www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Pimen cel Mare

Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Pimen cel Mare

Troparul Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Pimen, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu căldura Mângâietorului, încălzindu-se inima ta, părinte, ai risipit gerul demonilor şi iarna patimilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cărbunele temerii celei Dumnezeieşti, arzând materia patimilor, te-ai făcut făclie a chibzuirii şi foc al nepătimirii, Fericite Părinte Pimen.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe umeri purtând crucea ta, Părinte, cu dragoste ai urmat Celui Ce te-a chemat şi te-a făcut luminător pustnicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul cel mai presus de Dumnezeire, pentru bunătate vrând a Se Întrupa din pântecele tău, cu totul m-a mântuit pe mine, Preacurată Maică Fecioară.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De starea ta la rugăciunea cea de toată noaptea s-au uimit îngerii, căci pe dânşii i-ai avut împreună lucrători în rugăciunile cele către Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţitu-ţi-ai ochii cugetului tău de bolirea patimilor; pentru aceasta, curat priveşti pe Cel Nevăzut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce te-ai hrănit cu laptele pustniciei, Cuvioase Pimen, te-ai înălţat la mulţimea bunătăţilor, întru desăvârşită nepătimire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ajutor pe tine avându-te, de năvălirile vrăjmaşilor nu mă tem, Preacurată; căci pe tine Folositoare avându-te, taberele acestora le înfrâng.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind razele Mângâietorului, te-ai arătat oglinda neîntinată şi vas al suirilor celor Dumnezeieşti, Sfinte Părinte Pimen, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adăpându-te cu lacrimile, te-ai arătat copac cu ramuri înalte, înfrumuseţându-te cu înfrânarea şi îmbogăţindu-te cu Roadele cele Dumnezeieşti, Părinte Pimen.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ostenelile sihăstriei, arând holda minţii tale, ai odrăslit spicul bunătăţilor cu multă rodire şi darul minunilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Odor al Fecioarei şi Locaş al Firii Celei Neîncăpute, Mireasă Dumnezeiască, luminează întunecatul meu suflet.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dis-de-dimineaţă grăim către Tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferind zăduful zilei, pururea pomenite, te-ai învrednicit de bucuria Domnului tău, Cuvioase Părinte Pimen.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În grădina pustniciei, trandafir cu dulce mireasmă ai răsărit, bine înmiresmând marginile, cu miresmele cunoştinţei celei Dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întrarmându-te cu smerenia, părinte, ai smerit la pământ pe şarpele, care se îngâmfase mai înainte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară după naştere te cântăm pe tine, de Dumnezeu Născătoare; că tu pe Dumnezeu Cuvântul trupeşte lumii L-ai născut.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin luptele cele multe, omorând zburdările trupului, ai călătorit către Viaţa cea fără de moarte, Sfinte Pimen, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având înfrânare şi rugăciune neîncetată şi dragoste netulburată, cuvioase, te-ai arătat neîntinată oglindă a lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umblând în pustietăţi neumblate, de pustiirea patimilor te-ai dezbrăcat pe tine şi te-ai făcut cetăţean al Cerurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Singură prin cuvânt, ai născut cu Trup pe Cuvântul, te rugăm izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

Irmosul:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Sosit-a astăzi sfântă pomenirea strălucitelor tale lupte, cuvioase părinte, veselind sufletele binecredincioşilor, Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, de Dumnezeu Cugetătorule, părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, grăind: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndeletnicindu-te cu vedenii Dumnezeieşti şi cu nematerialnice Raze Dumnezeieşti strălucindu-te, cu adevărat te-ai făcut fiu al zilei şi lumină celor din întuneric, de Dumnezeu purtătorule Părinte Pimen.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicatu-te-ai la înălţimea nepătimirii şi în trup ai urmat îngerilor, fericite şi te-ai făcut moştenitor desfătării Raiului, grăind: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind cu razele nepătimirii, ai întunecat ispitele demonilor, cuvioase şi de vătămarea lor ai izbăvit pe mulţi care grăiau: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată cea pe care a numit-o Fecioară marele Isaia, cu duhul, în pântece a zămislit pe Domnul şi L-a născut Aceluia cântându-I, grăim: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Slavei...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neadormită păzind candela sufletului cu untdelemnul luptelor tale, ai intrat cu bucurie în cămara Mirelui cea nestricăcioasă şi vieţuieşti în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Turnul sufletului tău, nu l-au clătinat vânturile duhurilor celor necurate; căci a fost întărit pe piatra credinţei, preafericite de Dumnezeu purtătorule.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Haina cea urâtă a patimilor ai dezbrăcat-o, părinte şi ai îmbrăcat podoaba cea frumoasă a Dumnezeieştii nepătimiri, împărăţind împreună cu Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să lăudăm popoare pe Preasfânta Fecioară, ca pe Ceea ce este Cinstit şi Preaînalt Scaun, preaînălţând-o întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul Slavei, Cel fără de început, de Care se înfricoşează Puterile Cereşti şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apus-ai ca o stea din lume şi ai răsărit către Hristos, Cel cu adevărat Înţelegător Soarele dreptăţii, preafericite; şi cu adevărat ai lăsat credincioşilor ca pe nişte raze bunătăţile cele în chipul luminii, care gonesc întunericul sufletelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scumpă s-a făcut înaintea lui Dumnezeu moartea ta, pururea pomenite, pentru că ai vieţuit cu cuvioşie pe pământ, păzind nevătămate poruncile şi îndreptările Lui, Sfinte Părinte Pimen. Pentru aceasta, ca unui drept ţi-a răsărit ţie Lumina Cea Neapusă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru frumuseţile cele Dumnezeieşti îndulcindu-te, părinte şi îndumnezeindu-te după dar şi stând acum luminat înaintea Luminii Celei Mari şi de dorirea cea desăvârşită mai luminos apropiindu-te, adu-ţi aminte de cei ce te cinstesc pe tine, Sfinte Părinte Pimen şi săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Singura dintre femei Mireasă Dumnezeiască ai încetat blestemul celor întâi-zidiţi, pe Cel Nescris împrejur născându-L cuprins cu Trup; cu înnoire ai tăiat aşezămintele firii, Preacurată, pe cele despărţite mai dinainte le-ai împreunat cu preamărită mijlocirea ta.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Fiind păstorit de Domnul, te-ai arătat ca o oaie blândă a Lui, biruind pe lupii cei potrivnici, fericite; şi săvârşindu-ţi Dumnezeiască lupta ta, te-ai sălăşluit la Staulul cel Ceresc, Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu S-a despărţit de Firea Cea Dumnezeiască, Trup făcându-Se din pântecele tău; ci, Întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel Ce te-a păzit pe tine, Maica Sa, după naştere Fecioară, ca şi mai înainte de naştere, Însuşi Domnul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Care cu osârdie roagă-L să dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului cea Preacurată, Fecioara Maica cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe Cel Ce a Răsărit dintr-însa fără de durere, ca o Maică plângând, a grăit: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de ocara patimilor?

Categoria: Canoane

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Pimen cel Mare

Vizualizari: 239

Id: 29332

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.