Troparul Sfântului Cuvios Andronic, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Andronic. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Troparul Sfintei Cuvioase Anastasia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Anastasia, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe călăreţii lui Faraon...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-se sufletul, Părinte Andronic, cu virtuţile cele alese şi înfierbântându-te cu focul Dumnezeieştii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna Dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecându-te Poruncii Stăpânului, ca odinioară Patriarhul Avraam, ai părăsit pământul tău şi n-ai ţinut seamă de rude şi de femeie; te-ai îndepărtat şi de avuţie, părinte şi în pustie singur ai locuit, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Porunca Domnului ai împlinit, vânzându-ţi tot şi împărţind săracilor; pentru aceasta ai aflat mărgăritarul cel de mult preţ şi luându-l, te-ai îmbogăţit cu mari bogăţii prin izvorârea mirurilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Se zideşte voind în pântecele tău Ziditorul lui Adam; şi Cel Ce poartă toate în palmă se poartă în braţele tale, Născătoare de Dumnezeu; o, Taină Înfricoşătoare, că Prunc S-a arătat Domnul tuturor veacurilor.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izgonitu-s-a Adam din Eden, prin sfatul Evei; iar tu, ascultând de soţia ta, înţelepte, ai câştigat Raiul, bucurându-te împreună cu dânsa totdeauna, Sfinte Preafericite Andronic.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul, Cel Ce tainic şi înţelepţeşte rânduieşte toate şi Care îndreptează pe oameni către mântuire, mută pe cei doriţi de la pământ către cer, arătându-ne nouă cale dreaptă prin doi copii ai voştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Neluând în seamă dragostea cea pieritoare şi stricăcioasă şi lăsând-o celor de pe pământ, v-aţi legat cu dragostea Duhului, fericiţilor; pentru aceea, acum locuiţi în Locaşurile drepţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cea mai Aleasă decât Heruvimii şi Serafimii, Ceea ce a născut pe Dumnezeu în chip de netâlcuit şi blestemul cel omenesc l-a schimbat în Binecuvântare, să se cinstească totdeauna cu laude; că Aceasta este Nădejdea noastră.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sudorile ostenelilor tale, cele ce au curs de pe trupul tău, Preasfinţite Andronic, s-au prefăcut în mirosul mirului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un finic cu ramurile înalte, părinte, ai înflorit în pustietăţi şi cu durerile ostenelilor tale te-ai făcut rod plăcut lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu curgerile lacrimilor ai rourat pământul pustiului şi cu ostenelile pustniciei ai arătat sufletul tău roditor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nedeşertând Domnul Sânurile Părinteşti, S-a Sălăşluit în Preacurat pântecele tău Fecioară şi toată lumea a înnoit-o.
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Mânecând strigăm...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Să lăudăm, toţi credincioşii, cu cântări pe Sfântul Andronic şi să mărim pe Sfânta Atanasia soţia lui.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
N-ai dat nicidecum, precum este scris, ochilor tăi somn, nici genelor tale dormitare, Sfinte Părinte Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preamăritu-te-a Domnul pe tine cu miruri, fericite, primind ostenelile tale ca pe o jertfă cu adevărat bine primită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Unul din Treime minunat L-ai născut, Fecioară şi cu lapte ai hrănit pe Cel Ce hrăneşte firea omenească.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...
Stih: Sfântă Cuvioasă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nicidecum slăbiciunea firii n-a slăbit voirea pe care ai avut-o, o, cuvioasă, către ne-voinţele ostenelilor.
Stih: Sfântă Cuvioasă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Schimbându-ţi haina, ţi-ai ascuns firea cea adevărată; pentru aceasta ai săvârşit calea cea nebănuită a mântuirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cunoscutu-ţi-ai soţul mergând pe cale, cu care ai şi mers împreună negrăind nimic către dânsul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glasul graiurilor Arhanghelului Gavriil aducem ţie, Fecioară, strigând: Bucură-te! Domnul este cu tine!
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce se lăuda odinioară peste măsură, că va cuprinde lumea, pe începătorul răutăţii, ca pe o pasăre l-ai surpat, împlatoşându-te cu Puterea Duhului şi cu toată într-armarea Crucii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtând Crucea pe umerii tăi, ai urmat Domnului cu tot sufletul şi ai câştigat Mărirea Lui cea Dumnezeiască ca un împlinitor al Poruncilor Lui, Sfinte Cuvioase Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Darul mirurilor arată îndrăzneala ta, părinte, cea către Domnul; că urmezi vărsării apelor, ce se varsă totdeauna spre mântuirea credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca să îndumnezeiască firea mea, Cel cu totul Desăvârşit Se face Prunc în chip de negrăit; şi din tine, Preacurată, Se naşte Cel Ce a făcut toate cu cuvântul, cuprinzându-le şi întărindu-le.
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Ceresc...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile lacrimilor adăpând ţarina sufletului tău, ai secerat bogată răsplătire de a face minuni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiindu-mi sufletul rănit de păcate, mă rog să-l tămăduieşti cu doctoria ta cea Dumnezeiască, slugă credincioasă a Domnului.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Pe Preasfânta Treime, Care este mai presus de toată stăpânirea, credincioşii să O lăudăm cu bună credinţă, pe Ceea Ce toate le-a făcut din ce n-a fost.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Proorocul Daniel te-a văzut pe tine mai înainte Munte, Fecioară, din care fără de mână s-a tăiat Piatra, care a sfărâmat capiştile idolilor.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mutatu-te-ai cu bucurie dintru aceste vremelnice timpuri către cele de sus şi sălăşluindu-te dimpreună cu Sfinţii Părinţi ai noştri, adu-ţi aminte, Sfinte Preacuvioase Părinte Andronic, de cei ce te cinstesc pe tine totdeauna.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvorăşti harul cel nedeşertat al mirurilor şi tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţa, le dai tămăduire bolilor, Sfinte Părinte Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primeşte-mi lauda, o, pereche a cuvioşilor şi-mi dă răsplătire rugăciunea ta cea către Dumnezeu, izbăvindu-mă de greşeli.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pântecele tău l-a însemnat odinioară cuptorul, care n-a ars pe cei trei tineri, Fecioară Curată; primind şi tu fărăde ardere Focul Dumnezeirii.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Jugul Domnului cel uşor din tot sufletul pe umeri luând, Lui ai urmat, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Cuvioase Andronic şi valurile înfruntând, în pustietăţi ai alergat, fericite, unde călătoria pustniciei fără prihană ai săvârşit-o părinte, apropiindu-te de Dumnezeu. Pentru aceasta, strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Ca Una care eşti Mireasă cu totul fără de prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat; ca Una care eşti Locaş Mântuitorului cu totul fără prihană, pe mine, cel ce sunt locaş de ruşine fărădelegii şi batjocură demonilor, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaş luminat prin virtute, Curată, Ceea ce eşti de Lumină Primitoare; alungă-mi negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus şi de Lumina Cea Neînserată, mă învredniceşte, cu rugăciunile tale.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Andronic si catre Sfanta Cuvioasa Atanasia
Vizualizari: 963
Id: 25434
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, sambata seara, glasul al 2-lea
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, vineri seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, joi seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, miercuri seara, glasul 1
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, marti seara, glasul 1
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.