www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Metodie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul 2. Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăveşte-mă de răpirea, de jaful şi de robia păcatului, îndurătorule şi îndreptându-mă către pocăinţă, răpeşte-mă către dragostea ta după vrednicie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râu de viaţă având inima ta, înţelepte, te-ai făcut ca o gârlă Bisericii lui Dumnezeu, fiind plin de învăţături şi adăpând faţa ei, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uimindu-te tu de dragostea înfrânării, ai strămutat săltările patimilor şi materia trupului către vârful nepătimirii, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

lată tu, Fecioară Preacurată, zice Isaia, zămislind fără sămânţă în pântecele tău pe Îngerul sfatului celui mare, L-ai şi născut şi ai rămas după naştere Preacurată.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu căldura minţii şi cu râvna credinţei făcându-te căpetenie părinţilor, împotrivirea eresurilor, care erau ca o uşă a iadului, o ai sfărâmat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind viaţa ta sfinţită şi cuvântul tău dumnezeiesc şi lucrarea preamărită cu dumnezeirea, a învistierit în inima ta suişuri de privire adevărată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea cea neobişnuită, ieşirea cea minunată se sălăşluieşte în pântecele Fecioarei şi firea care a alunecat din înşelăciune, din stricăciune o ai ridicat.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Te laud pe Tine, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sudori ai semănat nevoinţele, în holda pocăinţei şi a privirii şi secerând spicul nepătimirii, te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi şi pururea prăznuieşti cu cei fără de trup, Sfinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mânecând întru rugăciuni ai zămislit întru inima ta teama de Dumnezeu şi ai născut turmei tale hotare de dogme, prin Duhul, prin care, îngrădind eresurile, se lăţeşte pământul Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aprinzându-ţi alegerea voirii tale, cu untdelemnul facerii de bine, te-ai făcut candelă neadormită săracilor, preafericite; pentru aceea ţi-a pricinuit ţie Hristos intrarea cămării de Mire împreună cu fecioarele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeiescul Cuvânt încăpând fără de sămânţă în pântecele tău, Preacurată, iese asemenea la chip cu neamul omenesc fără de schimbare; drept aceea pentru milostivirea Sa, a şi pricinuit zidirii dumnezeiască înnoire.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Dătătorul de lumină...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând dezmierdarea, ţi-ai hrănit sufletul cu înfrânare, având hrană rugăciunile cele neîncetate şi cugetarea cea dumnezeiască, care înalţă smerenia.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, înţelepte, ai ţesut haina Bisericii în faptă, întru care întărind a se cinsti chipul lui Hristos, cu credinţă ai luminat dogmele Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca putere a lui Hristos alungi laţurile eresurilor şi ajungând turma cu legătura dumnezeieştii dragoste, o păzeşti nemişcată, întru nădejde şi întru credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preacurată, toţi te avem Părtinire şi Ancoră sigură a nădejdii şi Ţinere şi Acoperământ şi Zid şi Pod care duce la Împărăţie.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te jertfă şi jertfitor, te-ai plecat pe sine lui Dumnezeu prin credinţă şi păzeşti înnoirea săvârşirii slujbei tale.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutându-te acum de la pământ către slava cea fără de materie, prin curăţirea rugăciunii tale celei cu osârdie, tămăduieşte sufletul meu, care este împresurat de spinii patimilor, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca strălucire a înţelegerilor tale răzuind grosimea Scripturii, te-ai făcut condei degrab scriitor, Părinte Metodie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nepriceperea acoperă naşterea ta, căci minunat ai aplecat pe Cel fără de trup, Fecioară şi ai hrănit cu lapte pe Cel fără materie şi în braţe ai purtat, pe Cel Ce te-a zidit.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminând Biserica cu dogmele dreptei credinţe, ai risipit ceaţa eresurilor, descoperitorule de cele sfinte, Părinte Metodie, propovăduind tuturor să urmeze pe Hristos.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Chipul cel de aur...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pahar înţelepciunii te-ai arătat, înţelepte, plin de virtuţi; şi chemându-ţi turma cu propovăduirea vieţuirii tale celei preaînalte, o ai îndreptat, cugetătorule de Dumnezeu părinte şi împreună cu dânsa strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cinste ai ajuns, părinte, la locaşurile şi la săvârşirile cele de acolo şi te veseleşti şi te bucuri împreună cu Domnul tău. Pentru aceasta te cinstim, preafericite, strigând Celui Ce te-a mărit: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bărbăţia minţii fiindu-ţi mijlocul încins, Părinte Metodie şi în toată viaţa fiind împodobit cu haina credinţei, ai alergat la ospăţul împărăţiei celei de sus, strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de tată a ieşit din tine Cel fără de Maică din Tatăl şi semnele curăţiei păzindu-le nevătămate, a arătat naştere fără de sămânţă şi feciorie nespurcată, căci întru tine se înnoiesc legile firii.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te tu, înţelepte, în casa lui Dumnezeu ca un măslin foarte roditor, ai uns inimile săracilor cu untdelemnul facerii de bine şi cu desfătarea înfrânării şi sufletului tău i-ai aprins făclie luminată.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminând podoaba ierarhiei cu lumina faptelor tale, te-ai arătat ţiitor al cheii curăţiei şi desfătării înfrânării, cu adevărat învăţător rugăciunilor, cale a pocăinţei şi lege a vieţii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Vremea cea de căire pune înaintea ta roadă pocăinţei şi te îngrozeşte de tăierea smochinului celui neroditor; suflete al meu teme-te de blestem şi hrăneşte pe Hristos cu bună rodirea virtuţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu uita glasul rugătorilor tăi, ceea ce eşti părtinitoare înfricoşată şi prin mijlocirile tale scoate-i din tot necazul şi din toată îngrozirea, căci rugăciunea ta cea de Maică îmbunează pe Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veştejit-ai, părinte, meşteşugurile şi săgeţile vrăjmaşului, cu focul înfrânării şi cu jăratecul curăţiei arzând nebunia trupului cea de materie, cu adevărat te-ai învrednicit de lumina cea de acolo, Părinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nelepădându-te de credinţă pentru slăbiciunea trupului, te-ai nevoit din destul întru cele dumnezeieşti şi nu ai ales bătrâneţile, văzând mai înainte scaunul celui vechi, precum a zis Daniel, ci ai trecut cu vederea slăbiciunea întru osteneli, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Petrecând în ceata patriarhilor, cânţi cântarea îngerilor împreună cu dânşii: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl Cel Născător şi Fiul Cel Născut de Duhul, Care este fără despărţire, Treime Sfântă, slavă Ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă şi Maică Fecioară, mulţimile îngerilor se roagă Fiului tău; primeşte-mă şi pe mine, ceea ce eşti Nădejdea credincioşilor şi dă pace lumii şi biruinţă în toate poporului iubitor de Hristos şi mântuire nouă celor ce te lăudăm pe tine.

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca soarele cel mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi totdeauna plinirea lumii, învăţătorule de cele cereşti, Preafericite Metodie.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Întinzându-ţi mâinie cele Preacurate, Fecioară Maică, acoperă pe cei ce nădăjduiesc la tine şi strigă către Fiul tău: Hristoase, dăruieşte tuturor mila Ta.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Mieluşeaua, dacă a văzut spânzurat pe Cruce pe Cel pe Care L-a născut în chip de negrăit, cu tânguire a strigat: Preadulce Fiule, cum pătimeşti cu trupul voind, Cel Ce eşti fără de moarte?

Categoria: Canoane

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Vizualizari: 246

Id: 29214

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.