Troparul Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Cosma, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un Dumnezeiesc, ca un purtător de lumină ai strălucit tuturor, fericite, cu luminile strălucitelor şi preaînţeleptelor tale cuvinte. Din care cere, Sfinte Ierarhe Cosma, ca să se lumineze toţi cu rugăciunile tale.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai trâmbiţă de Dumnezeu grăitoare a Preasfintei Treimi, Celei Preaîndumnezeite, propovăduind tuturor cinstitele şi mântuitoarele dogme şi veselind sufletele dreptmăritorilor, preacinstite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nicicum n-ai dat ochilor tăi somn, fericite, până ce cu adevărat ai ajuns luminat, la vârful dorinţelor; de unde, părinte, ai luat darul adevăratei cugetări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară ai rămas şi după naştere; căci ai născut pe Însuşi Făcătorul tuturor şi Dumnezeu; arătându-Se nouă cu Neobişnuit şi Străin Chip, Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe umeri ridicând, înţelepte, Crucea Domnului tău, grăiai: şi eu m-am răstignit lumii; pironindu-ţi trupul cu frica Lui.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un râu al desfătării, reverşi tuturor cinstitele pâraie, adăpând pururea, cuvioase, minţile şi sufletele celor ce te laudă pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Harul lui Dumnezeu umbrind asupra ta, preaînţelepte, te-a arătat nouă alt Dumnezeiesc Gură de Aur, prin cuvinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Chiar şi cu adevărat pe tine te cinstim credincioşii, Născătoare de Dumnezeu; că tu, cea fără de prihană, ai născut pe Dumnezeu Care S-a făcut Trup.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne, Scăparea şi Întărirea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe cruce văzându-Te...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o trestie ager scriitoare s-a făcut cu adevărat limba ta, preafericite, scriind ca pe o tăbliţă, Cinstitele şi Mântuitoarele Patimi ale Domnului Hristos.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-te ca Unicul cu privirile faptelor bune, pom roditor te-ai arătat, dând îndulcire mântuitoare celor ce cântă: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu înaltă rostire a cuvintelor tale de Dumnezeu arătătoare, ai lăudat preastrălucit praznicele Preacuratei şi ale tuturor sfinţilor, cântând cu bucurie: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel liber după a Sa Fire a sărăcit asemenea slugii, pentru mulţimea bunătăţii, Maică pururea Fecioară, luând din tine după Ipostas toată firea noastră.
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărit-ai ca un Luceafăr prealuminat şi străluceşti cu cuvintele inimile credincioşilor, apărându-i cu praştia rostirilor tale.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un biruitor întrebuinţând praştia cuvintelor tale, de Dumnezeu fericite, ai surpat îngâmfările ereticilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cine, după vrednicie, va putea spune durerile tale, luptele şi sudorile pe care de voie le-ai săvârşit, afară de trup făcându-le?
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nici mintea cea îngerească, nici cea omenească, nu poate tâlcui Minunea cea de negrăit şi de neînţeles a naşterii tale, Preacurată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dreptului Abel ai râvnit, aducând arătat pârga cuvintelor tale, Sfinte Părinte Cosma, ca jertfe de dobitoace; punând înainte spre mâncare, glăsuirile cântărilor tale celor bune.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mucenicia cugetului tău ţi-ai petrecut viaţa şi urmând Dumnezeiescului Avraam, ţi-ai jertfit osârdia ca pe un alt Isaac, cu adevărat preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Suişuri de suflet mântuitoare ai pus, ca pe scara ce a văzut-o de demult patriarhul, ridicând pe toţi pe treptele cele frumos aşezate ale dulcilor tale alcătuiri, Sfinte Cosma Preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu înceta Fecioară a îndupleca pe Fiul tău pentru robii tăi, ca să şteargă rănile greşelilor noastre, celor ce drept te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Prealăudată.
Irmosul:
Strigat-a mai înainte rugându-se în chit, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona: din stricăciune scoate-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor!
