Troparul Sfântului Mucenic Nestor, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Nestor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Armele lui Faraon şi puterea lui le-a aruncat în mare, Cel Tare în războaie; să-I cântăm cântare nouă, că S-a preamărit.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pusu-te-ai bucurându-te peste sângele tău, înţelepte, ca pe o căruţă de văpaie şi te-ai suit cu bucurie către înălţimea cerului, unde este Iisus, Lumina Cea Neînserată.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfăşurându-te cu platoşa cea înţelegătoare a credinţei, Sfinte Nestor şi având în mâini Crucea ca o suliţă, ai tăiat cu tărie taberele vrăjmaşului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărindu-te cu căldura dragostei lui Hristos, ai sărit în locul cel de privelişte, ai risipit uneltirile lui Lie şi ai întărit semn de biruinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislit-ai în pântece pe Cel împreună fără de început cu Tatăl; născut-ai neştiind de bărbat mai presus de fire cu Trup, rămânând cu adevărat Fecioară Curată. Pentru aceasta toţi te cinstim.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce întăreşti tunetul...
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te cu Tăria Puterii Celui Ce a sfărâmat zăvoarele şi porţile iadului, degrabă ai intrat la luptă şi tare ai sfărâmat uneltirile vrăjmaşului.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe începătorul cel vechi al înşelăciunii, l-ai călcat sub picioarele tale, căci ca un tânăr bărbat ai mers către tăierea săbiei, Sfinte Nestor, lauda mucenicilor. Pentru aceea, te lăudăm.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Zdrobind mai înainte semeţia celor fărădelege, ai jertfit lui Dumnezeu, mucenice, dându-i Lui răsplătire sângele tău cel sfinţit. Pentru aceea, din nou ţi-a dat ţie răsplătire cu bogate haruri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iisus, Cel pe Care L-ai purtat în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, a înnoit mai presus de fire chipul cel pierdut al neamului, prin mâncarea lui Adam, dându-i podoaba cea dintâi.
Irmosul:
Cel Ce întăreşti tunetul şi zideşti Duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat şi să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Dumnezeule, graiul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am înspăimântat, Doamne; că de lauda Ta este plin tot pământul.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu învăţăturile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Dimitrie, ai fugit de la întunericul deşertăciunii elinilor şi ai strălucit cu lumina muceniciei.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tulburând marea cea sărată a necredinţei, cu dulceaţa credinţei tale, Sfinte Mucenice Nestor, ai înecat oştile necredincioşilor întru adâncul sângiurilor tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai pom sădit pe lângă Viaţă, hrănind cu bună rodirea chinurilor tale plinirea credincioşilor, Sfinte Nestor, lauda mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fii Curăţitoare de păcatele mele şi-mi dă mână de ajutor, mie, celui ce mă primejduiesc, Preasfântă Stăpână, Ajutătoarea cea tare a creştinilor.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Răsări mie, Doamne, Lumina Poruncilor Tale, că la tine aleargă duhul meu şi te laudă pe Tine; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine scap, Împăratul Păcii.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Udându-ţi cugetul cu cunoştinţa cuvintelor celor Dumnezeieşti, ai odrăslit spic de mucenicie copt la vreme, Mărite Mucenice Nestor.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin râurile cuvintelor tale, o, Sfinte Dimitrie, mucenice al lui Hristos, a potolit Sfântul Nestor nelegiuirea cea mare a necredinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luptându-te cu vrăjmaşul cel văzut, ai luat ajutorul lui Dumnezeu Cel Nevăzut, Sfinte Mucenice Nestor, pururea pomenite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Dumnezeul nostru! Bucură-te, Maica lui Dumnezeu Preacurată! Bucură-te, Mireasă Nenuntită!
Cântarea a 6-a. Irmos: Viforul gândurilor apucându-mă...
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Însemnându-ţi-se inima cu pecete, vitejeşte ai rănit inima lui Lie, luptătorule, cu suliţa bărbăţiei tale. Şi bucurându-te, eşti osândit la moarte pentru Iisus, Viaţa tuturor.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un mire din cămara trupului tău ai ieşit, Sfinte Nestor şi fiind luminat şi împodobit cu hainele cele sfinţite, din sângiurile tale, mucenice, ai stat înaintea Stăpânului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înălţându-ţi picioarele pe piatra dreptei credinţe, te-a întărit Hristos, Piatra vieţii şi a îndreptat cărările tale către El, Sfinte Nestor şi pe vrăjmaşii tăi i-a ruşinat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rupe lanţurile greşelilor mele, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii, Fecioară Marie. Că întru tine mi-am pus nădejdile mântuirii.
Irmosul:
Viforul gândurilor apucându-mă, mă trage întru adâncul greşelilor celor nemăsurate; dar Tu, Cârmuitorule Bunule, mai înainte apucând cârmuieşte-mă, ca pe proorocul şi mă mântuieşte.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...
