Troparul Sfântului Mare Mucenic Evplu Arhidiaconul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Evplu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe voievozii cei tari...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu arma Crucii înotând, ai intrat în limanul Vieţii, în care, cu bucurie petrecând luminat, mărite, fă să înceteze valul inimii mele care mă tulbură mult, pentru ca în linişte să măresc pomenirea ta.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stea cu totul luminoasă ai răsărit în cinstita tărie a Bisericii, înţelepte, luminând pe credincioşi cu strălucirile virtuţilor, Sfinte Mare Mucenice Evplu şi cu puterea Duhului ai izgonit întunericul demonilor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeiască putere fiind întărit, înţelepte, ai propovăduit cu cuget Dumnezeiesc că Cel născut din Dumnezeu este Dumnezeu, Care de bunăvoie a răbdat Răstignire şi cu moartea pe moarte a stricat, mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toţi să se grăbească a te lăuda pe tine, purtătorule de Dumnezeu, căci, cu învăţăturile cele Dumnezeieşti, ai răpit din gura vrăjmaşului pe toţi cei ce cu bună cuviinţă au primit cuvintele tale, preaviteazule purtător de chinuri al lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu pogorârea cea înfricoşătoare strălucind Hristos, din pântecele tău cel Purtător de lumină, Preacurată, ca un Soare a răsărit celor din lume, risipind negura mulţimii de zei şi luminând marginile lumii.
Catavasie:
Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie o a despărţit lui Israel celui ce cu piciorul o a trecut; iar de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, înscriind deasupra nebiruita armă. Pentru aceasta, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Biserica cea stearpă...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Te-ai dat pe tine de bunăvoie ca un mieluşel vrând a fi înjunghiat pentru Hristos, Care pentru tine de voie a sărăcit şi a fost înjunghiat, Mucenice Evplu preafericite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfă fără de prihană şi cu bun miros şi prinos desăvârşit te-ai adus lui Dumnezeu, fericite, cu bucurie cântând: Sfânt eşti, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărindu-te cu legile Evangheliei, cugetătorule de Dumnezeu, ai stat în mijlocul celor fărădelege, strigând cu tărie: stau de faţă înaintea celor ce nu mă caută ca să mustru păgânătatea lor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sălăşluindu-Se Dumnezeu în pântecele tău, Preacurată, nu a clintit nicidecum cheile Fecioriei tale. Pe Acela roagă-L să întărească pe toţi cei ce te cântă pe tine.
Catavasie:
Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărat Biserică însufleţită a Preasfintei Treimi te-ai arătat şi cu arma credinţei ai surpat pe pământ capiştile idolilor, Sfinte Mucenice Evplu.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De Frumuseţea cea Dumnezeiască, îndulcindu-te, Mucenice Evplu, ai nesocotit bătăile, durerile şi chinurile cele fără de număr şi cu bucurie ai pătimit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Smerindu-te înaintea lui Dumnezeu, înţelepţite mucenice, ai smerit inima cu cuget semeţ a ucigătorului şi te-ai suit către Cel Ce a înălţat pe oameni la cer.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aprinzându-te de dragoste pentru Stăpânul, ai ars cu desăvârşire toată înşelăciunea şi cu osârdie ai mers la pătimire, mucenice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bogaţii poporului tău se închină ţie, Fecioară, care ai născut pe Cel Ce a îmbogăţit pe toţi cu cunoştinţe Dumnezeieşti, pe Hristos Dumnezeul nostru.
Catavasie:
Auzit-am, Doamne, Taina rânduielii Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Necredincioşii nu vor vedea...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cu totul strălucitor din pricina privirii spre Dumnezeu şi întărindu-te cu vitejia, ai mers cu nădejde în privelişte şi ca un leu viteaz ai biruit păgânătatea, preaalesule.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ţie, celui ce ai suferit pentru Dânsul moarte amară, purtătorule de chinuri, ţi-a dăruit Iubitorul de oameni viaţă fără întristare şi cu cetele mucenicilor te-au împreunat pe tine, ca pe un viteaz.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu cuget plin de osârdie ţi-ai plecat grumazul şi tăindu-ţi-se capul, luminat te-ai îndreptat cu Hristos, cuvioase, îndulcindu-te de Dumnezeire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai cu adevărat mai presus decât îngerii, născând în Chip de Negrăit pe Ziditorul îngerilor, pe Cel Ce a preamărit pe Sfinţii Mucenici, Preasfântă Maică Fecioară.
Catavasie:
O, de trei ori Fericite Lemn, pe care s-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul. Prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, biruit fiind de Cel Ce S-a pironit pe tine cu trupul, Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.
Cântarea a 6-a. Irmos: Venit-am întru adâncurile...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe când încă ţi se scurgea sângele, ai stat înaintea Dătătorului tău de lupte şi de la Dânsul ai primit, bucurându-te, cununile biruinţei, de Dumnezeu Înţelepţite Mucenice Evplu, Preaviteazule.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bărbăţie ai stat înaintea divanului, ţinând în braţele tale Legile Stăpânului şi cu îndrăznire ai mustrat pe cei fărădelege, cuvioase.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nu te-ai înspăimântat de sabie şi nu te-ai temut de mulţimea chinurilor, ci cu dreaptă credinţă ai propovăduit adevărul înaintea judecătorilor divanului şi aşa ai nimicit înşelăciunea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
O, minune preaslăvită! Cum ai născut, Fecioară, necunoscând ispită de bărbat? Şi cum ai hrănit cu lapte pe Cel cu adevărat Dătător de lapte şi pe Cel Ce hrăneşte toate făpturile, Maică Preacurată.
