Canon de rugăciune la Praznicul Bunei Vestiri
Tropar la Praznicul Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să-ţi cânte ţie, Stăpână, mişcând alăuta Duhului, David, strămoşul tău: ascultă, Fiică, glasul de bucurie al Îngerului! Că îţi vesteşte bucurie de negrăit.
Îngerul:
Strig către tine, bucurându-mă: pleacă-ţi urechea şi ia aminte la mine, cel ce-ţi vestesc zămislirea fără de sămânţă. Că ai aflat har înaintea Domnului, pe care nici o alta nu l-a aflat vreodată, Preacurată.
Născătoarea de Dumnezeu:
Fă-mi cunoscută, Îngere, puterea graiurilor tale! Cum va fi ceea ce ai zis? Spune-mi mai limpede, cum voi zămisli, fiind Fecioară Curată? Şi cum voi fi Maica Ziditorului meu?
Îngerul:
Precum se pare, tu socoteşti că îţi vorbesc cu amăgire; şi mă bucur văzând încredinţarea ta. Ci, îndrăzneşte, Stăpână; că unde Dumnezeu voieşte, uşor se săvârşesc chiar şi lucrurilecele mai minunate.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Născătoarea de Dumnezeu:
Lipsit-a domn din Iuda şi iată vremea a sosit, în care va să Se arate Nădejdea neamurilor, Hristos; dar spune-mi mai lămurit, cum Îl voi naşte eu pe Acesta, fecioară fiind?
Îngerul:
Cauţi să ştii de la mine, Fecioară, chipul zămislirii tale. Dar acesta este de netâlcuit. Ci, Duhul Sfânt, cu Putere ziditoare, umbrindu-te pe tine, Îl va săvârşi.
Născătoarea de Dumnezeu:
Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepărtată de la desfătarea cea Dumnezeiască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea neobişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.
Îngerul:
Ca un slujitor al lui Dumnezeu am fost trimis să-ţi vestesc Sfatul Cel Dumnezeiesc. Pentru ce te temi, Preacurată, de mine, care, la rându-mi, mai mult mă tem de tine? Pentru ce ţi-e frică, Stăpână, de mine, căruia, la rându-mi, mai mult mi-e frică de tine?
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Născătoarea de Dumnezeu:
Că o Fecioară Sfântă va naşte pe Emmanuel, am auzit aceasta de la Profetul, care odinioară a proorocit. Şi doresc să cunosc cum firea oamenilor va suferi amestecul cu Dumnezeirea.
Îngerul:
Rugul, cel ce primind flacăra a rămas nears, a arătat adâncul Tainei celei cu privire la tine, Ceea ce eşti Plină de har şi nu ştii de nuntă. Căci, după naştere, vei rămâne Curată, pururea Fecioară.
Născătoarea de Dumnezeu:
Cel ce străluceşti de Lumina lui Dumnezeu Atotţiitorul, vestitorule al adevărului, spune-mi Arhanghele Gavriil, prea cu adevărat: cum, rămânând neatinsă curăţia mea, voi naşte cu Trup pe Cuvântul Cel fără de trup?
Îngerul:
Cu teamă, ca o slugă, stau înaintea ta, Doamnă; şi cu frică, Fecioară, mă străduiesc să te fac să înţelegi: ca Ploaia pe Lână Se va pogorî la tine Cuvântul Tatălui, precum a binevoit.
Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Născătoarea de Dumnezeu:
Nu pot să înţeleg noima adevărată a cuvintelor tale. Căci minuni au fost adesea, făcute cu Dumnezeiască Putere, semne şi chipuri ale Legii, dar niciodată vreo fecioară nu a născut fără să ştie de bărbat.
Îngerul:
Minunează-te, Preacurată, căci minunat lucru este şi minunea care se face cu tine. Că tu Singură vei primi în pântece pe Împăratul tuturor, Întrupându-Se. Şi pe tine te-au închipuit de mai înainte grăirile şi vorbirile cele ascunse ale Proorocilor şi preînchipuirile Legii.