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Împodobit fiind cu fapte bune, Sfinte Ierarhe Cosma, de Dumnezeu insuflate, Bisericii lui Hristos ai fost înfrumuseţare, cu cântări împodobind-o, fericite. Roagă-te dar către Domnul, ca să ne izbăvim noi de toate cursele luptătorului, cei ce-ţi cântăm ţie: bucură-te, părinte, de trei ori fericite.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit în foc...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Peste muntele faptelor bune suindu-te, părinte, ca Moise ai luat Legea lui Dumnezeu şi pe cei amăgiţi cu lesnire i-ai tras, cântând, vrednicule de laudă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cumplita boală a eresurilor ai oprit-o cu doctoria cuvintelor dogmelor tale, cântând Ziditorului cântare de biruinţă: Prealăudate, Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izvor de Dumnezeu curgător s-a arătat limba ta, părinte, sufletelor celor învăpăiate prin patimi; care, bătând, cântă: Prealăudate, Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mărimu-te pe tine ca pe un Chivot şi Cort şi Pat al Cuvântului, Grădină care ai înflorit pe Hristos, Veselitoare Mireasmă; Căruia cântăm: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Mântuitorule al tuturor...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-ţi-se sufletul, preafericite, te-ai arătat locaş al Duhului; şi de lumină umplându-te, ai luminat pe toţi să cânte după vrednicie: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu laudele neputând a te încununa, cuvioase, către nevoinţele tale privind, har cerem de sus să se dăruiască nouă, celor ce dorim a lăuda acum însemnata ta pomenire, preafericite.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Acum petreci împreună cu cei de sus, bucurându-te împreună cu Cetele sfinţilor, preafericite, ale căror strălucite lupte şi nevoinţe le lăudai cu dorinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Curăţire de greşeli dăruieşte-mi mie şi îndepărtare de răutăţi, Preacurată, cu rugăciunile tale cele de Maică, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Binecuvântată, Ceea ce eşti adevărata Întărire a credincioşilor.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul!
Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala neascultării...
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată, acum a strălucit nouă pomenire veselitoare, Dumnezeiască şi preabună, care ne veseleşte după vrednicie, a minunatului şi de Dumnezeu cugetătorului, Sfântului Ierarh Cosma, a Dumnezeiescului cântător şi de trei ori fericitului pe care după vrednicie să îl lăudăm.
Stih: Sfinte Părinte Cosma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Darul tămăduirilor luând, preafericite, prin Împărtăşirea Duhului Sfânt, dezleagă întunericul sufletului meu, alungă departe norii patimilor şi îndreptează-mă să călătoresc drept pe cărările cereşti, vrednicule de minune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Urmând legilor tale, fericite, am ales a lăuda mutarea ta către cele de sus, nădăjduind a lua adevărate răsplătiri, de la tine, vrednicule de laudă; cel ce rogi pe Dătătorul de cununi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întăreşte cu Puterea ta neputinţa sufletului nostru, Maică a lui Dumnezeu. Dezleagă, Preasfântă, greutatea ce se pune asupra robilor tăi; Ceea ce ai Răsărit lumii netâlcuit pe Soarele dreptăţii.
Irmosul:
Eva, prin boala neascultării, blestem a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântarea. Pentru aceasta, toţi te mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Iată, a venit vioara cinstitei şi Preasfîntei Treimi, Ierarhul Cosma Sfinţitul, cântând cântarea cea întreit sfântă. Deci împreună cu dânsul să grăim: Părinte, Fiule şi Dumnezeiescule Duh, împacă lumea Ta şi zdrobeşte degrab pe satana sub picioarele noastre.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Luminează, Ceea ce eşti Bună, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat, Preacurată şi-mi strică împietrirea şi mă învaţă să fac voia Fiului tău; ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată şi să mă izbăvesc de focul cel nestins, cu rugăciunile tale.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul fără prihană mort pe Cruce, striga: Fiul meu, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această nespusă iconomie a Ta? Prin care ai mântuit zidirea Preacuratelor Tale mâini, Îndurate.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei
Vizualizari: 178
Id: 29410
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, la Sarbatoarea Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iasi
Canon de rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi (1)
Canon de rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi (2)
Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie
Canon de rugaciune catre Sfintii Parinti de la Sinodul al VII-lea Ecumenic
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.