Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Soarele cel înţelegător, avându-te pe tine la înălţimea Bisericii Sale stea luminată de Dumnezeu, tot pământul l-a luminat, cu strălucirile chinurilor tale, fericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din vârsta tinereţilor fiind dat lui Dumnezeu, Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, lămurit ţi-ai luminat sufletul cu virtuţi date de Dumnezeu şi ai împodobit lumea cu cinstitele tale chinuri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vestitul mucenic înţelegând mrejele înşelăciunii întinse pe pământ, umbla pretutindenea întărind prin har şi cu învăţături sufletele credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din prisosul milostivirii plecând cerurile, S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu şi S-a întrupat din Tine, Preacurată, ca să mântuiască pe oameni de înşelăciunea şarpelui.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ochii cugetului plecându-te cu totul către Dumnezeu, mucenice pururea pomenite, nu simţeai bătăile trupului, fiind înconjurat din toate părţile cu chinuri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind întărit pe piatra cea întărită a credinţei lui Hristos, nicicum nu te-ai mişcat de năpădirile durerilor, nici de amăgirile celor fără de lege, Mărite Mucenice Teodot.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tiranul prigonitor zdrobea trupul tău, mucenice, cu chinuri multe, dar nu a putut nicicum să-ţi slăbească tăria sufletului, care era întărită de dragoste către Mântuitorul, fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceata grăitorilor de Dumnezeu prooroci văzând de departe adâncul tainei tale, Mireasă a lui Dumnezeu, cu multe feluri de glasuri te propovăduieşte pe tine Maică a lui Dumnezeu, Preacurată.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat crucea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică, cu dumnezeiască cuviinţă cântă strigând, din cuget curat, întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelepciunea cuvintelor şi cu harul lucrurilor tale, lămurit ai ruşinat pe părtinitorul întunericului şi nevoindu-te, prealăudate, ai ridicat semne de biruinţă împotriva lui, Sfinte Mucenice Teodot.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul chinurilor tale, lămurit ai ars înşelăciunea mulţimii de zei şi aprinzându-te ca o făclie de taină, în Sfântul Duh, ai luminat lumea cea de sub soare, mucenice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiindu-ţi strivite coastele şi fiind înconjurat cu adevărat pretutindenea cu dureri cumplite, cu bună tărie ţi-ai arătat cugetul nestrămutat prin credinţă, mărite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Păzindu-te Ziditorul Fecioară Nestricată după naştere ca şi mai înainte de naştere, S-a sălăşluit în pântecele tău şi ca un milostiv a înnoit pe cei stricaţi de înşelăciune.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, Te rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce-i chemi din negura greşelilor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin răbdarea ta, mucenice înţelepte, în privelişte ai suferit năvălirile călcătorilor de lege şi durerile chinurilor şi arderile, îngrădit fiind cu dumnezeiasca întrarmare.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduind cuvântul Ortodoxiei, te-ai apucat de călătoriile cele îndelungate, mucenice cugetătorule de Dumnezeu şi ai întors către lumină pe cei rătăciţi, făcându-i să se lepede de întunericul deşertăciunii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Spânzurat fiind pe lemn ca un miel, ai suferit şuviţările unghiilor de fier ca şi cum ai fi fost fără de trup, dezbrăcându-te de grăsimea omorârii, preafericite mucenice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai, Preacurată Fecioară, pe Cuvântul Tatălui Cel Adevărat, Care S-a întrupat din cinstite sângiurile tale în două firi desăvârşit şi într-un Ipostas, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvintele tale cele sfinţite ai îndemnat pe femei cinstite către nevoinţe, mucenice şi surpând pe vrăjmaşul cu lupte bărbăteşti şi-au împletit cununile nestricăciunii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îngrădindu-ţi sufletul cu puterea Duhului, ai surpat duhurile viclenirii prin răbdarea chinurilor şi ai primit de la Dumnezeu diadema biruinţei, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu pâraiele sângiurilor tale ai stins focul idolilor, mucenice al lui Hristos şi cu roua ostenelilor tale ai răcorit sufletele credincioşilor, izbăvindu-le din văpaia înșelăciunii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce este cu adevărat mai presus de toată zidirea cea nevăzută şi cea văzută, a intrat în pântecele tău cu adevărat, şi S-a făcut Trup, din nou zidind pe oameni, ceea ce eşti Pururea Fecioară.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume şi ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfinţite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul pentru cuvioşii tineri; iar pe caldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul ostenelilor tale, de Dumnezeu fericite, ai stins focul idolilor, iar cu pâraiele sângelui tău ai înecat pe vrăjmaşii cei fără de trup, Sfinte Mucenice Teodot, strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o tămâie cu bun miros te-ai adus dătătorului tău de luptă, înţelepte, prin harul cel dumnezeiesc surpând înşelăciunea cea cu miros rău; pentru aceea cânţi cu bucurie: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Datu-te-ai povară sfântă la Fronton, purtătorule de Dumnezeu, păzind cuvintele tale, spre ridicare de biserică sfântă, spre curăţia tuturor dreptcredincioşilor şi spre câştigarea sufletelor, Sfinte Mucenice Teodot.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai, Maică Fecioară, pe Cuvântul purtător de un Ipostas, lămurit având două voinţe şi două osebiri ale Lui fireşti. Căci Cel Ce S-a întrupat pentru noi este Dumnezeu şi Om.
