Tropar la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne,
glasul al 8-lea:
Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Făclie de lumină Arătătoare şi Neapusă, Biserica celei Preacurate aflând cinstita haina ei, ca un Cer Luminos luminează lumea astăzi cu razele darurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Putere şi legătură de întărire, Preacurată, dumnezeiescul tău veşmânt dobândindu-1 cu adevărat cetatea ta, are tărie nebiruită; pentru aceasta, se şi bucură de tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai cinstită decât sicriul cel de demult s-a arătat cu adevărat racla ta pe pământ, de Dumnezeu Născătoare, ale cărei închipuiri purtând şi cunoştinţele adevărului credincioşilor păzind încă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu credinţă primind veşmântul celei Preacurate, să cinstim aceasta credincioşii ca pe o legătură de împreunare cu Dumnezeu astăzi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mult cinstita haină a celei Preacurate şi Preacinstite, prin har ne izvorăşte astăzi tămăduiri nouă credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Veselia ta curgând pururea ca nişte rouă de dimineaţă, potoleşte cuptorul patimilor celor ce te cinstesc pe tine totdeauna.
Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca o Tărie Preacinstită de Dumnezeu Născătoare, Făcătorul şi Ziditorul întemeindu-tc pe tine, ca şi cu nişte stele te-a împodobit cu dumnezeieşti străluciri, cu care luminezi marginile.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De pe pământ la cer, Născătoare de Dumnezeu, dumnezeiescul tău veşmânt, Preacurată, ne trage pe noi cei aprinşi cu căldură de dragostea lui. Pentru aceasta, pe tine te slăvim ca pe Pricina Măririi Celei mari de preţ.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată, darul cel nedeşertat, veniţi toţi cu inimă curată, o, iubitorilor de praznic şi scoateţi dumnezeieşti ape, care din destul izvorăsc din cinstită racla Celei Prealăudate.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu, Doamne, pe Maica Ta o ai slăvit; Tu ai înălţat mai presus de toate, puterile cele de duhuri, slava ei fără asemănare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preacurată de Dumnezeu Născătoare, tu eşti Darul lui Dumnezeu, care izvorăşte din destul din cinstită racla ta, pentru cei ce cu dragoste se închină ţie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Credincioşii împăraţi se încing cu tine ca şi cu o putere şi cetatea ta, avându-te pe tine Legătură, se laudă cu veşmântul tău, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Fecioară, mai presus de fire te-a preaslăvit Domnul, pe tine te-a împodobit, pe tine te-a cinstit mai presus de cuvânt, de Dumnezeu Născătoare, cu brâul, cu veşmântul şi cu dumnezeiasca raclă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine credincioşii câştigându-te tărie şi laudă, se încing cu mărire, cinstit brâul tău, de Dumnezeu Născătoare, dobândindu-1, ca pe o prealuminată şi cinstită podoabă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
A vedea slava ta cea negrăită, de Dumnezeu Născătoare, doreau de demult toţi dumnezeieştii prooroci, dar în zilele cele mai de pe urmă, S-a arătat nouă Cel Ce este mai presus decât vremurile.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, Acoperământule al tuturor oamenilor. A cărui punere prăznuim cu dragoste şi grăim cu frică ţie, Curată: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.
Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptor pruncii lui Avraam...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu, Unul, fiind, ca un Soare al dreptăţii, Bunule, dumnezeieşte ai împodobit biserica Celei Cinstite cu darurile Tale cele de multe feluri; întru care, răsărind, slobozeşte razele veşmântului Aceleia.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeieştile tale pahare, Preacurată, varsă din ele cu adevărat dar de minuni credincioşilor; iar pentru cei ce te cinstesc pe tine, ies din destul din sicriul tău, ca din alt Eden, râuri înţelegătoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Apropiaţi-vă acum cu veselie toţi cei de pe pământ, veniţi, îndeamnă în taină sicriul, de vă atingeţi de preaslăvitul veşmânt al Doamnei, care ca o vistierie este pus în mine.
Cântare a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îngerii, Preacinstită Curată, acum împreună dănţuiesc în cinstită Biserica ta şi înconjoară, Stăpână, cu dragoste şi cu bucurie, cinstită şi sfântă haina ta. Iar noi cu veselie multă ne închinăm, lăudându-te pe tine, Slava neamului nostru.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Toiag, care ai odrăslit Floarea Vieţii, tu eşti Bucuria tuturor, mult Cinstită Preacurată, Vas primitor de mireasma Duhului, Vistierie de bunătăţi, Izvor de miresme, din care miruri de tămăduiri izvorăşte dumnezeiasca raclă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Laudă măririle tale, Cinstită Preacurată, ostile cele de duhuri, propovăduiesc luminat toţi patriarhii şi proorocii, Apostolii şi ceata mucenicilor şi toată plinirea cuvioşilor, cu care ne închinăm ţie.
Cântarea a 9-a. Irmos: Piatra Cea netăiată de mână...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sicriul tău, Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat cu adevărat cămară preacinstită, având cinstit brâul şi veşmântul tău ca o îmbrăcăminte feciorească de mireasă şi păzindu-le ca pe o comoară de viaţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
La Biserica Fecioarei, care se aseamănă cu toată buna podoabă cerească, noi, credincioşii, astăzi ajungând, cu razele minunilor, ca şi cu nişte stele, ne luminăm şi strălucim cu darul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Are sfântul tău brâu şi haina ta cetatea ta, de Dumnezeu Născătoare, ca un zid şi dumnezeiască unire de învăţături, laudă şi biruinţă dreptcredincioşilor creştini.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Lăudăm slava ta cea negrăi tă şi darul tău cel neasemănat. Că tu eşti Izvorul Înţelepciunii, din care iese cuvântul bun tuturor celor ce te cinstesc pe tine, Curată şi slăvesc pe Cel născut al tău.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din Preacinstit sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu credinţă te slăvim şi cu mulţumită te cântăm pururea: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine!
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune la Praznicul Asezarii vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne (2)
Vizualizari: 219
Id: 29244
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei
Canon de rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Marta
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Lampadie
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Atanasie Athonitul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.