Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel, cu picioarele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Marea Roşie a sângiurilor tale, asemenea cu Moise trecând-o fără de valuri, Sfinte Vavila Fericite, grăiai: să cântăm lui Dumnezeu cântare de biruinţă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dragostea celor pământeşti supunând-o tu dragostei celei Dumnezeieşti, ai defăimat viaţa Sfinte Vavila, Fericite, sârguindu-te a vedea Frumuseţea lui Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce doreai Treimea Cea mai presus de Dumnezeire, ai murit împreună cu trei prunci, Sfinte Vavila Fericite, lui Hristos dându-ţi sufletul pentru dragostea Lui.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Primind pe Ziditorul tău, Cel Ce Însuşi a voit a Se Întrupa din pântecele tău fără de sămânţă, Preacurată, mai presus de gând te-ai arătat Stăpână a zidirilor.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu este Sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu este Sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, Cel Ce ai înălţat funtea credinciosului tău Sfântului Vavila şi l-ai încununat cu cununa mărturisirii Tale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Putere mucenicilor s-a făcut Crucea Ta, întărind pe prunci împreună cu Lăudatul Vavila; şi printr-înşii surpând semeţiile rătăcirii celei fără de Dumnezeu. Puterea diavolului s-a stins până la sfârşit, Hristoase, că se biruieşte cel tare de pruncii cei fără de răutate şi de Dumnezeiescul Vavila şi se batjocoreşte de dânşii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Puterea şi Lauda mea este Hristos, Cel Ce a Răsărit din tine îmbrăcat cu Chip de rob, Născătoare de Dumnezeu şi din robia diavolului, cu bunătatea Sa, ne-a mântuit pe noi.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Hristos este Puterea mea, Dumnezeul şi Domnul, Cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos îmi este Putere, Dumnezeu şi Domn, strigai înaintea divanurilor celor tiranice, neîngrozit de înfricoşări, în Domnul veselindu-te, Sfinţite Mucenice Vavila.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aducând Domnului jertfă fără de prihană, înfricoşătoare jertfa fără de sânge, te-ai adus şi pe tine înjunghiere nespurcată prin sânge, Sfinţite Mucenice Vavila.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetul cel tânăr al pruncilor, ca un îndreptător de tineri înţelept, hrănindu-i cu laptele cel duhovnicesc, i-ai adus jertfă nespurcată, Cuvioase Sfinţite Mucenice Vavila.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ştiindu-te Locaş Preasfinţit al lui Dumnezeu pe tine cea Singură Neîntinată, care întreci pe toţi credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, cu sfinţite glasuri te fericim.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cu Dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, Te rog luminează-le; ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce chemi din negura greşelilor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiescul Tău dar, Iisuse, cu adevărat l-a primit din înălţime Sfinţitul Mucenic Vavila, încât şi pruncii cei tineri s-au îndemnat către dragostea Ta şi către nebăgarea în seamă a morţii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-se cu Dumnezeiasca cunoştiinţă a Ta, Sfinţitul Mucenic Vavila, pe toţi îi învăţa, Doamne, ca numai pe Tine să Te cunoască Fiul lui Dumnezeu Adevărat, Care de la întuneric şi de la rătăcire ne-ai mântuit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind ales din Dumnezeiasca Ta rânduială Sfinţitului Mucenic Vavila, a paşte turma Ta cea cuvântătoare, Ţie, Cuvinte al lui Dumnezeu, aduce sângele său, povăţuind pe toţi cu înţelepciune către calea mântuirii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Stăpânul tuturor Cel Ce S-a născut din tine, Preacurată, plecându-L cu rugăciunea, roagă-L ca de toată stricăciunea cea potrivnică să izbăvească pe robii tăi, cei ce te mărturisesc pe tine Maică şi Fecioară.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând marea vieţii că se învăluie de viforul rătăcirii, Sfântul Vavila, pururea pomenitul nevoitor, striga: scoate viaţa mea din stricăciune, Mult Milostive.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Asemănându-se lui Hristos pururea pomenitul mucenic şi nevoitor, mai înaintea turmei şi-a dat sufletul său, mutându-se de la stricăciunea morţii, către viaţa cea veşnică.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nestatornicia pruncilor, cu înţelepciune a întărit-o prin patimile sale Sfântul Vavila, Preafericitul nevoitor, mutându-i de la pământ către viaţa cerului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prin naşterea ta, am scăpat din legăturile osândirii şi din ale blestemului, Binecuvântată Fecioară; că numai tu ai Întrupat pe Dumnezeu pe pământ din Curatele tale sângiuri, Ceea ce eşti fără prihană.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Măririle credinţei în inima ta punându-le, l-ai păzit, Sfinţite Mucenice Vavila, netemându-te de chinuitori, sluga lui Hristos. Pentru aceasta, păzeşte-ne pe noi.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Ca o pârgă...
