www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei

Troparul Sfântului Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei şi buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, prea­fericiţi ierarhi purtători de biruinţă, Sfinţilor Iorest şi Sava, cei ce v-aţi învrednicit de cununa vieţii, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă aduc lui Dumnezeu, Celui Închinat în Trei Ipostasuri, că a revărsat dar îmbelşugat peste Sfântul Ierarh Iorest, marele mărturisitor al credinţei; şi mă rog Lui să-mi dăruiască şi mie nevrednicului, har din destul, spre a lăuda după vrednicie pe acesta.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare şi nespusă este înălţimea vieţuirii tale, Fericite Părinte Iorest, că ai ajuns a fi preamărit şi cinstit de întreg poporul cel dreptcredincios. Pentru aceea, neputincioase sunt cuvintele noastre a te lăuda după cuviinţă; ci primeşte, o, pătimitorule al lui Hristos şi această puţină osteneală a noastră ce cu dragoste o aducem ţie.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotindu-ne nevrednici a-ţi aduce cuviincioasă laudă, pururea pomenite ierarhe al lui Hristos, ne rugăm ca prin mijlocirea ta, să ni se dea nouă iertare de păcate şi mare milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă-te, Maică a lui Hristos Dumnezeu, să fie Blând şi Milostiv credincioşilor Cuvântul pe Care L-ai născut şi a venit la noi trupeşte, că pe tine te avem Apărătoare şi Ocrotitoare.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-ai din tulpina neamului românesc din Ardeal, Fericite Ierarhe Iorest şi ai fost crescut cu înţelepciune întru Legea cea dreptmăritoare a Răsăritului. Drept aceea, toţi credincioşii din ţara aceasta cinstesc pomenirea ta cu dragoste.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie te-ai arătat râvnitor întru învăţătura sfinţilor. De aceea părinţii tăi, urmând chemării lui Hristos, ce zice: lăsaţi pruncii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor, te-au trimis la Mănăstirea Putna, dăruindu-te lui Hristos şi Bisericii Lui, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În tinereţile tale, ai crescut ca un măslin bine roditor, nevoindu-te întru toată osteneala călugăriei după vrednicie, sfinţite mărturisitorule al lui Hristos, spre lauda Bisericii şi a poporului ce te-a odrăslit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născă­toare de Dumnezeu. Că tu ai primit în pântecele tău pe Dumnezeul Cel Neîncăput, Ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, Curată, cu cântări te fericim.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vestea vredniciilor tale a ajuns din ţara Moldovei la fraţii tăi cei de un neam şi de o credinţă din Ţara Ardealului. Drept aceea, preoţii şi poporul întreg într-un glas pe tine te-au ales să le fii întâi stătător în cetatea Bălgradului, Prealăudate Iorest.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu te-a chemat, prin glasul poporului şi te-a pus păstor al oilor celor cuvântătoare, celor împresurate de multe ispite şi primejdii de la vrăjmaşii cei hrăpitori şi rău nărăviţi.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În duhul tău laolaltă s-au adunat sufletele fraţilor tăi ardeleni, din al căror trunchi ai ordăslit, ale fraţilor moldoveni, care te-au adăpat din izvoarele Înţelepciunii Celei Dumnezeieşti şi ale vieţuirii celei călugăreşti şi ale fraţilor munteni de unde ai primit pecetea arhieriei, Sfinte Ierarhe Iorest, închipuind unitatea duhului şi a credinţei poporului în dreapta credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Lauda credincioşilor, Ceea ce nu ştii de mire, Zid şi Liman; căci către Fiul tău rugăciuni aduci, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc, Născătoare de Dumne­zeu Curată.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dintru început, Sfinte Ierarhe Iorest, luminător te-ai arătat poporului, tipărind sfinte cărţi de învăţătură duhovnicească, bucuria ta fiind întărirea Legii strămoşeşti şi a credinţei celei dreptmăritoare.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca învăţător şi îndreptător al poporului te cinstim pe tine, Mărite Iorest, cu adevărat, că ai alungat întunericul neştiinţei cu lumina predaniilor pravoslavnice, cu cuvântul şi cu fapta, stâlp strălucitor fiind.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apărător al celor dosădiţi, împotriva celor asupritori te ştim pe tine, mult milostive, Sfinte Iorest, că inima ta ţi-ai dat din iubire spre mângâiere duhovnicească turmei tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai agonisit, ca o Maică, îndrăzneală către Fiul tău, Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne. Că noi, creştinii, pe tine Una către Stăpânul Rugătoare, Milostivă, te-am pus înainte.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum n-ai primit neghina eretică s-o semeni printre spicele grâului celui ales al Bisericii, cum voiau cei rău credincioşi. Drept aceea, turma ta te cinsteşte acum, Preafericite Iorest!

