www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iachint

Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iachint

Troparul Sfântului Mucenic Iachint, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, mucenice, cel ce prin strălucire te-ai făcut piatră de mult preţ dumnezeieştii Biserici, te chem să fii acum ajutător mie, cel ce te laud pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părăsind mărirea cea pământească, ai moştenit slava cea cerească, fiind pururea împreună cu Stăpânul tuturor, purtătorule de cunună, mucenice mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru Hristos bărbăteşte stând împotriva înşelăciunii, ai arătat tinereţea vârstei şi vitejia cugetului, mucenice purtătorule de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul tuturor celor ce sunt, sălăşluindu-Se în pântecele tău, S-a întrupat pentru mântuirea oamenilor, Maica lui Dumnezeu, făcându-Se pe Sine ceea ce suntem noi.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind tânăr şi împodobit cu înţelepciunea, te-ai arătat cu adevărat că ai minte de bătrân, mucenice al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniceşte petrecând călătoria, cu grăbire ai ajuns la vitejiile mucenicilor şi la încununarea cea cinstită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin rugăciunile tale, Preacurată, către suirea cea cerească îndreptează pe cei ce cu bună credinţă te mărturisesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti plin de har.

Irmosul:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântare a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfăşurându-te cu durerile dreptei credinţe, pătimitor după lege preabogat te-ai arătat, neînspăimântându-te de asprimea chinuitorilor.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind din cer cunună de iachint, cugetătorule de Dumnezeu, ca un ceresc te-ai învrednicit a dănţui împreună cu cetele cereşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuget viteaz ai propovăduit cuvântul dreptei credinţe şi fiind întărit cu minte neînspăimântată, ai înfruntat pe tiranul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce numai tu ai primit pe Atotţiitorul Dumnezeu, de Dumnezeu Fericită, izbăveşte de toată nevoia şi de primejdii pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântare a 5-a.

Irmosul:

Dis-de-dimineaţă  strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te de la Dumnezeu cu putere nebiruită, ai înfruntat pe tiranul cel fără de minte, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De bunăvoie primind moarte pentru Hristos, ai câştigat lauda cea nemuritoare, purtătorule de cunună, Sfinte Mucenice Iachint.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce cinstim naşterea ta cea mai presus de cuvânt, prin rugăciunile tale, Preacurată, să ne izbăvim noi de cursele vrăjmaşului.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De chinurile celor fără de lege pătimind mucenicul, se bucura; şi, întărindu-şi cugetul cu patima Celui fără de patimă, fără a fi înspăimântat de cei fără de minte, mergea către Dătătorul de nevoinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un iachint luminos ai strălucit cortul cel dumnezeiesc şi cu sângele cel ales înroşit al muceniciei, te-ai făcut prinos Bisericii celor întâi-născuţi, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, să ne mântuim de greşelile cele cumplite şi să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului, Dumnezeului, Celui Ce în chip de negrăit S-a întrupat din tine, Pururea Fecioară Preacurată.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Plinind rânduiala...

Pom al vieţii în mijlocul sufletului său, credinţa Ta Hristoase agonisind-o mucenicul Tău, mai cinstit decât Raiul Edenului s-a făcut; că, lemnul înşelăciunii şarpelui pierzându-l, cu îndrăzneala Duhului s-a încununat, cu slava Ta, Mult-Milostive.

 

Cântare a 7-a.

Irmosul:

Tinerii, cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând cuget pentru dreapta credinţă, te-ai arătat stăpânitor patimilor şi fiind hrănit de cuvântul cel dumnezeiesc, pe faţă ai defăimat dezmierdarea celor fărădelege, preafericite, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Jertfă preacinstită şi preasfântă te-ai adus pe tine însuţi Domnului, cugetătorule de Dumnezeu, prin curăţia sufletului şi prin cuget lămurit, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind în pântece pe Izvorul Nemuririi şi al Vieţii celei veşnice şi născând pe Dumnezeul părinţilor noştri, ai oprit stricăciunea morţii, care stăpânea neamul omenesc, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din strâmtorarea cumplită şi din temniţă ai ajuns către lărgimea Raiului cea desfătată şi împodobită, ca să vezi strălucirile cele luminoase ale sfinţilor şi să priveşti cetele îngerilor care stau înaintea lui Dumnezeu şi neîncetat cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai iubit pe Dumnezeu din suflet, stând împotriva păcatului până la sânge, fericite pătimitorule. Şi surpând pe vrăjmaşi şi împodobindu-te cu cununi de biruinţă, cu osârdie cânţi: Preoţi binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ca o danie cu bunăcuviinţă, ca o piatră de iachint luminoasă, ca o sfinţită porfiră ai împodobit Biserica cea cerească, înfrumuseţând sfintele sfintelor cu razele tale cele muceniceşti, neîncetat cântând: Preoţi, binecuvântaţi, popoare, preînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai mai presus de cuvânt pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început, pentru mântuirea firii celei cuvântătoare. Prin Acela ne-am mântuit din moartea cea făcătoare de stricăciune şi am primit Duh Făcător de Viaţă. Pentru aceea, te slăvim pe tine, Fecioară, ceea ce eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori, chinuitorul caldeilor, cuptorul, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar, văzându-i pe aceştia mântuiţi de o putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului a cântat: Tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe tine, Maica lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin rugăciunile tale, fă pe cei ce cu credinţă laudă nevoinţa ta cea nebiruită, prin care ai făcut să înceteze înşelăciunea idolilor şi ai scos biruitor cuvântul dreptei credinţe.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Mucenic Iachint, cel ce la culoare este ca cerul, fiind uns cu sângele mărturisirii şi al credinţei pentru Hristos şi încununat cu cununa muceniciei, este privelişte mult veselitoare pentru oştile îngerilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu totul te-ai făcut locaş dumnezeiesc, preasfinţite, căci împotrivirea ta cea neslăbită faţă de nebunia şi trufia tiranului ţi-a sfinţit şi trupul şi sufletul. Pentru aceea, toţi te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi, Stăpână, păcatul, cel ce până acum vieţuieşte întru mine şi cu lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care S-a născut din pântecele tău pentru milostivirea cea negrăită, înviază sufletul meu cel mort, al celui ce cu dreaptă credinţă te slăvesc pe tine.

Irmosul:

Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine, ceea ce ai născut mai presus de minte pe Dumnezeul Cel Adevărat, pe cea mai înaltă decât Preacuratele Puteri, cu laudă neîncetată te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Făcutu-te-ai cinstită piatră de mult preţ a Bisericii, păstrată în cămările cele cereşti şi ai înfruntat pe cei ce se închinau la pietre. Pentru aceasta, ai băut paharul muceniciei, Mucenice Mărite Iachint; iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc Cort te-ai făcut, Ceea ce Singură eşti Preacurată Fecioară Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia; pe mine, cel ce sunt întinat mai presus decât toţi cu greşelile trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieştile ape ale rugăciunilor tale, dându-mi, Născătoare de Dumnezeu, curată, Pururea Fecioară, mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului cea curată, Fecioara Maica cea nestricată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel odrăslit dintr-însa fără durere, ca o maică, tânguindu-se, a zis: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din necinstea patimilor?

Categoria: Canoane

Cautare:

Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iachint

Vizualizari: 310

Id: 29245

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.