Troparul Sfinţilor Mucenici Isavru, Inochentie, Felix, Peregrin şi a celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Îmblânzeşte, mucenice, pe Dumnezeul şi Mântuitorul Cel Preabun, ca să mă miluiască şi să mă mântuiască de cumplita nevoie pe mine, care cu credinţă năzuiesc la acoperământul tău, fericite.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind strâmtorat de greşeli cumplite şi de mulţimea primejdiilor fiind înghesuit, strig: fii mie ajutor şi mă izbăveşte de nevoia care m-a cuprins, Mucenice Isavre de Dumnezeu cugetătorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
După lege nevoindu-te pentru Hristos, te-ai dăruit cetăţii tale păzitor neadormit, dar fii acoperământ şi părtinitor pentru cei ce scapă la tine, Mărite Mucenice Isavre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Aflându-mă Veliar gol de podoaba virtuţilor, m-a rănit cu săgeata dezmierdărilor, dar tu, Ceea ce ai născut pe Doctorul Dumnezeu, tămăduieşte rănile sufletului meu.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea celor...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dăruieşte ajutorul tău cel de sus robilor tăi, mântuindu-ne pe noi de toată ispita, de primejdii şi de nevoi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mormântul tău izvorând râuri de tămăduiri, face să înceteze tot felul de boli ale oamenilor, Mărite Mucenice Isavre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cinstind numele lui Hristos, ai ajuns să fii cinstit; pentru aceasta strig: izbăveşte-mă de toată necuviinţa cu rugăciunile tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Unitu-s-a Ziditorul meu mai presus de fire întru tine, Stăpână, vrând prin tine să mă înnoiască cu totul pe mine, precum a binevoit.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-mă cu trufia şi alunecând cu patimile, am căzut; dar ridică-mă pe mine, cel ce zac în adâncul deznădăjduirii, cugetătorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine te am tare păzitor şi scăpare, apără-mă pe mine, preamărite şi nu mă trece cu vederea în ziua întristării mele şi mă mântuieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întru durerea inimii mele, mă rog Ţie, Apărătorul meu cel fierbinte, nu mă lăsa pe mine, că pier de supărările vrăjmaşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce eşti Acoperământ şi Ajutor Neînfricat pentru pământeni, apără-mă şi mă scapă de tot felul de primejdii pe mine sluga ta, Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai fiu al zilei, având în inima ta lumină neapusă strălucind, prin care se împuţinează întunericul înşelăciunii şi tuturor luminează cunoştinţa dumnezeieştii lumini; pentru aceasta strig ţie: luminează-mă pe mine, care sunt orb la cuget.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Nu mă trece cu vederea, mucenice, pe mine care alerg cu credinţă către tine, nici să nu te lepezi de mine, căci cei ce mă urăsc grăiesc împotriva mea cu limbă vicleană, vrăjmăşindu-mă în deşert, ca să mă piardă pe mine robul tău, ci apucând înainte, miluieşte-mă, sfinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
În noapte şi în zi te chem pe tine, marele meu apărător, păzeşte-mă, sfinte, în tot locul şi în toată vremea de toată stricăciunea şi supărarea celor potrivnici, pe mine cel ce mi-am pus toată nădejdea în tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din tine cu totul m-a luat închipuit Dumnezeul, Ziditorul meu, pe Care roagă-L, pururea Preacurată, ca să, se milostivească către poporul cel păcătos şi să mântuiască de toată stricăciunea demonică lumea, care nădăjduieşte în tine, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Neispitită de bărbat.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Tămăduind abaterile gândului meu şi patimile inimii mele, cugetătorule de Dumnezeu, izbăveşte-mă de durerile cele trupeşti şi de tot felul de supărare şi de mâhniri şi prin rugăciunile tale mă arată mai presus de cursele vrăjmaşului.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, mucenice, cel ce te-ai nevoit, te-a sfinţit Preasfântul Dumnezeu, pe Care roagă-L să trimită sfinţire robilor tăi şi lumină şi mântuire de greşeli, căci de la Dumnezeu ne eşti nouă dăruit apărător neînfricat
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Binevoieşte, mult dorite mucenice, să fii împreună cu mine, cel ce mult te doresc, căci mă rog ţie, apărătorul meu cel bun şi cu credinţă strig ţie: Sfinte Isavre, fii mie ajutor şi mă izbăveşte de toată nevoia.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu picăturile rugăciunii tale celei mântuitoare, stingând văpaia patimilor mele, vindecă abaterile gândului meu, prin rugăciunile tale, Preasfântă Fecioară şi încetează viforul cel cumplit al patimilor mele, Preacurată.