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vifor cumplit a ridicat împotriva dreptei tale credinţe, neclintit stâlp al Bisericii, voind a te îndupleca spre rătăcirea ereticilor. Dar laudă şi măresc vitejia ta.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se minuneze toţi creştinii de tăria sufletului tău! Că legături, bătăi şi închisoare ai răbdat pentru turma ta şi pentru credinţa cea curată a Răsăritului; şi în lanţuri ai fost pus, ca să zugrăveşti castelul, tu, cel întru care chipul lui Hristos s-a zugrăvit cu vopselele frumoase ale chinurilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-ne de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Curată, ca să dobân­dim Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a, Întrupat din tine negrăit, Prea­cinstită.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ierarhilor preaîncuviinţaţi ai dreptei credinţe şi apărători ai Bisericii lui Hristos, ocrotiţi pe toţi cei dreptcredincioşi, care cântă pururea: bucuraţi-vă Sfinţilor Ierarhi Iorest şi Sava, minunaţi mărturisitori ai Domnului.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti au călcat...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ce graiuri vom lăuda neclintita ta statornicie în credinţă? Că toate încercările şi amăgirile ereticilor ca o pleavă fără de preţ nu le-ai luat în seamă, Prealăudate Iorest.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu tine pătimit-au şi preoţii şi mulţimea de credincioşi, arătând lămurit că turma şi păstorul una sunt şi că nici bunătăţile acestei lumi şi nici prigonirile vrăjmaşilor nu pot despărţi poporul dreptcredincios de credinţa lui.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prigoane nespuse ai îndurat de la asupritori, preafericite, luptându-te cu vitejie pentru adevărul Ortodoxiei; şi cunună de mărtu­risitor prealuminat ai luat, întărind pe toţi credincioşii spre îndrăznirea în lupta cea bună.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Maica cea Preacurată şi Preasfântă să o lăudăm, că printr-însa izvorăşte nouă Harul darurilor celor mai presus de minte, ca din izvorul Dumne­zeieştii bunătăţi, pe care cu neîncetate cântări să o fericim.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slobozit ai fost, după multe şi felurite chinuri, dar în ţara păstoriei tale nu ai mai putut sta şi poporul întreg cu durere te-a petrecut spre surghiun, pe tine, păstorul său.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de luminată este cu adevărat dragostea între fraţi! Că marea Biserică pravoslavnică din Răsărit, dintru dărnicia credin­cioşilor săi strâmtorarea ta şi a poporului dreptcredincios o a uşurat.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cum vom preamări după cuviinţă acest dar nepreţuit al iubirii de fraţi? Cu adevărat Hristos este viu în Biserica Sa şi călăuzeşte viaţa credincioşilor Săi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Râu pururea Curgător ne izvorăşti nouă, celor ce năzuim la tine, Maica Luminii! Din care luând dar din destul, lăudăm naşterea ta, Preacurată şi o înălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a: Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta...

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta a luminat vieţile credincioşilor ca o stea strălucitoare; şi numele tău a răsunat, cu vestire mare, până dincolo de marginile pământului românesc. Drept aceea, pome­nirea vredniciilor tale nu s-a stins, Sfinte Ierarhe Iorest.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndulcindu-te de Frumuseţea Cea Prealuminoasă a lui Hristos, celor ce se nevoiesc a te lăuda şi mărturisirea ta a o urma, dă-le acum belşug de har din lumina ta.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântând, te rugăm: mijloceşte neîncetat pentru Biserică, Ortodoxiei biruinţă să se dăruiască asupra protivnicilor, mântuire credincioşilor şi pace lumii, Prealuminate Iorest.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, ce înfricoşătoare Minune! Că tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, născând pe Dumnezeu Cuvântul, ai arătat Taina cea mai înainte de neamuri şi de veacuri, ascunsă întru Dumnezeu, Cel Care a zidit toate.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...

Chemat fiind din pruncie, te-ai făcut pe tine luminător celor dreptcredincioşi; că păstor al lor fiind ales, ai păzit credinţa nevătămată şi toate meşteşugirile ereticilor le-ai spulberat, al Ortodoxiei mărturisitor fiind. Pentru aceasta, toţi credincioşii cu bucurie duhovnicească prăznuim cinstită pomenirea ta, Preafericite Iorest.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...

Cu supunere îmbrăţişez şi cu dragoste dau închinăciune, cu credinţă, Preacuratei şi Dumne­zeieştii tale icoane, Preacurată, din care izvorăsc tămăduiri sufletelor şi trupurilor celor ce te laudă pe tine, Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Categoria: Canoane

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei

Vizualizari: 269

Id: 29150

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.