Născătoarea de Dumnezeu:
Cel Ce de toate este Necuprins şi de toate Nevăzut, cum putea Acesta să Se Sălăşluiască în pântecele unei fecioare, pe care Însuşi l-a zidit? Şi cum voi zămisli pe Dumnezeu Cuvântul, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul?
Îngerul:
Cel Ce a făgăduit strămoşului tău David că va pune din rodul pântecelui pe scaunul împărăţiei lui, Acela te-a ales pe tine Singură, Frumuseţea lui Iacob, Sălăşluire Cuvântătoare.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al Puterilor!
Născătoarea de Dumnezeu:
Glasul cel de bucurie al cuvintelor tale primindu-l, Arhanghele Gavriil, de veselie Dumnezeiască m-am umplut; căci vesteşti bucurie şi Bucurie Nesfârşită de sus îmi aduci.
Îngerul:
Ţie ţi s-a dat Bucuria Cea Dumnezeiască, Maica lui Dumnezeu; ţie toată făptura îţi strigă: Bucură-te, Dumnezeiască Mireasă, căci numai tu ai fost rânduită, Curată, a fi Maica Fiului lui Dumnezeu.
Născătoarea de Dumnezeu:
Prin mine să se nimicească acum osândirea Evei. Să se dea înapoi, prin mine, datoria astăzi. Prin mine să se dea preadeplin plata cea de demult.
Îngerul:
Făgăduit-a Dumnezeu strămoşului Avraam să se binecuvinteze întru seminţia lui toate neamurile, Curată; iar prin tine făgăduinţa ia astăzi sfârşit.
Catavasia:
Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor!
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc, Ceea ce eşti fără prihană, când Arhanghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, Mireasă Nenuntită!
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Născătoarea de Dumnezeu:
Vestindu-mi mie că Lumina Cea Nematerialnică va să Se unească cu materia trupului, din milostivirea cea multă, Luminată Bună Vestire şi propovăduirile cele Dumnezeieşti, strigi acum mie: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău!
Îngerul:
Bucură-te, Stăpână, Fecioară! Bucură-te, Preacurată! Bucură-te, Vas al lui Dumnezeu! Bucură-te, Sfeşnic al Luminii, Chemarea din nou a lui Adam, Izbăvirea Evei, Munte Sfânt, Sfinţenie Prealuminată şi Cămara de Mire a nemuririi!
Născătoarea de Dumnezeu:
Venirea asupră-mi a Preasfântului Duh mi-a curăţit sufletul şi mi-a sfinţit trupul, m-a făcut Biserică de Dumnezeu Încăpătoare, Cort de Dumnezeu Împodobit, Templu Însufleţit şi Curată Maică a Vieţii.
Îngerul:
Ca pe o Făclie mult Luminată şi ca pe o Cămară de Dumnezeu Lucrată te văd pe tine. Primeşte acum, ca un Chivot de aur, pe Dătătorul Legii, Preacurată, Care a binevoit a izbăvi, prin tine, firea oamenilor cea stricată!
