţi Cel ce ştii...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Tine, Hristoase, Înţelepciunea Cea Ipostatnică, Care Te-ai arătat la toată lumea, Stăpâne şi viaţă ai dăruit şi pe oameni i-ai luminat, Te-a propovăduit, cu Razele Tale fiind strălucit, slujitorul Tău, Apostolul Marcu, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvorul înţelepciunii cel pururea curgător primindu-l Hristoase, însuşi văzătorul Tău, Apostolul Marcu, ca un râu vuind, a udat marginile pământului cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, arătând proorocia Ta cea adevărată, Iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apostolului Petru urmând, înţelepte, ca un ucenic al lui, înţelepţeşte ai aşezat Evanghelia, lumina teologiei luând de la dânsul, Apostole şi venirea lui Dumnezeu în Trup ai vestit-o prealuminat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În braţe fecioreşti de demult fiind purtat, altarele Egiptului cele diavoleşti Tu le-ai sfărâmat şi la aceasta iarăşi ai trimis pe Sfântul Marcu să facă pe toţi să cunoască întruparea Ta şi dumnezeiască Taina Ta, Hristoase al meu.
Cântarea a 4-a. Irmos: Munte Umbrit...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În tot pământul a ieşit vestirea ta şi la marginile lumii cu strălucire puterea cuvintelor tale, înţelepte, precum zice David, luminat propovăduieşte mântuirea şi înnoirea noastră.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe dumnezeiescul şi preaînţeleptul Marcu, ca pe un propovăduitor şi tainic învăţător al harului, cel ce a vestit tuturor lumina cea neapusă şi cu razele propovăduirii sale a luminat lumea, cu cântări să-l lăudăm.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Picioarele tale, după proorocie, s-au înfrumuseţat, căci ai binevestit nouă luminat pacea cea mai presus de cuvânt, de Dumnezeu primite, care prin Trup s-a arătat marginilor, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Norul cel Fecioresc Cuvântul fiind purtat, sfaturile egiptenilor şi gândurile cele împotriva lui Dumnezeu nebune socotindu-le, le-a stricat prin învăţăturile dumnezeiescului Marcu, ca un milosârd, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce ai luminat...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picat-ai dulceaţa dreptei credinţe din dumnezeieştile ploi ale cuvintelor tale, arătându-te cu harul, peste tot fiind strălucit, luminat cu razele soarelui celui înţelegător, preafericite Marcu, de Dumnezeu primite.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din Casa Domnului izvor ai ieşit şi adăpi inimile cele uscate cu apele Duhului din destul, învăţând ca să aducă rod în loc de nerodire, Apostole.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tu al marelui Apostol Petru fiu ai fost şi cu învăţăturile lui fiind luminat totdeauna, sufletele celor ce au venit la tine cu căldură le-ai luminat, Apostole al Domnului, Sfinte Marcu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Om născut din Fecioară, egiptenilor Te-ai arătat, Hristoase, Cel Ce ai strălucit din Tatăl mai înainte de zidirea lumii; cărora pe Apostolul Marcu l-ai uns, ca să-i înveţe pe ei înţelepțeşte Tainele cunoştinţei de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Înconjuratu-ne-au pe noi...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pogorât-ai sprânceana celor fărădelege, Doamne şi ocara cea mândră ai smerit, pe Apostolul Tău arătându-l purtător de biruinţă cu puterea Ta, că Tu eşti tăria celor neputincioşi şi îndreptarea.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cununa nădejdii, mărite, cu care acum ne încununăm, ai propovăduit-o cu cuvintele tale, pe Ziditorul făpturii, Cel spre mărirea noastră arătat în firea trupului, înţelepte Apostole Marcu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Petru Apostolul, mărite, pe tine luminat cu taină te-a învăţat de ai scris cinstita Evanghelie, arătându-te slujitor al harului, că tu ne-ai tâlcuit nouă lumina cunoştinţei de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Egiptul cel ce era mai înainte întru întuneric, Doamne, prin Fecioara, dumnezeiasca Maică, l-ai luminat, ca un Prunc mergând la el şi ai surpat capiştile lui cu învăţăturile Apostolului Marcu, de Dumnezeu grăitorul, Iubitorule de oameni.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Harul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat, Apostole şi pe toţi păgânii vânându-i, vrednicule de laudă, Sfinte Apostole Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Arătându-te săditură a Apostolului Petru de Dumnezeu sădită şi mucenic tare şi tăinuitor şi Apostol al lui Hristos, ai vărsat marea învăţăturilor şi lumea ai veselit, Apostole Marcu, rugându-te să ne mântuiască pe noi.
Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine Născătoare de Dumnezeu...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeieştile fulgere fiind aprins, cu răsfrângerile cele luminoase cu Taină le-ai răspuns în schimb, Preafericite Apostole Marcu, că ai propovăduit pe Cuvântul Cel fără de trup a fi Întrupat, pe Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu puterile cele dumnezeieşti lucrătoare, Atotfăcătorule, pe ucenicul cel de Dumnezeu grăitor într-armându-l, făcător de minuni pe el l-ai săvârşit, că bolile a alungat şi neputinţele a vindecat, propovăduindu-Te pe Tine Dumnezeu Cel lăudat şi preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe mai marele cetei apostolilor avându-l învăţător, pe dumnezeiescul Petru, următorilor lui te-ai arătat, că toată plinirea Bisericii ai îndreptat, lăudând pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stâlp în Egipt scrisoarea Evangheliei tale însuţi ai pus-o, Celui Ce S-a născut fără de sămânţă din dumnezeiasca Maică, urmând cuvintelor Prorocului Isaia, prealăudate, vestind pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.
Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei grăitori...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Cuvântul Cel Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, pe Hristos, Care S-a îmbrăcat în firea omenească, L-ai propovăduit, mărite şi ai strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Hristos, Cel Ce S-a dat Însuşi pe Sine răscumpărare pentru păcatul nostru şi prin patimă a ridicat pe cei căzuţi, L-ai preaslăvit, mărite şi ai strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Învăţăturii Apostolului Petru celei înţelepte, Sfinte Apostole Marcu, plecându-te preaînţelepţeşte prin scrisori ai tâlcuit cinstita Evanghelie credincioşilor, celor ce strigă: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe un Prunc purtând Fecioara pe Emanuel, a venit la egipteni, cărora ca o stea luminoasă Sfântul Marcu a fost trimis, care a strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînâlţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând cu văpaia cea de foc şi rătăcirea, au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ajungând la izvorul cel neajuns al strălucirii celei întreit luminătoare, de Dumnezeu grăitorule, mai curat şi mai limpede te desfătezi cu îndumnezeirea cea mai presus de gând, împreună cu îngerii dănţuind neîncetat, preasfinţitule.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te părtaş învăţăturii Apostolului Petru şi dumnezeieştii propovăduiri, în cereştile corturi locuieşti împreună cu dânsul, de Dumnezeu grăitorule, fericite; cu care împreună te rogi pentru noi, Sfinte Apostole Marcu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lumina cea întreit unită şi iarăşi cu minune întreită întru unime ai propovăduit-o cu bună credinţă, preaînţelepte Apostole Marcu, fiind luminat cu raza harului. Pentru aceasta te rugăm: Roagă-te pururea pentru noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfântul Marcu, cinstitul apostol, arhiereu s-a dăruit egiptenilor, la care ca un Prunc a venit întrupându-Se din Curata Fecioară, dumnezeiasca Maică, Domnul Slavei, pe Care lăudându-L Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Surpând semeţia cea idolească şi doritor de Patimile Mântuitorului, Apostole Marcu, din cer te-ai arătat lumii, izvorând tuturor minuni şi ai fost învăţător neamurilor. Pentru aceasta întru cântări lăudând şi cu credinţă mărind, după vrednicie cinstim pomenirea ta, de Dumnezeu grăitorule, preabogate; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
La înălţimea virtuţilor suindu-te, dumnezeiescule Apostol Marcu, ne-ai turnat nouă tainele cele mari ale dogmelor celor de mântuire, dumnezeiesc propovăduitor făcându-te. Pentru aceasta cu credinţă te rugăm pe tine, preafericite, slobozeşte-ne pe noi de tot necazul de păcate şi de primejdii.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu
Vizualizari: 302
Id: 29152
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Simeon, ruda Domnului, Episcopul Ierusalimului
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli Iason si Sosipatru
Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Maxim, Cvintilian si Dadas din Ozovia
Canon de rugaciune catre Sfintii 9 Mucenici din Cizic
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Memnon, facatorul de minuni
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.