Catavasie:
În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte o a închipuit lămurit, de unde a treia zi ieşind, a însemnat Învierea cea mai presus de lume, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Cu arma Crucii bine înotând, ai intrat în limanul cel lin al locaşurilor cereşti. În acelea fiind sălăşluit, Fericite Evplu, roagă pe Ziditorul să izbăvească de toată nevoia şi necazul pe cei ce prăznuiesc cu rugăciune astăzi pomenirea nevoinţelor tale.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cei trei tineri în Babilon...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sângele tău picurând pe pământ, a stins jăratecul înşelăciunii şi cu bogăţie a adăpat Biserica lui Hristos, care cu dreaptă credinţă te laudă pe tine, prefericite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având suflet viteaz şi cuget neclintit, ai surpat la pământ înşelăciunea şi pe sprijinitorii minciunii i-ai mustrat cu învăţăturile tale, Preaînţelepte Mucenice Evplu.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uşa raiului s-a deschis ţie, Sfinte Evplu, fericite mucenice al lui Hristos, văzându-te înfrumuseţat cu pătimirea cea Dumnezeiască şi cu cununa biruinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curăţindu-te la suflet, mucenice, cu jăratecul cel Dumnezeiesc, ai stins jăratecul mulţimii de zei, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pentru a închipui Pântecele tău cel Dumnezeiesc, Preacurată, cuptorul persan a păzit nearşi pe tinerii care cântau: Doamne Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Catavasie:
Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsufla, înăuntrul focului fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Izbăvitorule al tuturor...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţire de tot felul de boli şi izgonire a duhurilor celor vătămătoare sunt moaştele tale, pe care, sărutându-le, grăim: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Soborul credincioşilor s-a bucurat de tine, agonisindu-te pe tine mijlocitor, sprijinitor şi fierbinte rugător către Hristos, Sfinte Mucenice Evplu, Preafericite diacon, cel împreună vorbitor cu sfinţii îngeri.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Adunaţi-vă, dreptcredincioşilor şi luaţi de la mormântul mucenicului tămăduire împotriva bolilor; şi cu credinţă grăiţi: toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată şi Preanevinovată, te-ai înfrumuseţat mai mult decât toată bună cuviinţa îngerilor, născând pe Ziditorul oamenilor şi al îngerilor, Căruia cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile pe Domnul.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărat te-ai învrednicit a vedea de aproape cele dorite de departe de tine, preafericite; şi ca cel ce ai ajuns la singura săvârşire a doririlor tale ţi-ai potolit sufletul tău, Sfinte Mucenice Evplu, diacone, vrednicule de minune.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un sceptru ţinând în mâinile tale Crucea, te-ai îmbrăcat în chip luminat cu porfira înroşită de sfinţitul tău sânge, preafericite; iar acum stai înaintea Împăratului Hristos, Sfinte Mare Mucenice Evplu, pârga mucenicilor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Evplu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi cinstita Mitropolie a Cataniei, avându-te ales păzitor pe tine, prăznuieşte, împreună cu toate eparhiile şi cu toate cetăţile, pomenirea pătimirii tale, Mucenice Evplu; pe aceea păzeşte-o cu rugăciunile tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu dumnezeiască împărtăşire îndumnezeindu-te, te-ai făcut în chip vădit, cuvioase, soare luminos şi te-ai sălăşluit întru lumina cea Dumnezeiască, mucenice. Iar acum luminezi pe cei ce săvârşesc pomenirea pătimirii tale celei purtătoare de lumină, fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu Razele Luminii Celei din tine luminează, Dumnezeiască Mireasă, sufletul meu şi ridică-mă, Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce zac în groapa piericiunii, ruşinând pe nevăzuţii vrăjmaşi care necăjesc pururea inima mea şi mă împing pe mine spre patimi.
Catavasie:
Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, prin Care Lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, în pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Legile lui Hristos ţinând în mâini, ai stat în chip vădit strigând către vrăjmaşi: de bunăvoie am venit şi de faţă stau ca să pătimesc cu toată tăria. Şi plecându-ţi grumazul, ai primit cu bucurie tăierea capului cu sabia, săvârşindu-ţi alergarea.
SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Suindu-Te cu ucenicii în Munte şi strălucind întru Slava Tatălui, au stat înaintea Ta Moise împreună cu Ilie. Căci Legea şi proorocii ca pe Dumnezeu Te slujesc pe Tine, a Cărui existenţă firească de Fiu mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine, Părintele Ceresc, pe Care împreună cu Tine, Fiule şi cu Duhul Sfânt Îl slăvim.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Evplu Arhidiaconul
Vizualizari: 204
Id: 29308
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune la Sarbatoarea mutarii moastelor Sfantului Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune la Praznicul Inaintepraznuirii Adormirii Maicii Domnului
Canon de rugaciune catre Sfantul Proroc Miheia
Canon de mangaiere catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Canon de bucurie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.