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a aprapiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Cu credinţa lui Hristos fiind răniţi, preafericiţilor şi paharul Lui cu credinţă bând, închinăciunile perşilor şi îndrăzneala pe pământ aţi surpat, cei întocmai cu numărul Treimii, rugăciuni faceţi pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucindu-te de lumina cea în Trei Sori, Mărite Isavre, lnochentie Sfinte, Felixe, Ermie şi Peregrine Înţelepte, împreună cu Vasilie, luminaţi cu strălucirile minunilor pe cei ce vă laudă pe voi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stele mult luminoase v-aţi arătat, împuţinând întunericul înşelăciunii, pătimitori ai Domnului; pentru aceea luminaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, sufletul meu cel orbit la cuget, izgonind împâclarea necunoştinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vindecaţi sufletul meu cel smerit, care boleşte fără vindecare, pierdeţi patimile trupului meu, dumnezeieştilor mucenici:Peregrine, Isavru, Vasilie, Felix, Ermia alesule şi Inochentie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Puterea mea şi lauda şi mântuirea îmieste Hristos Domnul, Care pentru bunătatea Sa a răsărit din tine, Fecioară Maică, Cel Ce ne-a izbăvit pe noi de îngrozirea şi de osânda cea strămoşească cea de la început.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat cu podoabele muceniciei, de Dumnezeu cuprinsule şi împodobit cu rănile cele de chinuri şi îmbrăcat cu haina cea roşie din sângele unghierii tale şi înfrumuseţat cu slava preoţiei, ai stat înainteaDomnului; pe Carele roagă-L totdeauna să ne împodobească pe noi cu haina mântuirii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind omorât eu ticălosul de căderea întru dezmierdări, sunt lepădat pe pământ, făcându-mă privelişte vrednică de tânguire; preamărite Isavru caută spre mine acum, arată în mine harul minunilor tale, să vadă neamul oamenilor că tu îmi eşti apărătorul meu şi izbăveşti din moarte pe robii tăi cei netrebnici.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Împodobindu-te, preasfinţite, întâi cu preoţia şi slujind cu evlavie, pe urmă te-ai făcut de bunăvoia ta jertfă curată, jertfindu-te lui Hristos prin mucenicie. Pentru aceasta şi lauda mea du-o către Ziditorul ca o tămâie şi mă miluieşte cu rugăciunile tale, mucenice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu, Cel Ce a împodobit cerul cu podoabele luminătorilor, te-a arătat pe tine, Născătoare de Dumnezeu, alt Cer, că din tine răsărind ca soarele, tot pământul l-a luminat cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Drept aceea, nimeni din cei ce aleargă la tine, nu iese ruşinat fără a nu primi dumnezeieştile tale daruri.
Irmosul:
Să lăudam bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu, dar văzîndu-i pe aceştia de o putere mai mare izbăviţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicindu-te de mari daruri de la Dumnezeu, Isavru pururea pomenite, izgoneşti demonii şi tot felul de boli, de supărări şi de moarte, ascultând cererile tuturor. Drept aceea, dă-mi şi mie pace, sănătate şi izbăvire de greşeli.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiasca şi cinstita Biserica ta, având ca o comoară nefurată preacinstitul şi sfântul tău trup, totdeauna îmbogăţeşte pe credincioşi prin împărţiri de daruri. Drept aceea şi eu care năzuiesc la dumnezeiescul tău mormânt, te rog să-mi dăruieşti darurile tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iată mucenice al Domnului, că nevoindu-te bine ai primit plata ostenelilor tale; părtineşte dar poporul tău totdeauna, cugetătorule de Dumnezeu, păzeşte patria ta, mântuieşte pe cei ce cu credinţă aleargă la tine şi dă pace la toată lumea, aducându-ţi aminte şi de mine sluga ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prealuminate Nor, Maica lui Dumnezeu, cu dreapta ta cea tare şi preaputernică, dă război împotriva celor ce ne vrăjmăşesc pe noi, apără pe cei ce sunt în nevoi, izbăveşte pe cei năpăstuiţi de greşeli prin rugăciunile tale, căci toate le poţi câte le voieşti.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pîntecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoare a cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Luând cuget dumnezeiesc apărători ai cetăţii Dirahiului şi ostaşi ai lui Hristos, aţi surpat semeţia lui Apolonie şi aţi ruşinat credinţa lui Tripontie, ca unii ce în chip luminat aţi primit de la Dumnezeu daruri de biruinţă, ca să dăruiţi credincioşilor tămăduiri de patimi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Ceea ce eşti Singura Preacurată Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia, pe mine, cel ce sunt întinat mai presus decât toţi cu greşeli trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieştile ape ale rugăciunilor tale, dându-mi, Curată, mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Mieluşeaua cea Neîntinată, Fecioara şi Maica Cuvântului cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat: Vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de ocara patimilor.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune catre Sfintii Mucenici Isavru, Inochentie, Felix, Peregrin si a celor impreuna cu dansii
Vizualizari: 219
Id: 29221
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Apostol Iuda, ruda Domnului
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Paisie cel Mare
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iulian din Tars
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.