Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea şi pe Israel cel ce a fugit, mergătorul cel pedestru l-a izbăvit. Pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Toţi fiind îmbrăcaţi măriţilor cu veşminte de preoţie, împodobite cu tot felul de haruri, şi iarăşi înfrumuseţate cu vopselele sângelui mucenicesc, tari luptători v-aţi arătat ai dreptei credinţe.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos dătătorul de nevoinţe acum îşi întinde dreapta Sa la toţi pătimitorii şi deschizând câmpul nevoinţelor, a adunat ceată de patru mucenici alcătuită după cuviinţă, care îl slăveşte pe Dânsul cu cântări.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind întâi mai-mare Bisericii Patrichie, ca un păstor bun ţi-ai pus sufletul tău pentru ea, fericite, având întru ajutor pe înţelepţitul Menandru şi pe dumnezeiescul Polien, împreună cu Acachie, pururea înălţând lui Dumnezeu cântare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Grăitorii de Dumnezeu mucenici urmând graiurile dumnezeieştilor prooroci, au mărturisit pe Cuvântul lui că a luat trup din Preacurata Fecioară; pe care văzând-o că este Născătoare de Dumnezeu, pururea cu cântări o fericim.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel ce ai întărit din început...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Să fericim credincioşii pe cei ce bărbăteşte au umblat pe calea muceniciei şi au săvârşit călătoria cea preabună, ca pe nişte mucenici purtători de biruinţă şi încununaţi dumnezeieşte şi ierarhi cugetători de Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Grăitorul de Dumnezeu înfierbântându-se de râvna dreptei credinţe, a veştejit văpaia înşelăciunii, grăind fără sminteală ritoriceşte dogmele cuvântării de Dumnezeu, şi cu adevărat înţelepţind pe toţi către cunoştinţă dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând Patrichie pe cumplitul dregător omorât de beţia necredinţei, a sărit strigând cuvinte de cunoştinţa Dumnezeirii şi a semănat la toţi dumnezeiescul cuvânt al credinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neispitită de nuntă ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu; pe Care mucenicii lui Dumnezeu bărbăteşte L-au mărturisit, ca nişte ostaşi ce au fost ai Lui, şi s-au făcut încununaţi.
Irmosul:
Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti tăria mea Doamne şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu puterea lui Hristos te-ai îmbrăcat Patrichie, căci ai ajuns a fi preot al Lui şi arătat urmând după urmele Lui, prin torturi te-ai adus prinos Însuşi Făcătorului de bine, cu dreaptă credinţă strigându-i Lui: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Preot dumnezeiesc te-ai arătat părinte Acachie, umplându-te de dumnezeiasca lumină şi arătându-te mărturie adevărată lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea idolilor. Pentru aceea şi cu cuget vesel strigi: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dănţuind şi veselindu-se Menandru împreună cu ceata mucenicilor Tăi, Hristoase, străluceşte acum cu razele Tale, şi înfrumuseţându-se cu vărsare de lumină acolo, Ţie Stăpânului cu veselie strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Părintele Polien mucenic arătându-se, s-a învrednicit a se număra în ceata cea sfinţită ca un nebiruit. Pentru aceasta acum şi de lumina cea nestricăcioasă umplându-se după vrednicie, strigă Ţie Stăpânului tuturor şi Ziditorului: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mucenicii cei înţelepţi având armă pe preacurata, ceea ce Te-a născut pe Tine Hristoase, au biruit măiestriile înşelăciunii, şi îmbunările tiranilor arătat le-au risipit, şi acum arătându-se purtători de cununi, strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Prin ostenelile sihăstriei omorându-vă lumii, cugetătorilor de Dumnezeu mucenici, cu osârdie v-aţi adus pe voi înşivă lui Hristos jertfe desăvârşite, junghiindu-vă ca nişte miei, fiind plecaţi dumnezeieştilor porunci ale Stăpânului.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Gânditor petrecând acum împreună cu îngerii, fericite Patrichie, pomeneşte către Stăpânul, pe cei ce săvârşesc cinstită prăznuirea ta prealăudate, rugându-te întru rugăciunile tale să ne mântuiască de primejdii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nevoindu-vă după lege prealăudaţilor mucenici v-aţi încununat, căci răbdând amarele dureri şi răni de la călcătorii de lege, v-aţi învrednicit a vă desfăta în ceruri de viaţa cea nestricăcioasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toţi măriţii mucenici cunoscându-te pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, au propovăduit pe Cel născut din tine, ştiind pe Dumnezeu Cuvântul, vitejeşte stând împotriva păcatului până la moarte, Doamnă şi Fecioară Prealăudată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Noi poporul cel credincios, luminat cu bună cuviinţă, adunând acum cete, după vrednicie să lăudăm cu bucurie adunarea cea de chinuri, ce este alcătuită de patru mucenici şi ierarhi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pătimitorii potolesc durerile bolilor celor trupeşti, prin izvoarele apelor celor fierbinţi; şi cu dumnezeieştile rugăciuni, de patimile cele sufleteşti mântuiesc, pe cei ce cu credinţă aleargă către dânşii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rugând acum pe Mântuitorul Hristos, fericite Patrichie, răsare-mi prin rugăciunile tale zorile cele înţelegătoare, mie celui ce zac în întunericul greşelilor, şi din aceasta îmi petrec viaţa în răutate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mi sufletul meu, ceea ce ai născut strălucirea slavei Tatălui, Fecioară Născătoare de Dumnezeu prealăudată. Căci pătimitorii având harul tău, au defăimat limbuţiile cele rele ale tiranilor.