Nevoindu-te bine, ai moştenit acum Mărirea Cea Nemuritoare, ostaş preaales al Stăpânului făcându-te, cu rugăciunile Sfântului Dimitrie, Mucenicul, cu care împreună, Sfinte Mucenice Nestor, Preaînţelepte, nu înceta a te ruga pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cel Ce ai grăit cu Moise în munte şi chipul Fecioarei în rug l-ai arătat; Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce ai luminat inimile credincioşilor, cu razele nevoinţelor răbdătorului de chinuri; Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stingând văpaia necredinţei, cu Roua Dumnezeieştilor tale sângiuri, Mucenice Nestor acum cânţi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Jertfă vie aducându-te Domnului, întru miros cu bună mireasmă, Mucenice Nestor, cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai Sfântă decât Heruvimii te-ai arătat, Preasfântă Stăpână, născând pe Preasfântul Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce ne sfinţeşte pe noi.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pământul şi toate cele...
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pământul a primit cinstitul tău sânge, cel ce s-a vărsat pentru Hristos, cerurile ţi-au primit sufletul, ca pe o mireasă înfrumuseţată; cetele mucenicilor şi sufletele tuturor drepţilor, cu veselie te-au întâmpinat pe tine, Sfinte Mucenice Nestor.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, sufletul tău cel iubitor de Dumnezeu, Sfinte Mucenice Nestor, care întru nimic a socotit moartea cea vremelnică, iar viaţa cea întru Dumnezeu a ales-o; o, ce bărbăţie Dumnezeiască, care a biruit cu tărie nebărbăţia vrăjmaşilor, celor ce nu mărturisesc pe Hristos!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Luptatu-te-ai lupta cea bună, călătoria ai săvârşit-o cu adevărat, Sfinte Nestor, Preaînţelepte şi ţi-ai păzit credinţa; şi de acum înainte te aşteaptă cununa dreptăţii, pe care ţi-o va da ţie Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu mă tem de vânările vrăjmaşului, avându-te pe tine Ajutătoare. Nu mă voi teme de rele, năzuind la tine, Născătoare de Dumnezeu; că întru tine mă laud şi întru tine voi trece zidul păcatului, izbăvindu-mă cu rugăciunea ta, Preacurată.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pământul şi toate cele ce sunt pe el, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fii oamenilor şi preoţii, binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi pe El în veci!
Cântarea a 9-a. Irmos: Pentru că mi-a făcut mie...
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcându-te cu porfiră vopsită din sfinţite sângiurile tale şi ţinând în dreapta ta crucea ca un sceptru, împărăţeşte împreună cu Hristos, Sfinte Fericite Nestor.
Stih: Sfinte Mucenice Nestor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strugure copt al Viei Celei Înţelegătoare te-ai arătat şi în linurile muceniciei ne-ai stors nouă vinul umilinţei, izvorându-1 credincioşilor, Sfinte Nestor, mult luptătorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce dănţuieşti împreună cu îngerii înaintea feţei lui Iisus şi te îndestulezi de Slava Lui, Sfinte Mucenice Nestor, adu-ţi aminte totdeauna de cei ce săvârşesc cu credinţă, cinstită pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai Locaş Luminii, Ceea ce ai risipit negura necunoştinţei celei de demult cu adevărat; Biserică a Sfinţeniei, Sfeşnic de Aur, Ceea ce eşti mai presus de ceruri, Preacurată.
Irmosul:
Pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este Numele Lui; şi mila Lui este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Pe Dumnezeiescul luptător, Sfântul Dimitrie, credincioşii cu evlavie adunându-ne, toţi să-l lăudăm cu cântări, mărind împreună cu acesta pe Strălucitul Mucenic Nestor. Care a surpat mândria lui Lie şi s-a nevoit pentru Hristos, învrednicindu-se şi de Slava Lui.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Nu te-ai înspăimântat de sălbăticirea vrăjmaşilor, nici te-ai înfricoşat de bătăile trupului; ci, fără de temere ai alergat la luptă, înţelepte, purtând arma cea nebiruită, Dumnezeiasca Cruce: drept aceea ai şi omorât pe înşelătorul şi fiind omorât, Sfinte Mucenice Nestor, te-ai învrednicit de Viaţă, stând înaintea lui Hristos.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Cel Ce şade pe Scaun de Heruvimi şi se află în Sânurile Tatălui, şade în sânurile tale Trupeşte ca pe un Scaun Sfinţit al Său. Căci cu adevărat a Împărăţit Dumnezeu peste toate neamurile şi cu înţelegere cântăm Lui acum. Pe Acesta roagă-L să se mântuiască robii tăi.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrabă ne întâmpină pe noi...
Dacă Te-a văzut Preacurata Maica Ta Înălţat pe Cruce, pe Tine, Cuvântule al lui Dumnezeu, ca o Maică, tânguindu-se, zicea: ce este această Minune Nouă şi străină Fiul meu? Cum Tu, Viaţa tuturor, primeşti moarte, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Milostiv?
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Nestor
Vizualizari: 206
Id: 29437
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Terentie, catre sotia sa Neonila si catre cei impreuna cu dansii
Canon de rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Mucenita Anastasia Romana
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Avramie
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei si catre Sfanta Mucenita Zenovia, sora sa
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Epimah
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.