Cântarea a 8-a. Irmosul: Din văpaie cuvioşilor...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai stâlp nemişcat, turn neclintit, zid nesurpat, temeiul credinţei, dare dumnezeiască, ajutor dreptei credinţe, surpător înşelăciunii, purtătorule de chinuri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ocârmuirea dumnezeiescului har, înţelepte, ai trecut noianul cel mare al chinurilor şi cu veselie ai ajuns la limanurile cele line, ale împărăţiei celei de sus, mărite.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Umbletele şi cărările tale, mucenice, s-au îndreptat către Hristos Dumnezeul tuturor şi Domnul, întru ale Cărui mâini ţi-ai dat sufletul tău, purtătorule de chinuri, Sfinte Teodot, de trei ori fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Limba ritoricească nu poate să spună adâncimea cea negrăită a tainei tale, căci ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de cuvânt, Preacurată Fecioară, spre mântuirea tuturor.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci, Hristoase, numai cu singură voirea Ta. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să dobândeşti slava cea de acolo, purtătorule de chinuri, cu bucurie ai defăimat slava cea văzută şi cu dumnezeiască însuflare ai alergat către chinuri, neînfricoşându-te de multe feluri de chinuri şi de moartea cea amară. Pentru aceea nevoindu-te, te-ai încununat împreună cu mucenicii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai, mucenice, casă curată Treimii, preafericite, împodobită cu zidirea faptelor celor dumnezeieşti şi cu luminile chinurilor celor luminoase; iar cu dumnezeiasca putere, lămurit ai stricat capiştile demonilor şi idolii, Înţelepte Teodot.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai munte picurând dulceaţă dumnezeiască, izvor minunilor şi noian dumnezeieştilor daruri, râu limpede al Duhului, care adapă suflete şi îneacă patimi şi pricinuieşte veselie tuturor, celor ce te laudă pe tine, mucenice mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mucenice Teodot, sfântă şi purtătoare de lumină, pomenirea ta nouă ne-a sosit, luminând pururea sufletele cele înnegurate; pe care săvârşind-o, te rugăm, caută preafericite, cercetându-ne şi de toată nevoia ce vine asupra noastră şi ne miluieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin glasul îngerului ai născut pe Cuvântul, Carele a luat Trup cu minte şi cu suflet din Preacuratele sângiurile tale, Preasfântă Fecioară şi a surpat pe vrăjmaşii cei fără de trup şi ne-a mântuit pe noi pe toţi, care te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu oștile cereşti, pe tine te fericim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Arătatu-te-ai cu adevărat stea mult-luminoasă, luminând zidirea cu luminile minunilor şi ale sfinţitelor chinuri, fericite Teodot. Pentru aceasta astăzi prăznuim pomenirea ta cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos cu umilinţa inimii.
Iar de va fi Post:
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Maică a lui Dumnezeu, te ştim toţi pe tine, Ceea ce te-ai arătat Fecioară cu adevărat şi după naştere, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoşii Folositoare, pe tine te-am câştigat întru ispite mântuire, Una Ceea ce eşti cu totul fără prihană.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul Curată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidire a mâinilor Tale celor Preacurate?
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Vizualizari: 234
Id: 29205
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei si catre Sfintii Mucenici Alexandru si Antonina
Canon de rugaciune catre Sfantul Apostol Bartolomeu
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Petru Atonitul
Canon de rugaciune catre Sfantul Proroc Elisei
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.