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Născătoarea de Dumnezeu:
Toată mintea omenească se biruieşte, a răspuns Fecioara, cercetând lucrurile cele neobişnuite pe care mi le grăieşti. Am înţeles cuvintele tale, dar mă tem, înspăimântându-mă să nu mă amăgeşti şi să nu mă îndepărtezi de Dumnezeu ca pe Eva. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Îngerul:
Iată s-a dezlegat nedumerirea ta, zis-a faţă de Aceasta Arhanghelul Gavriil. Căci bine ai grăit că lucrul este cu greu de înţeles. Deci ascultând de cuvintele buzelor tale, nu te îndoi ca de o amăgire, ci, crede ca unui lucru adevărat; căci eu, bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Născătoarea de Dumnezeu:
Lege de la Dumnezeu este dată oamenilor, a zis iarăşi cea Preacurată, ca naşterea să iasă din dragostea trupească. Dar eu nu cunosc nicidecum plăcerea de soţie. Cum zici deci că voi naşte? Mă tem să nu îmi grăieşti cu înşelăciune. Şi totuşi, tu strigi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Îngerul:
Cuvintele pe care mi le grăieşti, Curată, a strigat iarăşi Îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel Adevărat, Care Se va Întrupa din tine, mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Născătoarea de Dumnezeu:
Grăitor de adevăr mi te arăţi, a zis Fecioara: căci ai venit ca vestitor de bucurie tuturor. Deci, pentru că sufletul mi-am curăţit prin Duhul, fie mie după cuvântul tău! Sălăşluias-că întru mine Dumnezeu, către Care strig împreună cu tine: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Catavasia:
Ascultă Fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Arhanghelul Gavriil sfatul cel de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
La Cântarea a 9-a.
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Stih: Lăudaţi, ceruri, Slava lui Dumnezeu...
Irmosul:
Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Mai presus de înţelegere zămislind pe Dumnezeu, nu ai ştiut de Legile firii, Fecioară; căci întru naştere ai ocolit cele ce sunt ale maicilor, ajungând mai presus de firea cea stricăcioasă. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Cum izvorăşti lapte, Fecioară curată? Limba pământească nu poate să spună: căci te arăţi un lucru neobişnuit firii, depăşind hotarele cele după fire ale naşterii. Pentru aceasta, după vrednicie auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
În chip Tainic se vorbeşte despre tine în Sfintele Scripturi, Maica Celui Preaînalt. Căci Iacob, văzând scara de demult, care de mai înainte te închipuia pe tine, a zis: Cale de mergere a lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta, după vrednicie, auzi: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Minunat semn a arătat lui Moise, grăitorului de cele sfinte, rugul şi focul. Şi căutând sfârşitul, după curgerea vremii, a zis: la o Fecioară Curată îl întrezăresc, căreia, ca unei Născătoare de Dumnezeu se va zice: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Stih: Binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Proorocul Daniel te-a numit Munte Înţelegător şi Marele Isaia, Născătoare de Dumnezeu, Judecătorul Ghedeon te-a văzut ca pe o Lână, iar Regele şi Proorocul David Sfinţenie îţi zice, iar într-alt loc, Uşă. Şi Arhanghelul Gavriil îţi strigă: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
Catavasia:
Ca de un Sicriu Însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor; iar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul Îngerului cântând, să strige cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Domnul este cu tine!
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fluierele cele păstoreşti...
Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ acum S-a pogorât. Îngerul a stat înaintea Fecioarei, strigând: Bucură-te, Binecuvântată, Ceea ce Singură ţi-ai păstrat pecetea, primind în pântece pe Cuvântul Cel mai înainte de veci şi Domnul, ca să mântuiască din înşelăciune, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Trimis a fost Arhanghelul Gavriil către Fecioara şi Curata şi i-a tâlcuit ei bucuria cea de negrăit, că va zămisli fără de sămânţă şi va rămâne mai departe Fecioară. Căci va naşte Fiu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Care va mântui pe popor de greşelile lui. Şi mărturie este Cel Ce m-a trimis pe mine, să-ţi zic ţie, Binecuvântată: Bucură-te, Fecioară: vei naşte şi după naştere, iarăşi vei rămâne Fecioară.
Categoria: Canoane
Cuvinte cheie: Buna Vestire, Maica Domnului
Cautare:
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Vizualizari: 2352
Id: 3086
Imagine:
Share:
Condac la Praznicul Bunei Vestiri
Evanghelia Duminicii a V-a din Post - a Cuvioasei Maria Egipteanca
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in Duminica Floriilor - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Miercurea Mare - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Joia Mare - Predici la Triod
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.