Irmosul:
Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci îmi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule, şi mă mântuieşte.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii...
Ca o sfinţită vistierie a lui lisus, Patrichie, Biserica primind trupul tău, bucurându-se strigă ţie: prin tine toată lumea în pace adâncă se ţine, şi se acoperă de tot eresul nevătămată ca o nebiruită.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lăudaţii mucenici fiind împodobiţi cu podoaba preoţiei, cu sângiurile lor o au făcut pe dânsa mai sfinţită, şi dănţuind întru vederea lui Dumnezeu cântau: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu lumină dumnezeiască, fericite Patrichie, ai defăimat învăţăturile cele rele ale ritorilor, căci ca într-un cuptor fiind în apele cele fierbinţi, de care nu te-ai ars, strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ighemonul, neîmpăcatul vrăjmaş n-a suferit, Patrichie, înţeleptele tale cuvinte, cu care ai biruit pe spurcaţii mincinoşi, numiţi zei, pe care scuipându-i strigai cu bucurie: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată acum s-a plinit dumnezeiasca proorocie a dumnezeiescului David, căci pătrimea mucenicilor cu dragoste cinsteşte faţa ta, Preacurată Fecioară, strigând Celui Ce S-a întrupat din tine: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Veniţi credincioşilor cu veselie să cinstim pe mucenicii cei purtători de cununi, pe ierarhii cei cugetători de Dumnezeu, slăvind pe Hristos, Cel ce le-a dat lor putere, să nu se teamă de chinurile vrăjmaşilor. Pe care tinerii bine-L cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei, se împodobeşte pătrimea bunilor biruitori mucenici, şi străluceşte cu minunile, foarte luminând pe fiecare din cei ce cântă Făcătorului şi Mântuitorului: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca cei ce aţi biruit taberile demonilor, şi nu v-aţi înspăimântat de îngrozirile tiranilor, aţi primit cununi de la Hristos, ca nişte purtători de biruinţă, cântând: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să se veselească Menandru, să fie lăudat Acachie şi luminatul Patrichie, împreună cu Polien, care adunându-se ceată, ca cei ce s-au arătat preoţi, să laude neîncetat pe Cuvântul Tatălui, Care S-a întrupat din pântece fecioresc neispitit de nuntă, preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul tiranul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună izbăviţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând tiranii pe mucenici că li se tăiau capetele şi îşi dau sufletele cu dragoste vitejeşte, s-au spăimântat. Iar Hristos i-a primit pe ei odihnindu-i întru Sine, prin care şi tămăduiri ca dintr-un izvor, neîncetat izvorăşte celor ce aleargă către dânşii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sârguindu-vă ierarhilor şi mucenicilor, a vedea izvorul doririlor în ceruri, părăsind toate cele bune de pe pământ, v-aţi înălţat la vârful cel preaînalt al dumnezeieştii împărăţii, învrednicindu-vă de desfătarea cea fericită mai presus de cuget
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Trecut-aţi apa încercărilor şi focul chinurilor şi învederat aţi primit acum repaosul cel veşnic în locaşurile cele cereşti, întru care dănţuind neîncetat, purtând cununi, izbăviţi-ne pe noi de primejdii, pătimitorilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pomenirea mucenicilor, ca soarele luminează pe credincioşi cu minunile lor, căci Dumnezeu, Cel născut din tine, preacurată Fecioară, pe Care cu dreaptă credinţă L-a propovăduit, arătat i-a luminat pe ei, slăvind precum a făgăduit, pe cei ce cu credinţă au cinstit venirea Lui.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea...
Să cinstim cu cântări pe Acachie cel înţelept şi pe Polien cel sfinţit întru credinţă şi pe marele Patrichie dimpreună cu Menandru. Căci fiind aceştia preoţi lui Dumnezeu Atotţiitorul, bine I-au plăcut Lui. Pentru aceea se şi veselesc împreună cu îngerii şi cu dânşii s-au unit prin credinţă; cărora cu dragoste să strigăm: Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Patrichie si a celor dimpreuna cu dansul
Vizualizari: 234
Id: 29184
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfintii Mari Imparati, intocmai cu Apostolii, Constantin si mama sa, Elena
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Pahomie cel Mare
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Vasilisc
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.