Ca pe un propovăduitor al dreptei credinţe şi întărire nevoitorilor, Biserica te măreşte pe tine, prealăudate, luminându-se astăzi. Ci, ca unul care ai îndrăznire către Domnul, roagă-te, Sfinte Vavila, ca în pace desăvârşită să păzească pe cei ce te măresc şi te laudă pe tine, o, mult pătimitorule.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Îngerul a făcut cuptorul dătător de rouă cuvioşilor tineri; iar pe caldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai marii cetelor celor cereşti astăzi văzând pe tineri biruitori împotriva rătăcirii şi pe Dumnezeiescul Vavila bucurându-se, împreună strigau lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Darul Stăpânului Cel Purtător de Lumină a luminat pe credincioşii cei ce s-au adunat, îndemnându-i să strige cu bucurie: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tiranul nu se dumirea în ce chip va ajuta celor ce nu erau dumnezei; iar Dumnezeiescul Vavila îndeamnă a striga Preasfintei Treimi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu fulgerele tale cele Prealuminoase, luminează inima mea cea întunecată, Ceea ce ai născut pe pământ, pe Soarele Hristos, Fecioară, Căreia pururea îţi cântăm: Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Dumnezeu Tatăl, Ziditorul şi pe Fiul Cel de o Fiinţă şi pe Dumnezeiescul Duh, tinerii cei din văpaie se îndemnau a cânta: Binecuvântaţi pe Domnul, toată făptura şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi, fraţilor, pomenirea Sfinţitului Mucenic Vavila, pe tinerii cei din văpaie, a cânta îi îndeamnă: Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi tinerii ucenici ai preotului şi Mucenicului Vavila, împreună cu bătrânul încununându-se, a cânta se îndeamnă: Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ungerea cea preoţească a preotului şi Mucenicului Vavila, cu ungerea sângelui mai mult se măreşte. Pentru aceea, pe Domnul toate lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu Trup ai născut pe Dumnezeu, Care ţine toate cu mâna; şi în braţe, Fecioară, pe Acesta L-ai purtat; pe Care toate lucrurile ca pe Domnul Îl laudă şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor, Cuvântul Întrupat; pe Care, mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos a arătat oamenilor cale lesne de suit către Înălţimea Cerurilor prin Cruce; pentru aceea, se biruieşte moartea de către oameni, căci nici pruncii cei tineri nu s-au înspăimântat de dânsa; pe care împreună cu Minunatul Mucenic Vavila să-i fericim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflând răsplătire ostenelilor tale de la Hristos, darul minunilor şi moştenire veşnică Sfinte Vavila Dumnezeiescule, cânţi împreună cu îngerii: Sfântă, Sfântă, Sfântă eşti Treime, Ceea Ce toate le lucrezi şi toate le poţi.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vavila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să luăm vindecări de patimi alergând la cortul cel lăudat al nevoitorilor, că întru dânsul sunt de faţă cetele îngerilor şi duhurile drepţilor şi mai ales Stăpâna tuturor, împreună cu Minunatul Mucenic Vavila, împărţind tămăduiri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cântare aduc ţie, Fecioară Stăpână, din buze spurcate eu, ticălosul, rugându-mă: scoate-mă din noroiul faptelor mele şi pe toţi cei ce te laudă acum învredniceşte-i de-a dreapta măririi Fiului tău.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Fiind aprins de mărturisirea credinţei, ai stins credinţa cea rea a înşelăciunii, arătând de ocară nedumnezeirea idolilor; şi făcându-te jertfă Dumnezeiască arsă de tot, cu minunile răcoreşti marginile lumii. Părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Pe Sprijinitoarea cea Fierbinte a celor din nevoi, pe Ajutoarea noastră şi către Dumnezeu Împăciuitoarea, prin care ne-am mântuit din stricăciune, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o fericim.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Văzând pe Cruce spânzurat pe Fiul tău, Preacurată, sfărâmându-ţi-se cele de Maică din lăuntru, cu jale strigai: vai mie, Fiul meu! Cum ai apus, Lumina mea cea fără de ani?
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei
Vizualizari: 227
Id: 29348
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Prooroc Zaharia
Canon de rugaciune la Sarbatoarea pomenirii minunii Sfantului Arhanghel Mihail in Colose (1)
Canon de rugaciune la Sarbatoarea pomenirii minunii Sfantului Arhanghel Mihail in Colose (2)
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Sozont
Canon de rugaciune la Praznicul Nasterii Maicii Domnului (1)
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.